ICCJ. Decizia nr. 601/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 601/2010
Dosar nr. 91/2/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul O.A. în contradictoriu cu pârâţii SC G.P.I. SRL, Ordinul Arhitecţilor din România şi Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Bucureşti - prin Ordinul Arhitecţilor Filiala Bucureşti a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naţionale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România şi a solicitat modificarea actului contestat în sensul anulării Hotărârii nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor, iar în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii sesizării SC G.P.I. SRL.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actul contestat a fost emis ca urmare a declanşării procedurii în faţa comisiei de disciplină prin sesizarea depusă de pârâta SC G. SRL.
A susţinut că nu cunoaşte conţinutul sesizării întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, iar pârâtul emitent al Hotărârii nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a soluţionat sesizarea cu încălcarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare, şi a dispoziţiilor de procedură ale Regulamentului Ordinului Arhitecţilor din România.
Reclamantul a arătat că Hotărârea nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naţionale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România este nelegală şi netemeinică întrucât a menţinut ca justă Hotărârea nr. 3/2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România dată cu încălcarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 şi întemeiată pe dispoziţii care nu există.
A mai arătat că, prin această hotărâre, Comisia s-a pronunţat asupra contractului încheiat între SC A. SRL şi SC G. SRL, printr-o motivare confuză şi cu depăşirea atribuţiilor pe care le avea.
În privinţa pretinsei denigrări a d-nei arhitect C.M., reclamantul a susţinut că este un aspect cu care Comisia nu a fost învestită printr-o sesizare a celui denigrat şi că nu a formulat în public acuzaţii nefondate şi nici nu a răspândit comentarii neadevărate la adresa persoanei respective.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 184/2001 şi Legii nr. 554/2004.
Pârâta SC G.P.I. SRL a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar în subsidiar a solicitat, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul, Ordinul Arhitecţilor din România,a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii iar în subsidiar a solicitat, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din 14 mai 2008 instanţa a dispus în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România pentru Comisia Teritorială de Disciplină care a pronunţat Hotărârea nr. 3/2006.
Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Teritoriale de Disciplină.
Curtea a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta SC G.P.I. SRL, excepţia lipsei capacităţii procesuale invocată de pârâta Filiala Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România pentru Comisia Teritorială de Disciplină, excepţia lipsei procedurii administrative prealabile şi a tardivităţii introducerii acţiunii invocate de Ordinul Arhitecţilor din România, pentru motivele reţinute în încheierea de şedinţă din data de 1 octombrie 2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 3008 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 3 din 30 noiembrie 2006 Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România, a aplicat arhitectului A.O., sancţiunea votului de blam pentru că a încălcat Codul deontologic, că a calomniat un confrate de breaslă, respectiv pe arhitecta M.C. şi pentru că a încălcat raporturile contractuale cu clientul, declinând competenţa aprecierii juridice a contractului.
Contestaţia formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 3/2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a fost respinsă prin Hotărâre nr. 12 din 10 decembrie 2007 a Comisiei Naţionale de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România.
În legătură cu criticile formulate în acţiunea judecătorească, prima instanţă a constatat că reclamantul a fost audiat de către Comisia Teritorială de Disciplină, pe data de 14 noiembrie 2006, că i-au fost comunicate sesizarea SC G. SRL şi înscrisurile cauzei, fiind respectate principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
A mai observat că, în mod corect Comisia Teritorială de Disciplină i-a aplicat sancţiunea reclamantului întrucât prin Hotărârea nr. 551 din 24 februarie 2006 a Ordinului Arhitecţilor din România s-a transferat în competenţa Comisiilor teritoriale atribuţia de a aplica direct sancţiunile disciplinare.
Totodată, prima instanţă a reţinut că motivaţia Comisiei Teritoriale de Disciplină potrivit căreia aspectele comerciale rezultate din contractul încheiat între SC A. SRL şi SC G. SRL sunt de competenţa instanţelor de judecată, este temeinică.
S-a constatat că nu este întemeiată nici critica reclamantului potrivit căreia Comisia Teritorială de Disciplină nu se putea pronunţa în legătură cu fapta de denigrare a confratelui de breaslă, arhitect C.M., atâta vreme cât persoana denigrată nu a formulat vreo sesizare, instanţa apreciind că sesizarea a fost făcută de SC G. SRL fiind conformă cu Codul de procedură privind activitatea jurisdicţională a Comisiilor de Disciplină.
În plus, ulterior, persoana denigrată a depus o reclamaţie împotriva arhitectului O.A., astfel cum rezultă din procesul-verbal al Comisiei Teritoriale din data de 4 decembrie 2006.
