ICCJ. Decizia nr. 1050/2011. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1050/2011
Dosar nr. 3533/2/2008
Şedinţa publică de la 22 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtului şi derularea procedurilor în faţa instanţei de fond
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A.K.A.A., cetăţean yemenit, a formulat contestaţie împotriva deciziei de neacordare a dreptului de şedere permanentă în România din data de 08 februarie 2008 emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, solicitând anularea acesteia.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a venit în România în 1987, cu o bursă de studii la Universitatea de Medicină şi farmacie din Bucureşti - Facultatea de Medicină, pe care a absolvit-o în 1995. S-a căsătorit în 1991, cu O.M., din căsătorie rezultând doi copii născuţi în 1994 şi 1995. A precizat că, deşi doreşte să locuiască în România, acest lucru fiind foarte important pentru familia sa, i s-a refuzat această cerere.
Susţine reclamantul că temeiul de drept invocat de pârât la emiterea deciziei contestate nu are o bază reală, întrucât din anul 1987 a locuit pe teritoriul României şi nu s-au formulat împotriva sa acuzaţii în sensul dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007 (forma în vigoare la data soluţionării cererii petentului, text renumerotat ca art. 71 alin. (1) lit. f) în forma republicată a ordonanţei de urgenţă în M. Of. nr. 421 din 05 iunie 2008).
Reclamantul a depus, în copie, adresa din 27 martie 2008, prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că se menţine soluţia aprobată la data de 08 februarie 2008, comunicată la data de 18 februarie 2008, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007.
Pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestaţiei ca urmare a faptului că Serviciul Român de Informaţii a comunicat informaţii în ceea ce îl priveşte pe reclamant, prin adresa din 01 noiembrie 2007 referitoare la împrejurarea că cetăţeanul yemenit prezintă pericol la adresa siguranţei naţionale. Adresa are caracter de informaţii secrete, în sensul art. 15 din Legea nr. 182/2002 şi art. 41 din H.G. nr. 585/2002. A precizat că, pe plan mondial, sunt amplificate ameninţările şi actele de terorism săvârşite de organizaţii criminale, astfel încât activitatea instituţiilor statului în domeniul siguranţei naţionale, este justificată.
Pârâtul a depus adresa din 18 februarie 2008, nota raport cu rezultatul verificărilor privind pe reclamant, cererea reclamantului pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, copii ale actelor de stare civilă ale reclamantului, contractului de închiriere a locuinţei şi certificatului de cazier judiciar.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat declasificarea informaţiilor secrete, comunicarea acestora instanţei de judecată, invocând şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, iar instanţa, prin încheierea pronunţată la data de 15 octombrie 2008 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Reclamantul a depus declaraţie autentică privind faptul că nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care pun în pericol siguranţa naţională.
În temeiul art. 10 alin. (1) cu referire la art. 11 şi art. 28 din Legea nr. 51/1991 coroborat cu art. 20 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (10) din Constituţia României, instanţa a dispus comunicarea de către pârât a documentelor clasificate, care au fost depuse la Compartimentul Documente Clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, conform adresei de la dosar.
La dispoziţia instanţei, s-au depus la compartimentul special şi documentele care au stat la baza celor afirmate prin adresa din 01 noiembrie 2007 comunicată de Serviciul Român de Informaţii, pârâtului.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2756 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A.K.A.A., reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit probatoriului administrat, reclamantul A.K.A.A., cetăţean yemenit, are o şedere continuă şi legală pe teritoriul României începând cu data de 05 iunie 2002.
Reclamantul susţine, prin cererea introductivă, că a venit în România în anul 1987, cu o bursă de studii la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, Facultatea de Medicină, specializarea Medicină Generală, pe care a absolvit-o în anul 1995. La data de 15 iulie 1991 s-a căsătorit cu O.M., cetăţean român, căsătorie din care au rezultat 2 copii.
La data de 26 septembrie 2007, reclamantul s-a adresat Serviciului pentru Străini Bucureşti din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, solicitând acordarea dreptului de şedere permanentă în România.
După studierea documentaţiei depuse de reclamant în susţinerea solicitării sale, precum şi pe baza verificărilor efectuate, Comisia constituită la nivelul instituţiei pârâte a propus respingerea cererii formulate, în temeiul art. 73 alin. (1) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007.
