ICCJ. Decizia nr. 970/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 970/2010
Dosar nr. 6084/30/2008
Şedinţa publică de la 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 259 din 14 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6084/30/2008, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta U.F.A. din Timişoara, împotriva pârâtelor Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului şi Ministrul Educaţiei şi Tineretului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin această acţiune, reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 3630 din 31 noiembrie 2008, emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, privind confirmarea intervenientului H.C. în funcţia de rector în cadrul intervenientei Universitatea T. din Timişoara şi a obligat pârâtul la emiterea unui ordin de infirmare a rectorului, sub sancţiunea unor penalităţi pe zi de întârziere.
Motivele acţiunii le constituie faptul că intervenientul H.C. a exercitat deja două mandate succesive şi are vârsta de 66 de ani, astfel că nu mai este îndreptăţit să exercite o asemenea funcţie.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea ordinului atacat, prin raportare la încălcarea prevederilor art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, privind Statutul cadrelor didactice, care prevede că o persoană nu poate ocupa funcţia de rector mai mult de două mandate succesive: de asemenea, s-a invocat încălcarea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 2538/2007, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor conducerilor academice din învăţământul superior, a prevederilor art. 93 din Legea nr. 84/1995, a art. 99 din Carta Universităţii, care prevede că o persoană nu poate ocupa funcţia de rector mai mult de două mandate succesive, menţionându-se că intervenientul H.C. a avut deja două asemenea mandate în perioadele 2000-2004 şi 2004-2008, conform Ordinului nr. 3466/2000 şi nr. 4075/2004.
Privitor la aspectul legat de vârsta intervenientului, reclamanta a susţinut că se ridică problema potenţialului managerial al acestuia, aspect prevăzut de art. 129 şi art. 130 din Legea nr. 128/1997.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 condiţionează acţiunea în contencios administrativ de dovada existenţei unui drept vătămat sau al unui interes legitim, prin actul administrativ atacat, în persoana vătămată care introduce o asemenea acţiune.
Prin noţiunea de persoană vătămată, se înţelege, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, orice persoană titulară a unui drept sau interes legitim, vătămată prin actul administrativ.
Noţiunea de drept vătămat, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. o) din aceeaşi lege, înseamnă orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ, iar interesul legitim privat este definit în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, ca o posibilitate de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Acţiunea nu îndeplineşte niciuna din cerinţele legale susmenţionate, care justifică o acţiune în contencios administrativ, pentru că nu s-a invocat vătămarea vreunui drept sau interes legitim privat prin emiterea Ordinului nr. 3630/2008 de către pârâţi, acţiunea rezumându-se la enumerarea unor dispoziţii legale din domeniul învăţământului universitar, în raport cu care reclamanta susţine că ordinul atacat este nelegal.
Cum acţiunea în contencios administrativ nu este una în constatarea nelegalităţii uni act administrativ, aceasta vizând vătămări ale unor drepturi sau interese legitime, acţiunea a fost respinsă ca nefondată pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cu privire la suspendarea executării ordinului atacat.
De altfel, reclamanta nu a demonstrat nici ilegalitatea ordinului în raport cu inexistenţa unor două mandate succesive complete, în persoana intervenientului, ţinând cont de acreditarea intervenientei Universitatea T. din Timişoara, prin Legea nr. 484 1 iulie 2002 sau prin raportare la prevederile art. 1162 din Legea nr. 480/2006, privind modificarea Legii învăţământului, care dispune că structurile şi funcţiile de conducere ale universităţilor particulare, atribuţiile, modul de constituire, durata mandatelor şi limitele de vârstă ale cadrelor didactice sunt stabilite de carta universităţii şi că deciziile definitive, în acest sens, revin universităţii, sens în care, prin hotărârea Senatului Universităţii T. din Timişoara nr. 1238 din 03 iunie 2007, s-a stabilit că profesorii şi conferenţiarii universitari cu norma de bază la această universitate îşi pot continua activitatea în calitate de titulari, fără acordul anual al Senatului, până la 70 de ani.
Faţă de dispoziţia legală mai suscitată, nu există nici o incompatibilitate legală nici în privinţa vârstei intervenientului.
Faţă de soluţia dată acţiunii principale, au fost respinse şi cererile de intervenţie formulate de intervenienţii în interesul pârâţilor, H.C. şi Universitatea "T." din Timişoara.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs reclamanta.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de suspendare a ordinului contestat, că a dovedit interesul legitim public încălcat (a fost încălcată ordinea de drept şi democraţie constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor), că i-a fost îngrădit dreptul la apărare şi prin aceasta s-a încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea , a mai arătat că a fost încălcat art. 72 alin. (3) din Legea nr. 128/1997 în privinţa numărului de mandate de rector, textul legal limitând la două numărul acestora, în timp ce domnul H.C. a exercitat trei mandate succesive.
Universitatea T. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes în exercitarea căii de atac a recursului.
Înalta Curte va respinge ambele excepţii ca nefondate. În condiţiile în care reclamantei i-a fost respinsă acţiunea de către prima instanţă, rezultă cu puterea evidenţei că aceasta justifică în prezenta cauză calitatea de recurentă (calitatea procesuală activă) şi, de asemenea, justifică şi interesul în promovarea recursului.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt motive pentru casarea /modificarea sentinţei recurate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare şi pentru că s-au solicitat cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei U.T. Timişoara, suma de 4169 lei.
În mod corect prima instanţă a respins acţiunea promovată de reclamanta U.F.A. din Timişoara, cu motivarea, în esenţă, că aceasta nu dovedeşte vătămarea într-un drept prevăzut de lege sau într-un interes legitim.
În ceea ce priveşte critica recurentei că instanţa de fond nu s-a pronunţat distinct pe cererea de suspendare a ordinului contestat, rezultă cu puterea evidenţei, conform dispozitivului sentinţei recurate, că prima instanţă a respins în întregime acţiunea pronunţată de către reclamantă. Apoi, în condiţiile în care suspendarea executării actului administrativ contestat poate fi dispusă până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu alte cuvinte, până la pronunţarea prezentei decizii, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, discuţia este lipsită de efecte.
De asemenea, nu poate fi primită critica din recurs a hotărârii primei instanţe, în sensul că greşit s-a reţinut că nu a dovedit vătămarea şi interesul legitim, în condiţiile în care chiar şi în situaţia în care prin acţiune doar s-au înşiruit actele normative încălcate prin ordinul ministrului s-a dovedit încălcarea interesului public.
Cu privire la invocarea interesului legitim public sunt incidente prevederile art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.
Textul legal precitat are următorul cuprins „Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat
| ← ICCJ. Decizia nr. 90/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1028/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
