ICCJ. Decizia nr. 955/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 955/2010
Dosar nr.693/2/2009
Şedinţa publică din 19 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.C.Ş., A.D.T., A.I., A.N., etc., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie precum şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de salarii, calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lege, corectate periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum, în condiţiile stabilite de lege, pentru determinarea şi corecţia valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, astfel:
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 297,4 RON, conform OG nr. 9/2005;
- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 312,3 RON, conform OG nr. 3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referinţă sectorială de 331 RON, conform OG nr. 3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referinţă sectorială de 358 RON, conform OG nr. 10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referinţă sectorială de 365 RON, conform OG nr. 10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 14 mai 2008, la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, conform OG nr. 10/2007, diferenţă raportată la valoarea de referinţă sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în perioada pentru care formulează prezenta cerere, au avut şi au calitatea de ofiţeri de poliţie judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie, salariul de bază al funcţiei îndeplinite fiind la nivelul procurorilor sau judecătorilor, potrivit Anexei A nr. crt. 28, 27 sau 26 la OUG nr. 27/2006. În conformitate cu art. 28, alin. (3) din OUG nr. 43/2002, modificată inclusiv prin Legea nr. 601 din 16 decembrie 2004, salariul de bază pentru ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DNA stabilindu-se potrivit Anexei nr. 1 Capitolul A nr. crt. 2627,28,29 din OUG nr. 177/2002.
Au mai arătat reclamanţii că actele normative care reglementează salarizarea magistraţilor judecători şi procurori se aplică şi în cazul ofiţerilor de poliţie judiciară, acestea menţinând drepturi salariale calculate în funcţie de valoarea de referinţă sectorială cuvenită persoanelor care ocupă funcţii publice.
În continuare, au invocat următoarele acte normative în temeiul cărora şi-au întemeiat reclamanţii cererea de chemare în judecată:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică "dispoziţiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din acelaşi act normativ "funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică care se ocupă prin mandat, obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică şi "celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Conform art. 9 din Legea nr. 154/1998, "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referinţă universală şi evoluţia acesteia, în raport cu creşterea estimată a preţurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială cu valorile de referinţă sectoriale, ţinând seama de priorităţile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum şi de evoluţia salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Persoanele care ocupau funcţii asimilate cu funcţiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la un salariu de bază lunar, conformitate cu prevederile Anexei nr. III din acelaşi act normativ.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din OG nr. 134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, este egală cu valoarea de referinţă sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru administraţia publică centrală şi locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, în condiţiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11 din OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti "indemnizaţiile pentru magistraţi şi salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorităţii judecătoreşti, se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege, pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislative şi executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, în condiţiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept şi personalului salarizat potrivit prezentei legi". Alin. (2) prevede că "valoarea de referinţă sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizaţiei lunare a magistraţilor şi a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcţii de execuţie". Alin. (3) prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizaţiilor lunare şi ale salariilor de bază ce corespund coeficienţilor de multiplicare şi grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 ind. 1 la prezenta lege şi valorii de referinţă sectorială stabilită la alin. (1), rotunjite din o mie în o mie de RON, în favoarea personalului".
OUG nr. 2/2000 modifică coeficienţii de multiplicare pentru unele funcţii prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică.
OUG nr. 177/2002 stabileşte salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor. Conform art. 2 alin. (1) "indemnizaţiile pentru magistraţi se stabilesc pe baza valorii de referinţă sectorială, prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispoziţiilor legale, se aplică de drept şi magistraţilor, în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă".
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din OG nr. 9/2005, privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului salarizat potrivit OUG nr. 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor 2 şi 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică "indemnizaţiile lunare pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, precum şi pentru persoanele care ocupă funcţii asimilate cu funcţiile de demnitate publică, stabilite potrivit Anexelor 2 şi 3 la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în Anexele nr. VIII şi IX.
Au susţinut reclamanţii că luând în considerare aceste reglementări, este evident că magistraţilor, şi implicit ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DNA, li se cuvin drepturi salariale calculate în funcţie de valoarea de referinţă sectorială avută în vedere pentru funcţiile de demnitate publică.
Toate celelalte acte normative în funcţie de care s-a calculat până în acest moment valoarea de referinţă sectorială nu pot produce efecte, având în vedere următoarele considerente:
OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, prevede că indemnizaţia de salarizare se stabileşte "pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă" [art. 3 alin. (1)].
