ICCJ. Decizia nr. 973/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 973/2010
Dosar nr. 6248/2/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2009, reclamanta SC C.S. SA în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.V.F. a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună suspendarea executării măsurilor cu caracter pecuniar nr. 8, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 şi 19 dispuse prin procesul-verbal de control financiar din data de 05 iunie 2009.
În motivare, reclamanta a arătat ca este o societate cu capital integral de stat, înfiinţată prin HG nr. 313/2002, iar în conformitate cu art. 4 din actul de înfiinţare, aceasta negociază şi încheie cu Ministerul Economiei un contract pentru realizarea lucrărilor cuprinse în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi postînchidere a obiectivelor miniere.
Conform contractului anual încheiat cu Ministerul Economiei, SC C.S. SA are obligaţia de a gestiona şi administra fondurile alocate de bugetul de stat pentru executarea şi finalizarea lucrărilor şi serviciilor prevăzute în Programul anual de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi postînchidere a obiectivelor miniere, fonduri prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2009, cap.82.01.
Tot în temeiul contractului anual încheiat cu Ministerul Economiei, reclamanta selectează operatori economici pentru executarea lucrărilor şi serviciilor din cadrul Programului anual prin proceduri de achiziţie publică.
În acest context, pârâta a efectuat un control financiar la reclamantă, dispunând 30 de măsuri cu termen fix de îndeplinire, dintre care 10 cu caracter pecuniar, care privesc achitarea unor sume în cuantum de 6.762.907,3 lei.
Reclamanta a arătat că a formulat plângere prealabilă la pârâta, argumentată de împrejurarea ca măsurile dispuse de organele de control ale A.N.A.F. nu sunt corespondentul unor încălcări ale legislaţiei în vigoare.
Mai mult, executarea măsurilor cu caracter pecuniar dispuse de A.N.A.F. va duce la imposibilitatea reclamantei de a-şi putea exercita rolul în realizarea contractelor încheiate cu o serie de operatori pentru închiderea şi ecologizarea perimetrelor miniere. Consecinţa imediată a acestui fapt o constituie intrarea în incapacitate de plată a societăţii, urmată de începerea procedurii insolvenţei, desfiinţarea acesteia şi concedierea salariaţilor.
A mai susţinut reclamanta că incapacitatea de plata iminentă va avea consecinţe şi în privinţa activităţilor societăţii cum ar fi:
- suspendarea unor lucrări cu impact asupra mediului;
- declanşarea procedurii de infrigement pe mediu;
- în condiţii deosebite de mediu se vor produce accidente tehnice majore cu impact transfrontalier;
- oprirea staţiilor de epurare şi neutralizare;
- sistarea activităţilor de întreţinere a lucrărilor miniere şi utilităţilor şi altele.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sub aspectul cazului bine justificat, precum şi al pagubei iminente.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2895 din 21 iulie 2009 a respins acţiunea formulată SC C.S. SA Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta prin motivele cererii formulate nu a invocat nici un aspect privitor la existenţa unui caz bine justificat „aceasta mărginindu-se la a menţiona în mod generic împrejurarea că măsurile dispuse, nu corespund unor încălcări ale legislaţiei în vigoare".
Ca atare cerinţa pagubei iminente nu va fi analizată în condiţiile în care pentru suspendarea executării actului administrativ este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii statuate de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins cererea, întrucât au fost descrise suficiente aspecte care conduc la existenţa cazului bine justificat.
Astfel, cele 10 măsuri administrative impuse prin actul de control contravin normelor legale în vigoare, iar organul de control a făcut o falsă motivare în fapt şi în drept sub aspectul invocării depăşirii plafonului de cheltuieli alocat activităţii de conservare, închidere, reconstrucţie ecologică şi activităţi postînchidere a minelor.
Măsurile dispuse de organul de control a mai arătat recurenta, depăşesc limitele de competenţă al SC C.S. SA Bucureşti stabilite prin HG nr. 313/2002 şi prin contractele cadru încheiate de ministerul de resort şi societatea reclamantă.
În ceea ce priveşte ce-a de a doua condiţie - recurenta-reclamantă a susţinut că prejudiciile ce se vor înregistra sunt iminente şi vor afecta grav funcţionarea serviciilor publice, privind conservarea minelor, închiderea minelor avariate, ecologizarea şi reconstrucţia ecologică a zonelor miniere etc.
În cauză, există şi un interes public major ce constă din faptul că societatea deţine monopolul în intervenţii în situaţiile unor calamităţi naturale, surpări de mine, surpări de bazine hidrografice, epurare şi neutralizare a apelor de consum pentru populaţie.
