ICCJ. Decizia nr. 984/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 984/2010
Dosar nr. 1828/2/200.
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 9 martie 2009, reclamanţii I.E. şi I.S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române, obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi obligarea la plata daunelor morale de 1000 lei.
În motivare, reclamanţii au arătat că a formulat iniţial, în anul 2005, cerere de redobândire a cetăţeniei române şi au revenit cu aceeaşi solicitare către pârât la data de 19 noiembrie 2008, respectiv la 21 ianuarie 2009 însă nici până la acest moment nu a primit vreun răspuns.
Tăcerea pârâtului este de natură a-i vătăma pe reclamanţi, fapt ce impune, în opinia acestuia, obligarea Ministerului Justiţiei să procedeze la analizarea/ avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române de îndată.
În privinţa capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, reclamanţii au învederat instanţei că tergiversarea soluţionării cererii acestora a fost de natură a-i leza demnitatea umană, fiind privat de drepturile legale şi constituţionale o perioadă îndelungată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1974 din 12 mai 2009 a anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale.
A admis acţiunea principală formulată de I.E. şi I.S. şi a obligat pârâtul să analizeze şi să soluţioneze cererea reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanţii I.E. şi I.S., s-au adresat încă din anul 2005, revenind ulterior la data de 19 noiembrie 2008 şi 21 ianuarie 2009 Direcţiei cetăţenie din cadrul M.J.L.C. (actualmente M.J.) cu o cerere prin care solicitau să le fie analizată cererea pentru redobândirea cetăţeniei române.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, cererea de acordare după caz, de redobândire a cetăţeniei române, se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru Cetăţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar sau procură specială autentică, la sediul Ministerului Justiţiei – Direcţia Cetăţenie şi este însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Deşi legea cetăţeniei nu prevede un termen în care pârâtul să analizeze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei, a apreciat prima instanţă, termenul de 4 ani are drept consecinţă imposibilitatea reclamanţilor de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1990.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale, reclamanţii nu au achitat plata taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar, deşi şi s-a pus în vedere prin apărător această obligaţie.
Împotriva hotărârii astfel pronunţate, a formulat recurs Ministerul Justiţiei criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Prima instanţă a soluţionat cauza fără a da posibilitatea părţii de a se apăra.
Astfel, deşi Ministerul Justiţiei a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, instanţa de fond a respins cererea şi nici nu a procedat la amânarea pronunţării deciziei, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 156 alin. (2) C. proc. civ.
2. Cererile reclamanţilor care fac obiectul prezentei cauze au fost examinate şi soluţionate pozitiv în şedinţa Comisiei pentru Cetăţenie din data de 29 aprilie 2009.
Astfel că, dacă prima instanţă ar fi acordat termenul solicitat, autoritatea ar fi putut face dovada că acţiunea a rămas fără obiect.
Neprocedând astfel, prima instanţă a pricinuit autorităţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunţate în acest caz.
În fine, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii ca rămasă fără obiect.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Relativ la primul motiv de recurs care vizează respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de Ministerul Justiţiei:
Potrivit dispoziţiilor art. 156 „instanţa va putea da un singur termen pentru lipsa de apărare, temeinic motivată. Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
În cererea formulată privind acordarea unui nou termen de judecată, motivele menţionate de Ministerul Justiţiei se referă la faptul că au fost solicitate relaţii Direcţiei pentru Cetăţenie care sunt necesare formulării apărării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, rezultă că la data de 2 martie 2009 reclamanţii I.E. şi I.S., au solicitat redobândirea cetăţeniei române.
Cererea acestora a fost repartizată în sistem aleatoriu şi a primit termen de judecată la data de 12 mai 2010, iar citaţiile pentru Ministerul Justiţiei au fost emise la 24 aprilie 2010 şi primite de această parte la data de 27 aprilie 2010.
De la această dată şi până la termenul de judecată stabilit, autoritatea pârâtă a avut suficient timp să-şi pregătească apărarea dacă depunea în termen util diligenţele necesare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a procedat la respingerea cererii de amânare şi soluţionare a cauzei la termenul de judecată stabilit.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţele producerii unei vătămări autorităţii pârâte, Curtea constată că susţinerea este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată de cât prin anularea lor(…)".
Prima instanţă a soluţionat cererea formulată de reclamanţi şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 2 martie 2009 prin sentinţa civilă nr. 1974 din 12 mai 2009.
Prin această hotărâre s-a dispus obligarea autorităţii pârâte la analizarea şi soluţionarea cererii reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii.
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, având în vedere definirea noţiunii de termen rezonabil în lumina dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea Convenţiei asupra cetăţeniei.
Împrejurarea că autoritatea pârâtă procedase la soluţionarea cererii până la data pronunţării hotărârii, nu are relevanţă asupra soluţiei instanţei, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisurile doveditoare şi nici nu s-au formulat apărări în acest sens.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curte mai reţine că hotărârea instanţei de fond nu este de natură să vatăme autoritatea pârâtă în condiţiile în care cererea a fost soluţionată în favoarea reclamanţilor.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1974 din 12 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 978/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 985/2010. Contencios → |
|---|