În baza informaţiilor transmise de Serviciul Român de Informaţii prin adresa din 01 noiembrie 2007, precum şi a raportului întocmit de Comisia constituită la nivelul instituţiei pârâte, directorul general al acestei instituţii a respins cererea reclamantului, în temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007.
Reclamantul s-a adresat pârâtului cu un nou memoriu prin care a solicitat reanalizarea cererii de acordare a dreptului de şedere permanentă în România, iar pârâtul i-a comunicat, cu adresa din 27 martie 2008, că menţine soluţia adoptată la data de 08 februarie 2008, întemeiată pe prevederile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007.
Pârâtul a depus la Compartimentul de Documente Clasificate al instanţei adresa Serviciului Român de Informaţii din 01 noiembrie 2007, având nivelul de securitate „secret”, pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii reclamantului, adresă prin care s-a reţinut că au fost relevate fapte, respectiv acţiuni ale reclamantului şi conexiuni ale acestuia, apreciate ca periclitând, indubitabil, siguranţa naţională.
În raport cu dispoziţiile art. 69 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007 (forma în vigoare la data soluţionării cererii petentului, text renumerotat ca art. 71 alin. (1) lit. f) în forma republicată a ordonanţei de urgenţă în M. Of. nr. 421 din 05 iunie 2008) şi cu probatoriul administrat, instanţa a reţinut că refuzul pârâtului de a acorda reclamantului dreptul de şedere permanentă este întemeiat corect pe prevederile respective din ordonanţa de urgenţă, având în vedere cele relevate prin documentul clasificat aflat la dispoziţia completului de judecată.
Cu privire la solicitarea reclamantul de respectare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul de a avea acces la toate actele dosarului, Curtea de apel a precizat că, întrucât nu este persoană autorizată, reclamantului îi este interzis accesul la documentele clasificate ca secrete de stat în baza art. 11 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi art. 15 din Legea nr. 180/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Totodată, a reţinut instanţa că legea permite autorizarea avocaţilor pentru a avea acces la informaţiile clasificate, chiar şi în mod temporar, doar pentru cele care privesc un singur dosar, iar reclamantul, deşi i s-a acordat un termen pentru angajarea unui astfel de avocat, nu a făcut dovada unor minime demersuri în acest sens. În acelaşi sens, a reţinut instanţa că nu poate obliga un avocat să obţină o astfel de autorizaţie, iar în lipsa avocaţilor autorizaţi respectarea drepturilor reclamantului se realizează conform principiilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind suficient ca actele clasificate să fie examinate de către judecătorul cauzei, aşa cum s-a întâmplat în cauză.
Totodată, instanţa de fond a apreciat că neacordarea dreptului de şedere permanentă nu este de natură să afecteze în vreun fel dreptul reclamantului la viaţă privată şi de familie, garantat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât el beneficiază în continuare de dreptul de şedere temporară în România, care i-a fost prelungit până în anul 2013, astfel că petentul poate să-şi exercite dreptul la viaţă privată şi familială în aceleaşi condiţii în care s-a născut acest drept. Instanţa a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Lupşa contra României şi în cauza Boultif împotriva Elveţiei.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că reclamantul are posibilitatea, după trecerea unui termen rezonabil, să parcurgă din nou procedura de obţinere a dreptului de şedere permanentă, când se vor putea reexamina temeinicia cererii sale şi actualitatea motivelor care au determinat respingerea prezentei cereri.
3. Cererea de recurs şi apărarea intimatului
Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A.K.A.A., fără a-şi încadra criticile în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin criticile din recurs, recurentul-reclamant susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că este justificat refuzul pârâtului de a-i acorda dreptul de şedere permanentă în România pentru motivul că reprezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Susţine recurentul-reclamant că soluţia instanţei de fond este netemeinică, nelegală şi chiar contradictorie, întrucât, deşi prin acţiunea introductivă a arătat că nu există nicio probă în sensul că ar reprezenta pericol pentru siguranţa şi ordinea publică a României, este pertinentă solicitarea sa de a-i fi comunicate motivele pentru care i-a fost respinsă cererea de acordare a dreptului de şedere permanentă.
