ICCJ. Decizia nr. 767/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.767/2010
Dosar nr. 1759/2/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii B.V. si B.D.G. au formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman, reprezentat prin C.C.S.D., plângere împotriva deciziei nr. 4.164 din data de 17 decembrie 2008, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei menţionate, reprezentând titlu de despăgubire, trimiterea dosarului în vederea reevaluării pentru suprafaţa construită de 751,13 mp, pronunţarea de către instanţă a unei hotărâri care să ţină loc de titlu de despăgubiri având la baza materialul probator.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că evaluarea efectuată de către societatea de evaluare desemnată nu a fost una corectă, după cum nici metoda de evaluare folosită nu corespunde standardelor internaţionale, imobilele fiind cu mult subevaluate iar o parte din acestea nu au fost nici măcar trecute în vederea acordării de despăgubiri.
Au arătat reclamanţii că la data de 22 septembrie 2005 au fost înştiinţaţi de către I.P.N. prin adresa din 22 septembrie 2005 că "cu privire la o eventuală reevaluare a imobilului din oraşul Târgu Neamţ, precizăm că acelaşi ordin al prefectului, ordinul nr. 435 din 18 octombrie 2005, va conţine şi propunerea de reevaluare a imobilului potrivit standardelor internaţionale de evaluare."
Se mai arată de reclamanţi că s-a dovedit reaua credinţă de care a dat dovadă atât I.P.N. cât şi secretariatul C.C.S.D. care, deşi au avut fişa clădirii ce includea şi al doilea corp de casă, având o suprafaţa construită de 173,47 mp, aceasta nu a dorit să o includă în raportul de evaluare, fiindu-le limitat dreptul de proprietate.
Pârâtul Statul Roman, reprezentat prin C.C.S.D. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată şi a invocat excepţia lipsei plângerii prealabile în conformitate cu art. 7 alin (1) din Legea nr. 554/2004.
La data de 29 iunie 2009, Curtea a pus în discuţia părţilor în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei plângerii prealabile invocate de pârât.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2.788 din 29 iunie 2009, a admis excepţia lipsei plângerii prealabile, dispunând respingerea acţiunii formulată de reclamanţi ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa reţinut că invocarea de către reclamanţi a prevederilor art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi art. 41 din C.E.D.O. nu poate fi reţinută, deoarece este consacrată în jurisprudenţă ideea că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, statele contractante putând impune anumite limitări şi condiţii care trebuie exercitate ca o condiţie de admisibilitate a sesizării instanţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, că instanţa de fond a dat dovadă de un formalism exagerat, pronunţându-se în sensul admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile, motivarea fiind simplistă fără a cuprinde întreg spectru legal şi jurisprudenţial în materie. În ipoteza în care instanţa ar fi unit excepţia cu fondul ar fi constatat că exercitarea preliminară a procedurii prealabile n-ar fi reprezentat decât o inutilă tergiversare a soluţionării pricinii, deoarece pârâta a refuzat să trimită dosarul în vederea evaluării întregului corp de imobile deşi aceasta a deţinut fişa celui de-al doilea corp de casă.
Recurentul a mai susţinut că, în lumina art. 6, art. 41 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., îndeplinirea în speţa de faţă a unei aşa-zise proceduri prealabile ar fi reprezentat o bază limitată pentru a rezolva „răul economic" manifestat printr-o excesivă lentoare administrativă.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins, ca atare.
Astfel, parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ, sancţiunea neexercitării acestui recurs administrativ fiind aceea a respingerii acţiunii, ca inadmisibilă.
În acest sens instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 54/2004, potrivit cărora, anterior sesizării instanţei, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Invocarea de către recurent a prevederilor art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi art. 41 din C.E.D.O. nu poate fi reţinută, deoarece este consacrată în jurisprudenţă ideea că accesul la justiţie nu este absolut, statele contractante putând impune anumite limitări şi condiţii care trebuie exercitate ca o condiţie de admisibilitate a sesizării instanţei.
În raport de cele expuse mai sus, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V., împotriva sentinţei civile nr. 2.788 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 766/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 768/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
