ICCJ. Decizia nr. 591/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 591/2010
Dosar nr.786/54/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 25 martie 2009 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul S.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - D.G.F.P Dolj şi A.F.P. Craiova suspendarea executării Deciziei de Impunere privind obligaţii fiscale suplimentare nr. 19183 din 25 februarie 2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 întocmite de către reprezentanţii A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, A.F.P. Craiova până la pronunţarea instanţei de fond asupra plângerii formulată împotriva acestor acte administrative.
În motivarea cererii, reclamantul S.N. a învederat că A.F.P. - Craiova a efectuat un control fiscal ce a vizat transferul de proprietăţi de imobile din patrimoniul petentului singur sau împreună cu alte persoane stabilind pentru perioada controlată 01.06.2005 - 30.06.2008 obligaţii fiscale de plată reprezentând TVA şi majorări de întârziere în cuantum total de 822.335 RON.
Precizează petentul că împotriva acestor acte a formulat plângere prealabilă la organul emitent.
Apreciază reclamantul că măsurile dispuse sunt nelegale, iar organele de control nu au interpretat corect prevederile legale în stabilirea obligaţiilor de plată, fiind prin urmare incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La data de 16 aprilie 2009 pârâta D.G.F.P. Dolj în nume propriu şi pentru A.N.A.F. şi A.F.P. Craiova a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică şi nelegală.
Prin Sentinţa nr. 190 din 21 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul S.N. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. - Craiova, a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 19183 din 25 februarie 2009 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 19182 din 25 februarie 2009 emise de A.F.P. Craiova până la soluţionarea în fond a contestaţiei împotriva acestor acte fiscale şi a respins acţiunea faţă de A.N.A.F. Bucureşti şi D.G.F.P. Dolj.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. şi D.G.F.P. Dolj, instanţa a constatat că este întemeiată. Actele a căror executare se solicită a fi suspendată au fost emise exclusiv de către A.F.P. Craiova potrivit atribuţiilor şi competenţelor acestei autorităţi publice stabilite prin lege. Prin urmare are relevanţă doar capacitatea organului administrativ de a emite actele ce fac obiectul litigiului, iar nu poziţia în ierarhia administrativă.
Pe fondul cauzei, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantului întruneşte cumulativ cerinţele art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, pârâta D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru A.F.P. a Municipiului Craiova a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale, trebuie să existe o puternică îndoială asupra legalităţii actelor contestate şi să existe o pagubă iminentă.
Recurenta susţine că din actele depuse la dosarul cauzei reiese că aceste două condiţii nu au fost îndeplinite pentru a se putea acorda de către instanţă suspendarea actelor administrativ fiscale.
Instanţa de fond se rezumă să aprecieze că eventuala executare silită ar putea prejudicia patrimoniul contestatorului, fără a se face în vreun fel dovada veniturilor totale ale contribuabilului. Simpla afirmaţie că orice executare ce ar putea fi începută în temeiul unui titlu valabil va duce la o pagubă ce nu ar putea fi înlăturată decât prin pronunţarea unei hotărâri de suspendare, nu poate să acopere cerinţa expresă a legii.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, motivarea din actul de control şi indicarea textelor legale incidente nu este completă şi concludentă.
Astfel, nu s-au indicat pentru fiecare perioadă fiscală, în parte, supusă controlului, respectiv anul 2005, 2006, 2007 şi 2008 dispoziţiile din Cod fiscal în vigoare şi incidente la fiecare moment în parte . Nu s-au indicat şi normele de aplicare incidente, în vigoare la fiecare perioadă fiscală supusă controlului, norme prevăzute cu modificări succesive prin HG nr. 44/2004 . Nu s-a stabilit şi definit noţiunea de activitate economică şi caracterul continuu al acesteia în raport de normele metodologice aprobate prin HG nr. 44/2004, incidente la fiecare perioadă fiscală pentru a putea fi analizată îndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii prevăzute de art. 126 din Legea nr. 571/2003.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, definită ca fiind prejudiciul material şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte observă că la dosarul cauzei există dovezi din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale examinate ar fi determinat un „prejudiciu material viitor şi previzibil”.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce intimatului-reclamant în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, întrucât eventuala executare silită, având ca obiect suma de 822.335 RON, reprezentând obligaţii de plată cumulate privind TVA şi majorări de întârziere, ar avea consecinţe atât asupra patrimoniului reclamantului-intimat, cât şi asupra drepturilor terţelor persoane care fac parte din familia acestuia.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, din cele expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ, raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru A.F.P. a Municipiului Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 618/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 581/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