Conform Anexei 1 la OUG nr. 27/2006, valoarea de referinţă sectorială a fost de 257 RON.
Prevederea din Anexa 1 a OUG nr. 27/2006, încalcă principiile Constituţiei României şi ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare aplicată la salarizarea magistraţilor este diferită de valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislativă şi executivă. Astfel, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, în luna aprilie 2006 era de 312,3 RON, iar OG nr. 27/2006 stabileşte valoarea de referinţă pentru magistraţi la suma de 257 RON.
Legislaţia privind salarizarea magistraţilor şi a personalului din instanţele judecătoreşti şi parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative, executive şi judecătoreşti în cadrul democraţiei constituţionale.
Conform art. 3 alin. (4) din Constituţia României, în anul 2006 se prevede că "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale". Este evident că salarizarea, ca un element al noţiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere, întrucât puterea judecătorească s-ar pune, prin actele normative care au apărut ulterior, în afara principiilor a sensului prevederilor constituţionale, care au fost stabilite anterior prin legi de natură organică.
OG nr. 27/2006 încalcă acest principiu, stabilind o valoare de referinţă sectorială mai mică decât cea prevăzută de lege şi care trebuia aplicată la data intrării acesteia în vigoare şi diferită faţă de valoarea de referinţă stabilită pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, aparţinând puterii legislative şi executive.
Acelaşi lucru este prevăzut şi în art. 3 alin. (1) din OG nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, în care se stabileşte valoarea de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare la suma de 280,64 RON, deşi la data intrării în vigoare a ordonanţei de mai sus valoarea de referinţă sectorială era de 365 RON, conform OG nr. 10/2007.
Prevederile legislative din OG nr. 27/2006 şi 8/2007 sunt în contradicţie cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică, în vigoare la data apariţiei ordonanţelor. Potrivit acestui act normativ, "drepturile salariale ale magistraţilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".
Stabilirea prin ordonanţe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătoreşti, a altor valori de referinţă sectorială decât cele prevăzute pentru funcţiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr. 303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ şi a spiritului de echilibru al puterilor statului.
De asemenea, OG nr. 27/2006 şi 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzut în Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi Constituţia României privind categoriile de acte normative şi normele de competenţă pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referinţă sectorială egal pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din organele puterii legislative, executive şi judecătoreşti fiind stabilite prin legile enumerate mai sus.
Acordarea unor valori de referinţă sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituţiei cât şi spiritului OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a art. 1 alin. (2) privind excluderea privilegiilor şi discriminărilor în exercitarea drepturilor enunţate, printre care, la lit. i) se menţionează şi "dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare".
Actele normative care au corectat valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică, alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislativă, executivă şi judecătorească pentru perioada respectivă sunt OUG nr. 123/2003, OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 şi OG nr. 10/2007.
Chiar dacă unele acte normative enumerate mai sus au fost între timp abrogate, total sau parţial, pe parcursul perioadelor care au reglementat salarizarea magistraţilor, au avut în vedere valoarea de referinţă sectorială prevăzută de lege, pentru funcţiile de demnitate publică alese şi numite, din cadrul autorităţilor legislativă, executivă şi judecătorească.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în şedinţa din 4 octombrie 2007, în comun acord cu literatura de specialitate, şi-a exprimat opinia potrivit căreia magistraţii sunt incluşi în rândul persoanelor care deţin demnităţi publice, argumentele aduse în sprijinul acestei opinii fiind următoarele:
- potrivit dispoziţiilor OUG nr. 27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, republicată, cu modificările ulterioare, magistraţii nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcţionar public, ci de o indemnizaţie de încadrare lunară brută.
Au mai susţinut reclamanţii că magistraţii sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, situaţia fiind similară cu cea a demnitarilor, aşa cum rezultă şi din art. 3 din Legea nr. 154/1998, potrivit căreia funcţia de demnitate publică este acea funcţie care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii. Discrepanţa între actuala reglementare, cu privire la salarizarea magistraţilor, şi, implicit, a ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DNA (280 RON valoarea de referinţă sectorială) şi cel al organelor puterii legislative şi executive, (de 405 RON stabilită prin OG nr. 10/2007), este evidentă, inechitabilă şi neconstituţională.
