ICCJ. Decizia nr. 603/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 603/2010
Dosar nr.7932/1/2009
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă, declarat în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Recursul declarat de I.A.
Recurentul I.A. a învestit această instanţă la data de 9 octombrie 2009 cu o cerere de recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1197/10 iulie 2009 de validare a concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor şi a Deciziei nr. 23359/1154/2009 a aceluiaşi intimat, prin care i s-a respins plângerea formulată la data de 2 iulie 2009.
Ulterior, prin precizările formulate la data de 18 decembrie 2009, a indicat că cele două acte administrative atacate sunt Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1353/9 iulie 2009 şi Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii fără număr din data de 10 septembrie 2009, prin care i s-a soluţionat petiţia înregistrată sub nr. 23359/1154/2009.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că intimatul a adoptat hotărârea de validare a rezultatelor concursului din data de 31 mai 2009, de promovare pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în mod nelegal, în condiţiile în care rezultatele acestui concurs nu erau finale. Afirmă că a formulat o contestaţie la barem care viza întrebarea nr. 9 din grila 4, proba practică, materia Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, contestaţie care nu a fost soluţionată de comisia de specialitate. Omisiunea soluţionării contestaţiei sale a fost adusă la cunoştinţa intimatului la data de 2 iulie 2009 şi ulterior la data de 7 iulie 2009 dar petiţia sa a fost calificată greşit şi, ca urmare, a primit o rezolvare nelegală.
Conchizând, recurentul susţine că a fost vătămat în dreptul său de carieră iar ca modalitate de reparaţie echitabilă solicită acordarea punctajului aferent întrebării respective cu consecinţa adiţionării a 0,5 puncte la nota finală şi promovarea sa pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
2. Apărările formulate de Consiliul Superior al Magistraturii
Prin întâmpinarea depusă la termenul din 22 ianuarie 2010, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil şi în subsidiar, ca neîntemeiat.
Intimatul a arătat că recurentul nu poate exercita calea de atac special reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare împotriva soluţiei pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 10 septembrie 2009 privitoare la respingerea ca inadmisibilă a plângerii prealabile formulate de acesta împotriva proceselor-verbale ale Comisiilor de soluţionare a contestaţiilor la barem.
Cât priveşte recursul declarat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1353 din 9 iulie 2009, intimatul a formulat apărări de fond, afirmând că este legală, câtă vreme din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 2 iunie 2009 rezultă implicit că a fost analizată şi contestaţia recurentului, fiind respinsă ca nefondată. Intimatul consideră că dispoziţiile legale aplicabile nu instituie obligaţia motivării de către comisiile de contestaţii la barem a admiterii sau respingerii contestaţiei.
De asemenea, niciuna dintre dispoziţiile legale aplicabile nu prevede posibilitatea reevaluării contestaţiilor la barem iar instanţa de judecată nu are abilitarea legală de a interveni şi cenzura baremele definitiv stabilite de Comisiile de soluţionare a contestaţiilor.
3. Procedura în faţa Înaltei Curţ.
În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar actele atacate precum şi documentaţia care a stat la baza emiterii lor.
Ambele părţi au formulat concluzii scrise şi au depus jurisprudenţă relevantă în materie.
4. Argumente de fapt şi de drept reţinute de Înalta Curte în soluţionarea recursului
Recurentul I.A. este procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni.
El a participat a concursul de promovare în funcţii de execuţie organizat de Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, optând pentru promovarea pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
Din Hotărârea nr. 1353/9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că la unitatea de parchet în discuţie a fost scos la concurs un post vacant de procuror pentru promovarea pe loc, pentru care au optat doi candidaţi, în privinţa cărora comisia de organizare a concursului a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin această hotărâre s-au validat rezultatele obţinute de cei doi candidaţi, I.A. şi P.D.M., dispunându-se promovarea celui de-al doilea, care a obţinut media mai mare.
Din tabelul de clasificare rezultă că notele finale ale candidaţilor au fost: recurentul - 8,60; celălalt procuror - 8,90.
Cadrul normativ în vigoare la data organizării concursului era asigurat de dispoziţiile art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi de prevederile cuprinse în Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor (Regulamentul) aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările aduse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 659 din 3 iulie 2008.
