ICCJ. Decizia nr. 90/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 90/2010
Dosar nr. 432/57/200.
Şedinţa publică din 14 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba - Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000.000 Euro, reprezentând daunele materiale şi morale suferite ca urmare a represiunilor exercitate de regimul comunist prin organele sale speciale, respectiv fosta securitate, atât înainte de revoluţie, cât şi după.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a participat la greva generală declanşată în Valea Jiului în perioada 3-4 august 1977, fiind unul dintre iniţiatorii acesteia la E.M. Paroşeni şi ca urmare, în data de 15 august 1977 un număr de 4 ofiţeri de miliţie i-au perchiziţionat apartamentul, invocând faptul că ar fi legionar şi că ar deţine materiale explozibile, iar pe data de 17 august 1977 a fost scos cu forţa din şedinţa de sindicat de către ofiţeri ai securităţii şi dus cu salvarea la spitalul neuro-psihiatrie din Zam, apoi dus la spitalul Pantelimon 30, fără ca familia să ştie despre el, ulterior la data de 1 noiembrie 1977 fiind pensionat cu gradul II de invaliditate, în baza certificatului medical de bolnav psihic. A mai arătat ca, deşi a participat şi Revoluţia Română din decembrie 1989, nu a reuşit să obţină certificat de revoluţionar.
Cererea nu a fost motivată în drept.
3. Apărările formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o eroare judiciară în sensul legii şi prin urmare nu se poate naşte dreptul la repararea pagubelor suferite ca urmare a privării de libertate.
La termenul din 20 mai 2009, pârâtul a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, având în vedere încadrarea acţiunii în contencios administrativ.
4. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 159/F/CA/2009 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul I.D.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond.
5.1. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul nu a depus nici o cerere la Ministerul Finanţelor Publice, prin care să solicite acordarea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri materiale sau morale, adresându-se direct instanţei de judecată, la data de 3 aprilie 2009, deşi procedura administrativă prealabilă este obligatorie.
5.2. În acest context, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorităţii publice emitente (...) în termen de 30 de zile de la comunicare actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia".
5.3. A mai reţinut prima instanţă şi incidenţa dispoziţiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
5.4. A concluzionat prima instanţă că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
6. Recursul formulat de reclamantul I.D..
Motive de recurs ce pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că instanţa de fond a făcut o interpretarea greşită a legii, considerând că cererea se supune dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile.
Mai mult, chiar şi în condiţiile în care instanţa ar fi admis că cererea este supusă dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ar fi trebuit să-şi exercite rolul activ, situaţie în care trebuia să observe faptul că recurentul s-a adresat tuturor autorităţilor publice cerând despăgubiri.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat.
2. Recurentul-reclamant a solicitat de la Statul Român – reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice – plata a 10.000.000 Euro cu titlu de daune materiale şi morale, suferite prin acţiunile exercitate de regimul comunist, prin organele sale speciale, represive, respectiv fosta securitate, atât înainte cât şi după revoluţie.
Recurentul-reclamant nu şi-a încadrat în drept acţiunea formulată.
La solicitarea instanţei de fond, de a-şi preciza temeiul juridic al acţiunii, reclamantul a arătat că „susţine acţiunea în contencios administrativ şi faţă de cuantumul pretenţiilor apreciază această instanţă ca fiind competentă să judece cauza", motiv pentru care s-a considerat că acţiunea formulată este o acţiune în contencios administrativ.
Judecătorul fondului nu şi-a exercitat decât formal rolul activ prevăzut de dispoziţiile codului de procedură civilă, având în vedere că partea nu are cunoştinţe juridice, iar cuantumul pretenţiilor nu este relevant în cauza de faţă, pentru stabilirea competenţei materiale în soluţionarea cauzei.
Judecătorul fondului, înainte de a pune în discuţie excepţia lipsei procedurii prealabile, incident specific unei acţiuni în contenciosul administrativ, era obligat să stabilească cu certitudine dacă cererea formulată se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Nu are însemnătate principală în stabilirea competenţei de soluţionare a unei acţiuni, temeiul juridic indicat de reclamant, ştiut fiind că judecătorul nu este ţinut de temeiul juridic stabilit de parte.
Mai mult, reclamantul a arătat în mod greşit că în speţă, cuantumul pretenţiilor determină şi competenţa instanţei, iar judecătorul fondului ar fi trebuit să constate confuzia reclamantului în această privinţă.
Faţă de acestea, se va constata că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Cu ocazia rejudecării, se va stabili obiectul acţiunii, temeiul juridic al acţiunii, conform legii, se va ţine seama şi de cele menţionate de recurent în cererea de recurs, în raport de acestea se va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei şi eventual, punerea în discuţie a excepţiei lipsei procedurii prealabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.D., împotriva sentinţei nr. 159/F/CA din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 803/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 970/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