În fine, reclamanta a prezentat o serie de aspecte apreciate ca fiind grave ce se circumscriu aceloraşi situaţii de caz bine justificat şi pagubă iminentă, astfel:
- suspendarea unor lucrări cu impact asupra mediului, nerespectarea obligaţiilor asumate de România prin Tratatul de Aderare Cap. 22 Mediu cu privire la realizarea activităţilor de ecologizare şi punerea în siguranţă în regim de urgenţă a 14 iazuri de decantare din industria minieră;
- declanşarea procedurii de infrigement pe mediu, calamităţi cu efecte negative deosebite şi chiar cu impact transfrontalier, având în vedere faptul că iazurile de decantare au înmagazinate volume de sute de milioane de metri cubi deşeuri periculoase iar majoritatea staţiilor de epurare se află amplasate în bazinul Someş - Tisa;
- în condiţii deosebite de mediu (calamităţi) cu siguranţa se vor produce accidente tehnice majore (alunecări de teren, surpări, inundaţii, poluări, acumulări de gaze toxice şi potenţial explozive), cu impact de mediu transfrontalier;
- oprirea staţiilor de epurare şi neutralizare, lucru neacceptat atât de comunităţile locale cât şi de instituţiile responsabile ale statului;
- neaccesarea programelor de modernizare în vederea respectării N.T.P.A.-002;
- sistarea activităţilor de întreţinere a lucrărilor miniere şi utilităţilor cu implicaţii în degradarea zăcământului;
- disponibilizarea personalului specializat şi autorizat pentru activităţi specifice subterane necesar în etapa de închidere efectivă;
- apariţia unor pericole specifice şi anume: inundaţii, focuri endogene, surpări, acumulări de gaze toxice şi explozive cu efecte negative asupra securităţii obiectivelor miniere;
- lipsa personalului de intervenţii în cazul unor accidente tehnice şi calamităţi;
- posibilitatea pătrunderii în subteran a unor persoane neautorizate;
- imposibilitatea menţinerii funcţionării la capacitatea normală;
- neonorarea contractelor aflate în derulare, neînceperea unor obiective prioritare.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate".
hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în speţă, instanţa reţinând corect şi aspectele legate de situaţia de fapt.
Măsura suspendării actelor administrative este una excepţională care se poate dispune doar în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de legea contenciosului administrativ, respectiv cea a cazului bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
În acest sens este şi Decizia nr. 257 din 14 martie 2006 a Curţii Constituţionale în care s-a reţinut faptul că "suspendarea actelor administrative reprezintă totodată o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate."
Motivele invocate de SC C.S. SA în susţinerea recursului, nu sunt de natură să dovedească faptul că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi să ducă la schimbarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.
Din cuprinsul procesului de control financiar din data de 05 iunie 2009, rezulta că fiecare dintre masurile dispuse de A.N.A.F., a fost motivată atât în fapt cât şi în drept.
Astfel, măsurile 8, 10, 12, 13, 14, 15 si 16 au fost dispuse în cadrul punctului 4.2.1.intitulat "Depăşirea cheltuielilor de proiectare şi a celor pentru executarea lucrărilor de proiectare, a celor pentru executarea lucrărilor de includere subterană, ecologizare şi închidere la suprafaţă, aprobate prin hotărâri de guvern", la literele a), b), c), d), e) expunându-se pe larg considerentele de fapt şi de drept care le-au justificat.
În aceeaşi manieră s-a procedat şi în cazul măsurilor 17, 18 si 19, dispuse la punctul 4.2.3. "Efectuarea unor cheltuieli fără temei legal", în considerarea argumentelor prezentate pe larg la pag. 42 din procesul verbal de control.
După cum a reţinut în mod corect şi instanţa de fond, societatea nu a invocat niciun aspect privitor la existenta unui caz bine justificat, aceasta mărginindu-se să menţioneze în mod generic împrejurarea că masurile dispuse nu corespund unor încălcări ale legislaţiei în vigoare.
Astfel, motivele invocate de recurentă în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, sunt motive ce ţin de analizarea pe fond a legalităţii actelor administrative atacate, motive asupra cărora urmează să se pronunţe instanţa de contencios administrativ cu ocazia soluţionării acţiunii privind anularea actelor administrative.
Or, pentru a ne afla în ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actelor administrative trebuie să apară cu evidenţă şi să creeze de la început o îndoiala puternică asupra legalităţii actelor administrative, nefiind necesară analizarea pe fond a legalităţii actelor ci doar o "pipăire a fondului".
Astfel, recurenta-reclamantă nu a probat, ci numai a susţinut nelegalitatea vădita a actului a cărui suspendare o solicită, nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative.
îndoiala serioasă asupra legalităţii actelor administrativ trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii, situaţie în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
În privinţa cazului bine justificat, ca şi condiţie prevăzută în mod expres de legiuitor pentru suspendarea executării unui act administrativ, nu s-a făcut dovada existentei acestuia, reclamanta aducând în discuţie doar aprecieri privitoare la nelegalitatea actelor administrative.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, cea referitoare la iminenţa producerii unei pagube, astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, considerăm că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu mai este necesară analizarea susţinerilor privind paguba iminentă, câtă vreme cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ iar în speţă nu este îndeplinită una dintre acestea, respectiv cea privind cazul bine justificat.
Cu toate acestea, din analiza actelor dosarului, rezultă că în speţă nu este îndeplinită nici cea de a doua condiţie, respectiv cea referitoare la paguba iminentă.
Recurenta - reclamantă a susţinut în dovedirea îndeplinirii acestei condiţii faptul ca o eventuală executare a măsurilor dispuse prin procesul verbal încheiat de organele de control din cadrul D.G.C.F. ar conduce la o serie de consecinţe pentru activitatea societăţii, cum ar fi intrarea în incapacitate de plată şi imposibilitatea respectării obligaţiilor în legătură cu activităţile de ecologizare prestate de societate.
Susţinerile societăţii sunt nedovedite, aceasta nereuşind să facă dovada că în speţă există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea măsurilor dispuse prin procesul verbal de control şi care să justifice suspendarea executării actului, situaţie imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat, în condiţiile în care suspendarea este o situaţie de excepţie.
Jurisprudenţa relevantă în această materie a stabilit ca iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, că trebuie dovedită de persoana în speţă, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu neproducând prin ea însăşi o pagubă.
Întrucât actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate, astfel cum am arătat mai înainte, executarea acestora nu poate fi considerată ca producătoare a unei pagube iminente.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.S. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2895 din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 972/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 978/2010. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