Potrivit art. 20 alin. (4) din Regulament, candidaţii au posibilitatea formulării de contestaţii la baremele de evaluare şi notare într-un termen de 24 ore de la afişarea baremelor. Contestaţiile se depun la Institutul Naţional al Magistraturii şi se soluţionează în termen de 24 de ore, potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi Regulament.
După examinarea tuturor contestaţiilor la barem de către Comisiile de contestaţii constituite pentru disciplinele de concurs, sub coordonarea preşedintelui comisiilor, se stabilesc baremele definitive, pe baza cărora se evaluează lucrările tuturor candidaţilor.
Recurentul I.A., care a avut spre rezolvare grila nr. 4 de concurs, a formulat contestaţie la barem, la proba practică, indicând numărul întrebării contestate: 9 şi disciplina: Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Demersul său judiciar a fost generat de faptul că nici din procesul-verbal din data de 2 iunie 2009 întocmit de Comisia de contestaţii - disciplina Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la contestaţiile la baremul de evaluare şi notare şi nici din Anexele cuprinzând motivările soluţiilor adoptate, nu rezultă că a fost examinată şi contestaţia sa, privind întrebarea nr. 9, proba practică, CEDO, parchete de pe lângă tribunale.
Analizând aceste înscrisuri Înalta Curte constată că la disciplina Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Comisia de contestaţii a grupat contestaţiile formulate în funcţie de soluţia adoptată, împărţindu-le în trei categorii:
a) contestaţii tardive;
b) contestaţii admise;
c) contestaţii respinse ca nefondate.
Toate soluţiile au fost motivate în anexe, în mod distinct, prin indicarea numărului întrebării, grilei şi gradului instanţei, respectiv parchetului pentru care s-a optat, cu excepţia întrebării contestate de recurent, care în configuraţia Grilei nr. 1 de concurs avea, de asemenea, nr. 9 (la proba practică).
În acest context va fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la examinarea „implicită” a contestaţiei recurentului, dedusă din sintagma „Respinge restul contestaţiilor ca nefondate”, câtă vreme, potrivit anexei, şi contestaţiile respinse au fost motivate.
Este real că la data organizării concursului, 31 mai 2009, regulamentul de concurs nu conţinea in claris obligaţia motivării soluţiilor de către comisiile de contestaţii. Această obligaţie a fost stipulată în cuprinsul art. 20 alin. (4) din Regulament abia prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2150/2009 publicată în M. Of. la data de 21 ianuarie 2010.
Cu toate acestea, pentru a exista garanţia unei examinări efective a contestaţiilor şi din raţiuni de transparenţă, toate comisiile de contestaţii „au procedat la motivarea tuturor soluţiilor adoptate atât în ceea ce priveşte contestaţiile admise, cât şi cele respinse, însă aceasta s-a efectuat ulterior publicării baremului definitiv, întrucât termenul de soluţionare a contestaţiilor la barem prevăzut de art. 20 din regulament este de 24 de ore şi nu permite şi motivarea acestora având în vedere numărul mare de contestaţii înregistrate” (citat din Nota privind promovarea judecătorilor şi procurorilor admişi la concursul de promovare în funcţii de execuţie, efectivă şi pe loc, desfăşurat la data de 31 mai 2009, înregistrată la nr. 1824/6501/1154/2009 întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare - Biroul Concursuri, din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii).
Recurentul I.A. figurează pe lista anexă a candidaţilor care au formulat contestaţie la disciplina respectivă dar întrebarea contestată nu se regăseşte între cele examinate de comisie (şi după caz admise, respectiv respinse).
Prin urmare, singura concluzie logică este că recurentul nu a beneficiat în mod real de dispoziţiile art. 20 alin. (4) din Regulament, în condiţiile în care contestaţia sa nu a fost soluţionată de Comisia de contestaţii.
A) Referitor la Hotărârea fără număr a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 septembrie 2009
În şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 10 septembrie 2009 s-a hotărât respingerea plângerii prealabile formulate de I.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, împotriva proceselor-verbale ale Comisiilor de soluţionare a contestaţiilor la barem pentru examenul de promovare în funcţii de execuţie din data de 31 mai 2009, ca inadmisibilă.
Această hotărâre intră în sfera celor care vizează cariera şi drepturile magistraţilor, aşa încât recursul este admisibil potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
Soluţia adoptată de intimat s-a fundamentat pe punctul de vedere al Direcţiei Legislaţie Documentare şi Contencios nr. 23359/1154/2009 care a calificat petiţia recurentului din data de 2 iulie 2009, înregistrată la intimat sub nr. 1/23359/1154/6 iulie 2009, ca reprezentând o „plângere prealabilă” îndreptată împotriva proceselor-verbale ale Comisiilor de soluţionare a contestaţiilor la barem.