Apărările formulate de pârâţi
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, solicitând ca Ministerul Finanţelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretenţiile reclamanţilor.
În motivarea acestei cereri, pârâtul a arătat că potrivit HG nr. 736/2003 - privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, instanţele judecătoreşti sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat.
Astfel, rolul Ministerul Finanţelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum şi de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Având în vedere dispoziţiile legale anterior menţionate rezultă că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferenţelor băneşti solicitate.
Pârâta, Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor arătând că prevederile art. 131, pct. 1 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară stipulează că activitatea instanţelor şi parchetelor este finanţată de la bugetul de stat.
Precizează că Ministerul Economiei şi Finanţelor este instituţia care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sumele de bani necesare plăţii unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârşitul anului anterior, în momentul în care au fost estimate cheltuielile anuale, sume în care se includ şi cele de faţă.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor pentru perioada 01 octombrie 2005 - 25 ianuarie 2006 motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, coroborate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ "dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Faţă de cele expuse, au solicitat admiterea excepţiei invocate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamanţilor pentru perioada 01 octombrie 2005 - 25 ianuarie 2006, ca fiind prescrisă.
Totodată, au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, solicitând în acest sens, respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2151 pronunţată în data de 22 mai 2009, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia prescripţiei şi, pe cale de consecinţă, a respins ca prescrisă cererea reclamanţilor.
Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind plata drepturilor salariale pe perioada 26 ianuarie 2006 - 14 mai 2006, a respins ca neîntemeiate cererile de chemare în garanţie formulate de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiei lipsei procedurii prealabile, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile având în vedere că pârâţii nu au emis niciun act administrativ a cărui revocare să o solicite reclamanţii în prezenta acţiune, sens în care a respins-o ca atare.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor pentru perioada 01 octombrie 2005 - 25 ianuarie 2006 instanţa a constat că este întemeiată, sens în care a admis-o, având în vedere că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce priveşte majorările solicitate de reclamanţi în temeiul OG nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, acestea s-au aplicat, în conformitate cu prevederile pct. 11, 12 şi 13 din Anexa nr. 2/2 la Legea nr. 154/1998 doar pentru indemnizaţiile prevăzute pentru funcţii de demnitate publică alese, numite şi asimilate. În Anexa nr. 11/2 care se referă la indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în funcţii potrivit legii sunt prevăzute funcţiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, respectiv Procurorul General, Prim-Adjunctul Procurorului General şi Adjunctul Procurorului General.
Acelaşi regim juridic se aplică şi în cazul OG nr. 10/2007, privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că valoarea sectorială majorată conform OG nr. 3/2006 şi OG nr. 10/2007, s-a aplicat, conducerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale etc.
În fine, arată prima instanţă, reclamanţii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, în această ultimă categorie fiind încadraţi, potrivit Anexei nr. II pct. 11, pct. 12 şi pct. 13 din Legea nr. 154/1998, Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Prim-Adjunctul Procurorului General şi Adjunctul acestuia, categorii cărora le sunt aplicabile reglementările menţionate.
Astfel, acordarea acestor creşteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, aşa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea şi combaterea tuturor formelor de discriminare, întrucât nu reprezintă o deosebire excludere, restricţie sau preferinţă efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau categorie defavorizată.
Recursul declarat de reclamanţi
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii A.C.Ş., A.D.T., A.I., A.N., s.a.m.d., formulând critici pe care le-au încadrat în dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenţii consideră că soluţia pronunţată este nelegală şi netemeinică, atât din perspectiva admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 octombrie 2005 - 25 ianuarie 2006 cât şi în privinţa fondului cauzei.
Sintetizând memoriul de recurs, în care se reiau pe larg argumentele de la fond, Înalta Curte reţine, în esenţă, următoarele:
Recurenţii susţin că au fost ignorate dispoziţiile legale care reglementează salarizarea funcţiilor de demnitatea publică.
Afirmă recurenţii că instanţa de fond nu a aplicat corect dispoziţiile legale care reglementează salarizarea funcţiilor de demnitate publică având în vedere că persoanele care ocupau funcţii asimilate cu funcţiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei III din Legea nr. 154/1998.
