ICCJ. Decizia nr. 642/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 642/2010
Dosar nr. 7287/2/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul I.P. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi cultelor, anularea Ordinului nr. 240/2008, reintegrarea în funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj Napoca şi plata indemnizaţiei de la data eliberării din funcţie.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1526 din 21 iunie 2006 s-a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005 nu îi sunt aplicabile întrucât nu pot retroactiva, astfel încât în baza acestei sentinţe s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia de director general.
S-a mai precizat că ulterior, în mod abuziv s-a emis un nou ordin în baza aceluiaşi temei legal ignorându-se hotărârile judecătoreşti anterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 1248 din 24 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1526/2006 a Curţii de apel Bucureşti s-a reţinut că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 26/2005 însă trebuie observat că această sentinţă nu stipulează că reclamantului nu îi vor fi aplicabile niciodată aceste dispoziţii. Instanţa a avut de analizat cu acea ocazie procedura de organizare a unei evaluări a proiectului de management anterior intrării în vigoare a Legii nr. 114/2006. Faptul că o astfel de procedură a fost nelegal organizată în anul 2006 nu înseamnă că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 114/2006 nu se poate organiza o procedură legală după data intrării în vigoare a acestei legi.
Mai mult, se poate observa că reclamantul a trimis un proiect de contract intitulat „contract de management" anterior intrării în vigoare a OG nr. 26/2005 iar instanţele de judecată care au soluţionat litigiile anterioare au constatat că nu îi este imputabil reclamantului faptul că acest contract întocmit în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei anterioare nu a fost semnat de instituţia pârâtă.
Or, contractul de care se face vorbire în hotărârile anterioare era valabil pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007 astfel încât, după expirarea perioadei de valabilitate a acestui contract, reclamantul nu se mai poate prevala de dispoziţiile legale de la data încheierii actului respectiv şi nu poate pretinde ca legislaţia anterioară Legii nr. 114/2006 să îi fie aplicată şi după data la care ar fi încetat de drept, prin expirarea termenului, contractul pe care l-a propus Ministerului Culturii şi Cultelor.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul I.P. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului recurentul prezintă situaţia de fapt şi totodată arată că reglementarea cadrului juridic, dintre Ministerul Culturii şi Cultelor şi directorii generali şi, după caz, directorii instituţiilor publice subordonate, în vederea îmbunătăţirii managementului acestor instituţii, se realiza, la acea vreme, prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2129/2001 emis în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 9/1996. Acest act normativ prevedea încheierea unui contract denumit „contract cadru" întocmit conform modelului prevăzut în anexa la ordin.
Ulterior, prin OG nr. 26/2005 publicată în M.Of. nr. 635 din 19 iulie 2005, în realizarea aceluiaşi scop, respectiv reglementarea managementului instituţiilor publice de cultură, legiuitorul a folosit sintagma „contract de management".
Faţă de aceste dispoziţii legale, s-a solicitat să se observe faptul că atât „contractul cadru" prevăzut în Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2129/2001 cât şi „contractul de management" reglementat ulterior prin dispoziţiile OG nr. 26/2005, au acelaşi obiect de reglementare, respectiv managementul instituţiilor publice subordonate Ministerului Culturii şi Cultelor.
Acest aspect rezultă de altfel din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 114/2006, reţinut de instanţa de fond, din care rezultă faptul ca legiuitorul a exclus de la aplicarea acestui text conducătorii instituţiilor publice care la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei aveau încheiat contractul de management. Or, acest contract, nu putea fi încheiat decât în temeiul Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2129/2001, act normativ emis anterior intrării în vigoare a OG nr. 26/2005.
Reţinând faptul că în practică aceste contracte cadru erau numite contracte de management, iar acest lucru nu poate duce la asimilarea acestora cu contractele de management de care face vorbire Legea nr. 114/2006, instanţa de fond, nu numai că a adus atingere autorităţii de lucru judecat ci a încălcat dispoziţiile art. 977 si art. 982 C. civ.
Recurentul mai susţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit si dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005, reţinând că „prin modificarea art. 10 alin. (2) şi (3) din OG nr. 26/2005 s-a urmărit reglementarea obligativităţii întocmirii unui proiect de management de către persoanele care ocupau la data adoptării OG nr. 26/2005 funcţii de conducere a unor instituţii de cultură".
Legiuitorul, dând eficienţă principiului activităţii legii, a reglementat obligativitatea încheierii contractului de management doar pentru conducătorii instituţiilor publice care nu aveau încheiat un astfel de contract - în temeiul legislaţiei anterioare - la data intrării în vigoare a legii de aprobare a OG nr. 26/2005 şi nu astfel cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond pentru persoanele care ocupau la data adoptării OG nr. 26/2005 funcţii de conducere a unor instituţii de cultură.
În condiţiile în care instituţia pârâtă nici până în prezent nu a semnat contractul de management transmis de recurent potrivit dispoziţiilor legale aplicabile şi ignorând hotărârile judecătoreşti pronunţate prin care s-a reţinut culpa exclusivă a acestuia pentru nesemnarea contractului, se consideră că emiterea unui nou ordin de demitere a recurentului, în temeiul aceluiaşi act normativ - OG nr. 26/2005, nu este numai de natură să încalce principiul neretroactivităţii legii, a autorităţii de lucru judecat ci şi conduce la înlăturarea de la aplicare a hotărârii judecătoreşti irevocabile, ceea ce este inadmisibil.
În executarea hotărârii judecătoreşti irevocabile anterior menţionate, pârâtul avea obligaţia reîncadrării recurentului în funcţia anterior deţinută cu toate efectele pe care această procedură le presupune, respectiv inclusiv să încheie contractul de management.