În realitate, petiţia recurentului avea ca obiect încunoştiinţarea intimatului despre omisiunea Comisiei de contestaţii de a-i examina contestaţia şi conţinea solicitarea de a se adopta o hotărâre-remediu pentru cazul particular semnalat. Incidentul analizat poate fi circumscris acelora la care se referă art. 9 pct. 17 din Regulament: „orice situaţie deosebită a cărei rezolvare nu este prevăzută în prezentul regulament” şi intră în competenţa intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să adopte cea mai potrivită soluţie administrativă pentru reglementarea situaţiei create.
În orice caz, nici intimatul şi nici instanţa de judecată nu se pot substitui Comisiei de Contestaţii şi nu pot analiza pe „fondul” ei contestaţia rămasă nesoluţionată.
Este însă atributul Înaltei Curţi de a hotărî ca intimatul să examineze fondul petiţiei anterior indicate, în sensul de a rezolva aspectele prezentate de recurent.
Soluţia Înaltei Curţi este în acord cu Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia verificării legalităţii unei proceduri în faţa unei comisii de admitere, care, de exemplu, în Cauza van Marle şi alţii contra Olandei, a stabilit că poate viza numai „arbitrariul, deturnarea de putere şi viciile de procedură”. Or, aspectul analizat reprezintă tocmai un „viciu de procedură” în sensul jurisprudenţei citate.
B) Referitor la Hotărârea nr. 1353 din data de 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
Legalitatea acestui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 se examinează în raport cu cadrul normativ şi factual existent la data adoptării sale.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu există argumente consistente care să conducă la concluzia că trebuie aplicată sancţiunea extremă, a anulării Hotărârii nr. 1353 din data de 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. O astfel de soluţie ar crea o stare de incertitudine până la rezolvarea petiţiei recurentului şi ar afecta drepturile câştigate de magistratul promovat, care, de altfel, nici nu a fost parte în litigiul de faţă.
În plus, recurentul nici nu a indicat dispoziţia legală pe care ar fi încălcat-o intimatul, ci doar a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 3289 din 27 iunie 2007 şi Decizia nr. 953 din 19 februarie 2009 - considerând că situaţia magistraţilor din respectivele cauze este similară cu a sa.
Analizând cele două decizii, Înalta Curte constată însă că situaţia de fapt reţinută în acestea este diferită de cea reţinută în prezentul recurs.
La concursul din 4 februarie 2007 s-a creat o inechitate între candidaţi, fiind dezavantajaţi cei care au optat pentru disciplina la care nu au fost anulate întrebări din grila de concurs fiindcă, a reţinut instanţa de recurs, comisiile de contestaţii au hotărât fără nicio bază legală să acorde puncte din oficiu pentru toţi candidaţii care au susţinut concursul la disciplinele cu subiecte eronate.
Din această expunere succintă rezultă cu claritate că în cauza de faţă nu se pot invoca, cu titlu de precedent judiciar, hotărârile judecătoreşti menţionate.
În fine, împrejurarea că Hotărârea nr. 1353/9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu va fi anulată, nu constituie un impediment pentru intimat ca subsecvent rezolvării petiţiei recurentului înregistrată sub nr. 23359/1154/6 iulie 2009, să dispună, pe cale administrativă, remedii adecvate cu privire la situaţia acestuia.
5. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. 4 în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul declarat împotriva Hotărârii fără număr din data de 10 septembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care va fi anulată cu consecinţa obligării intimatului de a soluţiona pe fond petiţia recurentului. În acelaşi timp, constatând că nu au fost identificate motive de nelegalitate, se va respinge recursul declarat împotriva Hotărârii nr. 1353 din 9 iulie 2009 a aceluiaşi intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.A. împotriva Hotărârii fără număr din data de 10 septembrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pe care o anulează.
Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să soluţioneze pe fond petiţia recurentului înregistrată sub nr. 23359/1154/6 iulie 2009.
Respinge recursul declarat de I.A. împotriva Hotărârii nr. 1353 din 9 iulie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 604/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5770/2010. Contencios → |
|---|
