ICCJ. Decizia nr. 678/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 678/2010
Dosar nr. 634/57/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii Alba-Iulia la data de 27 mai 2009, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, reprezentat prin Secretariatul General şi A.N.O.F.M., anularea OUG nr. 37 din 22 aprilie 2009, privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M.Of. nr. 264/2009, anularea Ordinului nr. 231 din 24 aprilie 2009 prin care a fost eliberat din funcţie, reîncadrarea în funcţia deţinută şi obligarea în solidar a pârâţilor la plata tuturor drepturilor ce i s-ar fi cuvenit prin exercitarea funcţiei de conducere anterior deţinută, cu cheltuieli de judecată. Reclamantul a invocat totodată şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 37/2009.
Prin sentinţa nr. 179/CA/2009 din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi A.N.O.F.M. şi de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.I., ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că prin ordinul nr. 231 din 24 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.O.F.M. în temeiul art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, s-a desfiinţat funcţia publică de conducere de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Hunedoara, reclamantului B.I., ce ocupa această funcţie, fiindu-i acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice de la data comunicării ordinului, începând cu data de 24 aprilie 2009, după expirarea acestei perioade urmând a fi eliberat din funcţia publică.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea OUG nr. 37/2009, instanţa a apreciat, raportat şi la prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, că acest act al Guvernului nu poate face obiectul unei acţiuni în anulare în contenciosul administrativ, ci doar al unei acţiuni introduse în condiţiile art. 9 din legea menţionată, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte anularea Ordinului nr. 231/2009 al Preşedintelui A.N.O.F.M., instanţa a constatat că reclamantul anterior introducerii acţiunii în fata instanţei de judecată, nu a exercitat recursul administrativ prevăzut de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât faţă de neîndeplinirea acestei obligaţii legale imperative, acest capăt de cerere, precum şi cele accesorii acestuia, privitoare la reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi plata drepturilor salariale ce i se cuvin, sunt inadmisibile.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa nu a dat curs acestei cereri, constatând că în temeiul art. 137 C. proc. civ., are prioritate soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, apreciind astfel că nu poate să se pronunţe asupra acestei cereri în condiţiile în care nu a fost legal sesizată cu acţiunea de fond.
Împotriva acestei sentinţe, reclamantul B.I. a declarat recurs, solicitând instanţei de control judiciar ca faţă de nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei primei instanţe, să modifice în tot sentinţa atacată şi pe fond să îi admită acţiunea şi să dispună anularea ordinului nr. 231/2009 al A.N.O.F.M., reîncadrarea sa în funcţia anterior deţinută, şi obligarea pârâţilor la plata tuturor drepturilor ce i s-ar fi cuvenit ca urmare a exercitării acestei funcţii. Recurentul a solicitat instanţei de recurs să ia act de faptul că, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 37/2009, capătul de cerere ce viza anularea acestei ordonanţe şi excepţia de neconstituţionalitate aferentă, au rămas fără obiect.
În motivare, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că în mod eronat instanţa a soluţionat cauza pe cale de excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, pornind de la o interpretare eronată atât a naturii juridice a acţiunii juridice deduse judecăţii, cât şi printr-o aplicare inconsecventă şi nelegală a legislaţiei în materie.
În acest sens, a arătat că instanţa de fond a omis faptul că temeiul de drept al capătului de cerere privitor la anularea OUG nr. 37/2007, îl reprezintă tocmai procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi că, de altfel, raportat la argumentele reţinute de Curtea Constituţională în motivarea Deciziei nr. 1257/2009, susţinerile sale din cuprinsul acţiunii introductive de instanţă cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 37/2009 s-au dovedit a fi pe deplin justificate.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la neexercitarea recursului graţios, recurentul a criticat soluţia învederând faptul că Legea nr. 554/2004 nu prevede în mod obligatoriu parcurgerea procedurii prealabile, aceasta nereprezentând un fine de neprimire întrucât se reglementează expres opţiunea ca reclamantul să se adreseze în mod direct instanţei de contencios administrativ iar promovarea unei plângeri prealabile ar fi condus doar la tergiversarea cauzei, raportat la atitudinea procesuală a pârâtei A.N.O.F.M.
Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul B.I., arătând, în esenţă, faptul că în mod întemeiat Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentinţa nr. 179/CA din 22 septembrie 2009 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de împrejurarea că reclamantul nu a exercitat recursul administrativ anterior introducerii cererii, neadresându-se emitentului ordinului contestat în vederea revocării acestuia. Faţă de cererea privind anularea Ordinului nr. 231 din 23 aprilie 2009 emis de Preşedintele A.N.O.F.M., intimatul Guvernul României a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, menţionând că această calitate îi revine A.N.O.F.M., care este instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă A.N.O.F.M. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi pe cale de consecinţă menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în limitele investirii sale prin cererea de recurs, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Înalta Curte constată că prin acţiunea sa, reclamantul B.I., considerându-se vătămat prin dispoziţiile OUG nr. 37/2009 într-un drept al său, a înţeles să se adreseze instanţei de contencios administrativ cu o acţiune îndreptată împotriva acestei ordonanţe - însoţită în condiţiile legii de excepţia de neconstituţionalitate - şi împotriva actului administrativ emis în temeiul acestei ordonanţe, respectiv Ordinul nr. 231/2009 emis de Preşedintele A.N.O.F.M., prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct M.P.M. al A.J.O.F.M. Hunedoara.
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din aceeaşi lege, în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Constatând aşadar, că prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 exceptează părţile de obligaţia efectuării procedurii prealabile în cazul acţiunilor formulate în condiţiile art. 9 din aceeaşi lege, Înalta Curte apreciază că în mod nelegal prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de pârâtul Guvernul României, de pârâta A.N.O.F.M. şi de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor, sentinţa atacată fiind, din acest motiv, nelegală şi netemeinică.
Pentru aceste considerente, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată şi, în temeiul art. 313 teza I-a C. proc. civ., va fi trimisă cauza la aceeaşi instanţă, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 179/CA/2009 din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre judecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 663/2010. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 803/2010. Contencios → |
|---|