Prima instanţă a consemnat că afirmaţiile reprezentând fapta denigratoare rezultată din două scrisori fără număr şi nedatate trimise de reclamant d-nei ing. P. şi a concluzionat că hotărârea de sancţionare a reclamantului a fost întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul O.A., invocând cu titlu general prevederile art. 3041 C. proc. civ., formulate într-un memoriu amplu, iar din modul în care au fost expuse, Înalta Curte reţine că acestea vizează hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
- instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 8 lit. c) din Codul de procedură privind activitatea jurisdicţională a comisiilor de disciplină.
Astfel, pentru abaterea reţinută ca fiind săvârşită de recurent împotriva arhitectei C.M., apreciază că sesizarea este formulată de o persoană lipsită de calitate, pentru că nu există identitate între reclamant şi dreptul pretins încălcat.
- Recurentul reia criticile ce vizează viciile de procedură în activitatea Comisiei de disciplină, vizând legala învestire cu sesizarea arh. C.M., încălcarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare, precum şi nulitatea Hotărârii nr. 3/2006 care nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.
Sub acest ultim aspect recurentul invocă prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. „hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii”.
Susţine că nu a fost citat în faţa Comisiei Teritoriale de Disciplină şi din acest motiv se impunea constatarea nulităţii Hotărârii nr. 3 din 3o noiembrie 2006.
- Recurentul arată că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală pentru ca a menţinut Hotărârea nr. 3 din 30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină şi Hotărârea nr. 12/2007 a Comisiei Naţionale de Disciplină, relative la încălcarea prevederilor art. 47 din Codul Deontologic al profesiei de arhitect, respectiv derularea deficitară a contractului dintre societăţile implicate, pentru că proiectarea obiectivului contractat prin contractul nr. 16/2005 nu a fost sistată, autorizaţia de construire în baza căreia SC G. executa lucrările de extinde a imobilului de la nr. 15 la nr. 17 - 19 a fost obţinută de SC A., iar contractul cu arhitecta C.M. a fost încheiat înaintea contractului nr. 16/2005.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC G.C.P.I. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate cu motivarea că acţiunea este neîntemeiată, întrucât reclamantul a avut într-adevăr un comportament neadecvat şi a calomniat o colegă de breaslă.
Sancţiunea ce i-a fost aplicată, respectiv votul de blam, reprezintă o sancţiune prea blândă faţă de caracterul grav al abaterilor disciplinare pe care recurentul le-a săvârşit.
Intimatul Ordinul Arhitecţilor din România prin întâmpinare arată că sunt neîntemeiate criticile reclamantului O.A., motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Astfel, prima instanţă a analizat motivele invocate de reclamant atât în privinţa aplicării textului de lege, art. 8 lit. c) din Cod procedură privind activitatea jurisdicţională a comisiilor de disciplină, sesizarea corectă a comisiei şi citarea reclamantului la comisie.
Recurentul din prezenta cauză şi-a spus punctul de vedere asupra sesizării ce a stat la baza soluţiei pe care a atacat-o în instanţă, iar critica formulată împotriva sentinţei instanţei de fond nu a fost făcută şi în faţa Comisiei de Disciplină din cadrul OAR, acolo unde era firesc să fie invocată pentru prima oară.
În ceea ce priveşte ambiguitatea hotărârilor celor două comisii, argumentele instanţei de fond sunt foarte clare în sensul corectitudinii şi clarităţii activităţii acestor comisii referitor la incidentul în cauză.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală aşa încât o va menţine.
Recurentul-reclamant O.A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 12/2007 a Comisiei Naţionale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România şi Hotărârea nr. 3/30 noiembrie 2006 a Comisiei Teritoriale de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, conform prevederilor art. 38 din Legea nr. 184/2001 şi a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin motivele de recurs, se invocă greşita aplicare a prevederilor art. 8 lit. c) din Codul de procedură privind activitatea jurisdicţională a Comisiilor de disciplină, deşi conform aceluiaşi text normativ, autor al unei sesizări sau plângeri în faţa comisiilor poate fi orice persoană care nu face parte din ordin.
Prin urmare sesizarea făcută de intimata SC G. SRL se încadrează în cerinţele textului anterior indicat şi din acest motiv este neîntemeiată critica ce vizează lipsa calităţii procesual active a acestei societăţi.
Este de observat faptul că recurentul se axează în susţinerea recursului pe argumente de ordin procedural pe care le-a invocat şi la judecarea pricinii în fond, arătând că sesizarea formulată de arhitecta C.M. era informă şi că nu i-a fost comunicată, că atât Comisia Teritorială de Disciplină, cât şi Comisia de Disciplină din cadrul Ordinul Arhitecţilor din România au încălcat normele de procedură privind comunicarea actelor, citare şi dreptul la apărare.
