ICCJ. Decizia nr. 5547/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5547/2010
Dosar nr. 79/54/2010
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin C.C.S.D. şi A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâţilor să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 880/N/2001, situat în Craiova, str. B., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, şi să achite daune cominatorii în sumă de 1.000 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.R.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport de dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi art. 2 din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 171 din 26 martie 2010, a admis în parte acţiunea reclamantei G.M., a obligat pârâta C.C.S.D. să emită reclamantei decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. B., preluat abuziv, conform Dispoziţiei nr. 2891 din 23 ianuarie 2006 a Primarului Municipiului Craiova, a respins acţiunea faţă de pârâta A.N.R.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Pârâta A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece obligaţia legală de întocmire a raportului de evaluare a imobilului litigios şi de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru acesta aparţine pârâtei C.C.S.D.
Împrejurarea că pârâta A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului C.C.S.D. nu îi conferă acesteia legitimare procesuală pasivă în acţiunea în contencios administrativ având ca obiect constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii privind emiterea titlului de despăgubire pentru un bun imobil.
2) În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a menţionat faptul că reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului litigios sau a contravalorii acestuia prin formularea notificării nr. 880/2001 către autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare care a fost soluţionată la data 23 ianuarie 2006, prin emiterea Dispoziţiei nr. 2891 de către Primarul Municipiului Craiova.
După transmiterea dosarului către C.C.S.D., reclamanta a întreprins mai multe demersuri pentru ca cererea sa să fie soluţionată.
Cu toate acestea, pârâta C.C.S.D., după trecerea unei perioade de timp considerabile, a solicitat reclamantei lămuriri cu privire la componenţa imobilului pentru care a cerut acordarea de despăgubiri.
Între data depunerii cererii şi data introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în această perioadă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a încălcat în mod evident principiul celerităţii şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În opinia primei instanţe, împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea cererii constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.
Punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităţilor executive ale statului, care au obligaţia legală şi constituţională de a respecta atât dreptul intern cât şi tratatele internaţionale.
În concepţia judecătorului fondului cauzei, autorităţile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii, prin care să justifice încălcarea dreptului la un proces rezonabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria culpă, respectiv, încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
3) Curtea de apel a apreciat că cererea de acordare a daunelor cominatorii este nefondată, întrucât art. 24 din Legea nr. 554/2004 instituie o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
4) Prima instanţă a reţinut că este neîntemeiată cererea privind stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, deoarece art. 24 din Legea nr. 554/2004 menţionează care este intervalul de timp în interiorul căruia autoritatea publică pârâtă trebuie să aducă la îndeplinire dispoziţiile instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.C.S.D., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recurenta a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată de prima instanţă cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În concret, recurenta menţionează că dosarul în discuţie a fost remis Primăriei Municipiului Craiova pentru completarea documentaţiei. După îndeplinirea acestei obligaţii, dosarul va fi înaintat Secretariatului C.C.S.D., care va proceda la transmiterea sa către evaluator.
Recurenta arată că etapa evaluării este condiţionată de probarea dreptului de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită acordarea de despăgubiri.
În optica recurentei, instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a criteriilor statuate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil, atunci când a procedat la admiterea acţiunii reclamantei.
În fine, recurenta mai arată şi faptul că prima instanţă a obligat-o la un fapt imposibil de executat, întrucât dosarul aferent Dispoziţiei nr. 2891 din 23 ianuarie 2006 a fost remis Primăriei Municipiului Craiova.
Părţile au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, instanţa de control judiciar reţine că intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. B., imobil preluat în mod abuziv şi demolat.
Prin Dispoziţia din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri intimatei-reclamante pentru acest imobil şi transmiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale a A.N.R.P.
Conform susţinerilor recurentei, dosarul intimatei-reclamante a fost ulterior restituit la Primăria Municipiului Craiova, prin procesul-verbal de predare-primire din data de 12 iunie 2008, în vederea completării documentaţiei aferente imobilului în litigiu.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt proceduri complexe, care cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (de pildă, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că autoritatea publică este îndreptăţită să determine ea însăşi acest interval de timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunţat în mod constant şi instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia în mod efectiv de protecţia asigurată de art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, Înalta Curte apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la data emiterii dispoziţiei Primarului Municipiului Craiova de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent - 23 ianuarie 2006 - perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la întocmirea raportului de evaluare, în mod corect prima instanţă a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ca atare, critica recurentei privind nesocotirea de către instanţa de fond a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu sunt justificate.
În plus, instanţa de control judiciar consideră că nu sunt concludente nici susţinerile recurentei legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive obiective, respectiv, datorită restituirii dosarului la Primărie în vederea completării documentaţiei.
Pe acest aspect, este de menţionat că un astfel de demers este contrar dispoziţiilor legale, respectiv, art. 16 alin. (4) şi (5) din Capitolul V, Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, conform art. 16 alin. (4), pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Alin. (5) al art. 16 prevede că, Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În plus, trebuie menţionat faptul că, prin notele scrise depuse la instanţa de fond, recurenta a precizat faptul că dosarul de despăgubire a fost completat de către intimata-reclamantă cu înscrisurile ce i-au fost solicitate, motiv pentru care a fost înaintat la evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar, în speţă, nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva Sentinţei nr. 171 din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5542/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5726/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