Deoarece contractul de management transmis de către recurent pârâtului la data de 21 aprilie 2005, nu a fost semnat din culpa acestuia din urmă, respectiv nu s-a realizat acordul de voinţă, acesta nu-şi poate produce efectele.
În fine, recurentul mai arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că în perioada 19 aprilie 2006 - 22 iunie 2007 pe rolul instanţelor judecătoreşti s-au aflat cele două litigii între recurent şi pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În prezenta cauză, se contestată Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 240 din 30 septembrie 2008 prin care recurentul a fost eliberat din funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Acest ordin a fost emis în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din OG nr. 26/2005 privind managementul instituţiilor publice de cultură, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 114/2006.
Potrivit art. 10 alin. (2) şi (3) din OG nr. 26/2005, modificate prin Legea nr. 114/2006 „ Conducătorii instituţiilor publice de cultură care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, nu au încheiat contractul de management sunt obligaţi ca, în termenul stabilit de ordonatorul principal de credite al autorităţii publice în subordinea sau sub autoritatea căreia funcţionează instituţia publică de cultură, să depună un proiect de management în vederea încheierii contractului.
Nerespectarea terenului stabilit pentru depunerea proiectului de management atrage destituirea de drept din funcţie a respectivului conducător al instituţiei publice de cultură".
Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului deşi a făcut referire la sentinţa civilă nr. 1526 din 21 iunie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti.
Însă, acesta nu a fost singurul litigiu pe care reclamatul l-a avut cu pârâtul în legătură cu funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Astfel, reclamantul, care la data intrării în vigoare a OG nr. 26/2005, deţinea funcţia de director general prin sentinţa civilă nr. 1526 din 21 iunie 2006 a obţinut anularea hotărârii comisiei constituită prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2165 din 6 aprilie 2006 prin care i-a fost respinsă contestaţia şi anularea hotărârii comisiei constituită la nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor prin care reclamantul a fost declarat respins în urma evaluării proiectului de management.
S-a reţinut atunci că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din OG nr. 26/2005 nu sunt aplicabile reclamantului, acestea fiind adoptate la data de 15 mai 2006, prin Legea nr. 114/2006 şi nu pot retroactiva.
Această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1025 din 16 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut o analiză a textelor art. 10 alin. (2) şi (3) din OG nr. 26/2005, în forma iniţială, intrată în vigoare la 22 iulie 2005, cât şi modificată prin Legea nr. 114/2006, modificări din 12 mai 2006 şi a reţinut că, anterior intrării în vigoare a OG nr. 26/2005, respectiv la 21 aprilie 2005, reclamantul a depus propunerea de contract de management. De asemenea, nu s-a reţinut culpa acestuia pentru neperfectarea contractului şi nici legalitatea obligării acestuia de a proceda în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 26/2005, intrată ulterior în vigoare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia sus menţionată, a dezlegat şi problema confuziei dintre contractul de management şi contractul cadru.
În timpul soluţionării acestui litigiu, la 17 martie 2006, Ministerul Culturii şi Cultelor a emis un nou ordin de eliberarea din funcţie a reclamantului.
De asemenea, Înalta Curte reţine şi faptul că prin sentinţa civilă nr. 284 din 25 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a anulat Ordinul nr. 2121 din 17 martie 2006 prin care a fost aprobat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Comisiei de Evaluare a proiectelor de management, dar şi Ordinul nr. 295 din 19 aprilie 2006 emis de Ministerul Culturii şi Cultelor prin care reclamantul era eliberat din funcţia de director general şi s-a dispus reintegrarea în funcţia deţinută anterior.
Această sentinţă a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 3203 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin soluţia dată, instanţa de fond, nu a ţinut seama de efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior care vizau aceeaşi problematică.
Susţinerile instanţei de fond potrivit cărora este legal să se organizeze o altă procedură după data intrării în vigoare a Legii nr. 114/2006 sunt nefondate, în raport de considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior.
Prin aceste hotărâri s-a constatat faptul că reclamantul a trimis un contract de management asupra căruia Ministerul Culturii şi Cultelor nu s-a pronunţat.
Mai mult, prin actul atacat, acelaşi minister i-a solicitat reclamantului să depună un nou proiect.
Însă, Ministerul Culturii şi Cultelor avea obligaţia, prevăzută în hotărârile judecătoreşti anterioare, să se pronunţe încă din anul 2007 asupra proiectului depus în 2005 de către reclamant, dar nu a făcut acest lucru.
Instanţa de fond este cea care a considerat că perioada de valabilitate a proiectului depus în 2005 a expirat, dar nu există dovada că şi intimatul a apreciat în acest fel. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimatul nu s-a pronunţat asupra proiectului depus în 2005 deşi avea obligaţia rezultată dintr-o hotărâre judecătorească, de a o face.
Reclamantul a refuzat să prezinte un proiect de contract de management în condiţiile în care existau hotărâri judecătoreşti prin care intimatul era obligat să dispună reintegrarea reclamantului şi să-i analizeze proiectul depus în anul 2005.
Având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de recurent, va fi modificată sentinţa atacată şi va fi anulat Ordinul nr. 240 din 30 septembrie 2008 al Ministrului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional ca fiind nelegal.
Ca efect al anulării ordinului, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior, iar pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale cuvenite de la data emiterii ordinului atacat şi până la reintegrarea efectivă.
În baza art. 274 C. proc. civ. va fi obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.I., împotriva sentinţei civile nr. 1248 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului P.I.
Anulează Ordinul nr. 240 din 30 septembrie 2008 emis de Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică de conducere deţinută anterior emiterii Ordinului atacat.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale cuvenite de la data emiterii ordinului atacat până la reintegrarea efectivă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului 2380 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 641/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 643/2010. Contencios → |
|---|