De asemenea, recurenţii susţin că prin OG nr. 10/2007 s-au prevăzut creşteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar şi celor care ocupă funcţii de demnitate publică, iar instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu le sunt aplicabile aceste dispoziţii, întrucât reclamanţii au calitatea de ofiţeri de poliţie judiciară la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Au precizat că prin neacordarea indexării solicitate li s-a creat o discriminare în raport cu salarizarea celorlalte categorii de salariaţi bugetari (magistraţii, organele puterii legislative şi executive), arătând că în acest fel este încălcat principiul egalităţii între cetăţeni.
Apărările formulate în cauză de către intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin întâmpinarea înregistrară la data de 27 noiembrie 2010, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că susţinerile recurenţilor, în sensul neaplicării creşterilor salariale şi pentru salariile ofiţerilor de poliţie judiciară are caracter discriminatoriu nu are legătură cu cauza, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (2) din OG nr. 137/2000, modificată şi completată prin OG nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004.
Mai mult decât atât, arată intimatul-pârât, recurenţii-reclamanţi nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, potrivit Anexei nr. II pct. 1, pct. 12 şi 13 din Legea nr. 154/1998.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este legală şi temeinică pentru următoarele motive:
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, recurenţii-reclamanţi în calitate de ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie) D.N.A au suspus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul instituţiei intimate de a le plăti acestora diferenţele de salarii calculate pe baza valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lege, corectate periodic în raport cu evoluţia preţurilor de consum, în condiţiile stabilite de lege, pentru determinarea şi corecţia valorii de referinţă sectorială prevăzută de lege pentru funcţiile de demnitate publică pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 şi pentru perioada 1 octombrie 2007 - 14 mai 2008.
Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor pentru perioada 1 octombrie 2005 - 21 ianuarie 2006.
Prima instanţă a soluţionat în mod legal excepţia invocată, reţinând că faţă de data introducerii acţiunii reclamanţilor (respectiv 26 ianuarie 2009) şi perioada pentru care se solicită drepturile salariale, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani. Aşadar, potrivit art. 3 şi art. 7 din Decretul 167/1958, termenul general de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune.
În plus, acesta reprezintă o sancţiune care vizează pasivitatea reclamanţilor de a acţiona pentru a întrerupe cursul prescripţiei.
Referitor la celelalte critici care privesc fondul cauzei, instanţa de recurs apreciază că acestea sunt nefondate.
Este de subliniat că salarizarea ofiţerilor de poliţie judiciară se face în conformitate cu prevederile Anexei nr. 4 din OG nr. 38/2000 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi ale OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei aprobată prin Legea nr. 45/2007.
În ceea ce priveşte majorările solicitate de reclamanţi în temeiul OG nr. 3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000, potrivit Anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, instanţa de fond în mod corect a reţinut că acestea s-au aplicat în conformitate cu prevederile pct. 11, 12, şi 13 din Anexa nr. II la legea mai sus menţionată, fiind astfel prevăzute numai funcţiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, respectiv Procurorul General, Prim Adjunctul Procurorului General şi Adjunctul Procurorului General.
Aşadar, valoarea sectorială majorată, conform OG nr. 3/2006, s-a aplicat categoriilor cărora le sunt aplicabile reglementările menţionate reclamanţii nefăcând parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.
Pornind de la acest aspect, Înalta Curte constată că recurenţilor-reclamanţi nu le sunt aplicabile nici dispoziţiile OG nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului, întrucât norma specială menţionează categoriile de personal cărora li se aplică dispoziţiile legale arătate, iar recurenţii nu fac parte din acele categorii expres prevăzute.
Instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamanţilor, funcţionari publici cu statut special în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, li se aplică în materie de salarizare normele cuprinse în OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, care nu prevăd acordarea unor majorări salariale de natura celor stabilite prin OG nr. 10/2007.
Prin urmare, reglementarea modalităţii de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituţiile publice constituie opţiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată şi la alte categorii socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru, astfel că presupusa discriminare invocată şi în recurs nu există.
Curtea constată că soluţia primei instanţe este legală, modul de stabilire prin lege a unor drepturi salariale în favoarea unor categorii profesionale, neputând fi apreciat ca o formă de discriminare, astfel că este nefondat acest motiv de recurs.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin decizii repetate, că instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a anula o dispoziţie legală considerând că este discriminatorie şi de a aplica dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care a formulat acţiunea se consideră discriminată.
Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.C.Ş., A.D.T., A.I., A.N., etc., împotriva Sentinţei nr. 2151 din 22 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 954/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