În plus este de observat faptul că la Comisie s-a formulat sesizare şi de arhitecta C.M. la data de 4 decembrie 2007 şi că după această dată nu au mai urmat alte acte de procedură, astfel că nu se poate reţine că ar fi fost încălcat dreptul de apărare al recurentului.
Aspectele sesizate de SC G. SRL nu diferă de cele invocate de arhitecta M.C., astfel că recurentul-reclamant cunoştea obiectul sesizării în raport de care acesta a formulat apărări strict formale cu argumente de ordin exclusiv procedural.
În ceea ce priveşte citarea recurentului-reclamant se constată că în cauză nu au fost încălcate prevederile art. 20 din Codul de procedură privind activitatea jurisdicţională a Comisiilor de disciplină, şi nici scopul citării astfel cum este prevăzut de lege.
Din procesele-verbale al şedinţelor Comisiei rezultă că la termenul din 14 noiembrie 2006, recurentul a fost prezent, astfel că termenele ulterioare le avea în cunoştinţă, nemaifiind necesar să fie citat.
Potrivit art. 35 alin. (5) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, „procedura judecăţii abaterilor este prevăzută de Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România şi se completează cu prevederile C. proc. civ.”.
Împrejurarea că reclamantul-recurent nu a mai fost citat pentru termenele următoare nu constituie un motiv de nulitate a hotărârii atacate, întrucât se prezumă în condiţiile C. proc. civ. (art. 153), că acesta cunoaşte aceste termene, având „termenul în cunoştinţă”.
În procesul verbal din 14 noiembrie 2006, este însemnat faptul că a fost audiat arhitectul A.O. care şi-a exprimat punctul de vedere în legătură cu conflictul apărut, astfel că nu se poate reţine nici încălcarea dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât acesta nu invocă o vătămare produsă prin maniera de derulare a procedurii în faţa Comisiei Teritoriale de Disciplină sau în faţa Comisiei de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor.
Acesta a avut posibilitatea atât în faţa celor două comisii cât şi în faţa instanţei de a-şi susţine cauza şi de a solicita şi administra probe.
Prima instanţă a analizat şi critica reclamantului care susţine că motivaţia Hotărârii nr. 3/2006 este confuză şi a constatat că este neîntemeiată.
Situaţia de fapt reţinută şi analizată este în acord cu prevederile art. 47 din Codul Deontologic în condiţiile în care aspectele comerciale rezultate din contractele încheiate între persoanele juridice implicate sunt de competenţa instanţelor de judecată, iar în recurs s-a depus în copie Sentinţa civilă nr. 1189 din 2910/2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. 10035/3/2007 şi apelul formulat de SC G.C.P.I. SRL, privind litigiul dintre părţi.
Recurentul a fost sancţionat cu vot de blam atât pentru modul de derulare a raporturilor contractuale cu SC G.C.P. SRL cât şi pentru denigrarea arhitectei C.M.
Înalta Curte constată că şi numai raportat la această ultimă faptă sancţionarea recurentului-reclamant este justificată.
Conform art. 35 pct. 2 din Legea nr. 184/2001 sancţiunile disciplinare aplicate membrilor Ordinului Arhitecţilor din România sunt:
- avertisment;
- vot de blam;
- suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a dreptului de semnătură;
- suspendarea pe o perioadă de 6 - 12 luni a calităţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România;
- retragerea definitivă a dreptului de semnătură;
- retragerea definitivă a calităţii de membru al Ordinului Arhitecţilor din România.
Se constată că în cauză s-a aplicat sancţiunea aflată pe locul 2 ca individualizare, în conformitate cu prevederile codului privind activitatea jurisdicţională a Comisiilor de disciplină (art. 18).
Conform art. 64 din Codul deontologic al profesiei de arhitect, relaţiile între arhitecţi se bazează pe respect reciproc, într-ajutorare şi asistenţă morală reciprocă şi mai ales pe respectarea drepturilor de autor.
Potrivit art. 75 din acelaşi Cod, calomnierea unui confrate sau răspândirea de comentarii ce ar putea să îi prejudicieze reputaţia profesională este condamnabilă.
Raportat la aceste prevederi normative se constată că nu este necesar ca fapta de calomniere să se săvârşească în public pentru a fi reţinută ca o abatere disciplinară, astfel cum susţine recurentul.
În legătură cu aspectele ce vizează data învestirii şi pronunţării hotărârilor contestate, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate a actelor contestate, fiind evidente erori materiale sesizate în mod corect de părţi, dar fără efecte asupra soluţiei pronunţate de prima instanţă.
În consecinţă, faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul O.A. împotriva Sentinţei civile nr. 3008 din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 597/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 602/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
