ICCJ. Decizia nr. 5756/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5756/2010
Dosar nr. 214/54/2010
Şedinţa publică din 21 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta I.S. a chemat în judecată A.N.R.P. – Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Statul Român prin C.C.S.D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să emită şi să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 457/N/2001 , situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin dispoziţia nr. 2986 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanta I.S., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 457/N/2001.
Dispoziţia nr. 2986 din 23 ianuarie 2006 a rămas definitivă şi a fost predată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emitere ei, constituindu-se dosarul nr. 19130/CC din 28 iunie 2006.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, excepţie soluţionată în condiţiile art. 137 C. proc . civ. şi reţinută de instanţă ca fiind întemeiată.
Analizând fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 175 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să-i emită Decizia privind titlul de despăgubire.
De asemenea, a respins acţiunea faţă de A.N.R.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 9 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, instanţa a dispus respingerea acestuia, reţinând că prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta C.C.S.D., susţinând, în esenţă, următoarele critici.
Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că în speţă nu au fost încălcate dispoziţiile privind nerespectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape: etapa transmiterii şi a înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor şi etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Arată recurenta că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, stabilind că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 17.1. din Normele Metodologice).
În aplicarea acestor prevederi, Comisia a emis Decizia nr. 2/2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului cât şi a evaluatorului, decizie care a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 prin care modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare se face în ordinea înregistrării lor.
Se arată că această din urmă decizie s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie şi pentru a nu se încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei încă de la înfiinţare (2005).
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele nelegale incidente în cauză şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc . civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Recurenta prin motivele de recurs, invocă un anumit mod de organizare internă pentru aplicarea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, respectiv Decizia nr. 2815 din 16 august 2008.
Legea nr. 247/2005 este o lege de reparaţie iar autorităţile executive ale statului au obligaţia de a o pune în executare prin derularea procedurilor administrative într-un termen rezonabil compatibil cu Constituţia României, dreptul intern şi statele internaţionale (art. 6 CEDO).
Cum dosarul reclamantei I.S. a fost înregistrat la Comisie sub nr. 191130 din 28 iunie 2006, se reţine că nesoluţionarea acestuia într-un termen de aproximativ 4 ani şi neîndeplinirea obligaţiei de a emite un titlu de despăgubire, aduce o atingere evidentă noţiunii de bun garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.
Instanţa de fond în mod corect a apreciat că autoritatea recurentă este în culpă pentru că nu a luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii reclamantei.
Faţă de cele mai sus arătate în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc . civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 175 din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5751/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 576/2010. Contencios → |
|---|
