ICCJ. Decizia nr. 5726/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5726/2010
Dosar nr. 6719/1/2010
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului să-i soluţioneze cererea având ca obiect numirea ca judecător, fără concurs, la una din instanţele stabilite în anexa la Hotărârea nr. 172 din 21 februarie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi la plata unor despăgubiri morale de 10.000 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 3379 din 04 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului C.C., ca neîntemeiată.
2. Recursul exercitat în cauză şi soluţia instanţei de recurs.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, a declarat recurs reclamantul C.C.
Prin decizia nr. 5218 din 19 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că admiterea în magistratură se poate face numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, iar declanşarea de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a procedurii de selecţie, în vederea numirii fără concurs într-un număr limitat de posturi vacante s-a făcut în condiţiile în care, în legea menţionată se prevedea o asemenea posibilitate.
A reţinut Înalta Curte că sistarea procedurii de selecţie declanşată prin Hotărârea nr. 172/2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a făcut ca urmare a modificărilor aduse legii menţionate, prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007, prin modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei şi în conformitate cu exigenţele sporite privind admiterea în magistratură, stabilite prin standarde europene şi că procedura numirii în funcţie, fără concurs nu poate reprezenta „un drept";, ci o vocaţie, astfel că împrejurarea că reclamantul Criveanu Constantin se declară nemulţumit de răspunsul primit nu poate fi apreciat ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, soluţia instanţei de fond fiind deplin justificată.
3. Calea extraordinară de atac exercitată.
Împotriva hotărârii pronunţate, în recurs, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, C.C. a formulat contestaţie în anulare.
Contestatorul, deşi şi-a întemeiat, în drept, cererea pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., nu a adus nici un argument în susţinerea cererii sale.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, constată următoarele:
Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţăndu-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare";.
Astfel, motivul întemeiat pe art. 318 C. proc. civ., se referă atât la greşeala materială, cât şi la neanalizarea unui motiv de recurs.
Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Norma legală citată face referire la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie interpretată extensiv.
Fiind vorba de greşeli materiale cu caracter procedural, se încadrează în această categorie greşelile pe care instanţa le-a comis prin confundarea unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Or, în cauză contestatorul nu precizează care ar fi greşeala materială săvârşită de instanţa de recurs.
De asemenea nici teza a doua art. 318 alin. (1) C. proc. civ. nu este incidenţă.
Aceasta se referă la împrejurarea în care „instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare";.
Cum în cauză, aşa cum de altfel s-a menţionat mai sus, contestatorul nu formulează nici un motiv din care să rezulte omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra vreunui motiv de recurs, este evident că cererea acestuia nu poate fi primită.
Aşa fiind şi având în vedere prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.C. împotriva deciziei nr. 5218 din 19 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5547/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5731/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