Mai mult decât atât, recurentul-reclamant susţine că a primit din partea autorităţilor române dreptul de şedere temporară pe teritoriul României, iar în situaţia în care ar fi reprezentat pericol pentru siguranţa naţională ar fi fost obligat să părăsescă România. Cu toate acestea continuă să locuiască în România, să desfăşoare activităţi ca orice alt cetăţean român, însă i se refuză dreptul de şedere permanentă pe motiv ca ar reprezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.
Totodată, recurentul-reclamant susţine că îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru obţinerea dreptului de şedere permanentă pe teritoriul României, iar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului avută în vedere de instanţa de fond nu are nicio legătură cu speţa de faţă.
Pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond referitoare la faptul că din adresa Serviciului Român de Informaţii din 01 noiembrie 2007 şi raportul întocmit de Comisia constituită la nivelul Oficiului, acte avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, rezultă că recurentul-reclamant prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, astfel că în mod legal a fost respinsă cererea acestuia de acordare a dreptului de şedere permanentă în România. Mai precizează intimatul-pârât că actele emise de Serviciul Român de Informaţii şi aspectele relevate în cuprinsul acestora nu au caracter facultativ sau de recomandare pentru Oficiul Român pentru Imigrări, accesul la documentele respective este permis doar persoanelor autorizate, iar informaţiile pe care acestea le cuprind nu pot fi reproduse în motivarea hotărârii instanţei întrucât s-ar încălca obligaţia de a asigura protecţia datelor respective, în raport cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma criticilor din recursul declarat de reclamantul A.K.A.A., care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
După cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor dosarului, problema de drept suspusă dezlegării instanţei de control judiciar priveşte caracterul justificat sau nejustificat al refuzului pârâtului de a acorda reclamantului dreptul de şedere permanentă în România, refuz întemeiat pe dispoziţiile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007 (forma în vigoare la data formulării şi soluţionării cererii reclamantului), în raport cu informaţiile comunicate de Serviciul Român de Informaţii prin adresa din 01 noiembrie 2007, conform cărora dreptul respectiv se acordă cetăţenilor străini dacă îndeplinesc şi condiţia de a „nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională”.
În cauză, este relevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la protecţia împotriva arbitrariului, necesar a fi asigurată cu ocazia adoptării de către autorităţile publice a unor măsuri cu privire la cetăţenii străini, măsuri fundamentate pe considerente ce ţin de ordinea publică şi siguranţa naţională.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, impune ca instanţa învestită cu controlul de legalitate al măsurilor dispuse cu privire la cetăţenii străini întemeiate pe considerente de ordine publică şi siguranţă naţională să aibă posibilitatea reală şi efectivă de a realiza o analiză a tuturor chestiunilor de fapt şi de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalităţii măsurii şi a sancţiona un eventual abuz al autorităţilor, ca o măsură de protecţie împotriva arbitrariului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 8 iunie 2006, publicată în M. Of. nr. 30 din 17 ianuarie 2007, parag. 38, 41, 42).
În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în cazul măsurilor potenţial vătămătoare pentru viaţa privată, măsuri care au la bază motive de securitate naţională, indivizii trebuie să beneficieze atât în faţa autorităţilor, cât şi în faţa instanţei de judecată de un nivel minim de protecţie împotriva arbitrariului (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 12 octombrie 2006, publicată în M. Of. nr. 213 din 29 martie 2007, parag. 42, 43, 45).
Conform dispoziţiilor date de instanţă, la Biroul Documente Secrete din cadrul instanţei au fost depuse documentele clasificate avute în vedere atât de către pârât cu ocazia adoptării soluţiei de respingere a cererii reclamantului de acordare a dreptului de şedere în România, cât şi de către instanţa de fond cu ocazia pronunţării sentinţei ce formează obiectul prezentului recurs.
În virtutea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului amintite, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 36 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 582/2002, instanţa a analizat caracterul refuzului pârâtului de a acorda reclamantului dreptul de şedere permanentă în România în raport cu datele cuprinse în respectivele documente clasificate care au stat la baza emiterii actului contestat în prezenta cauză.
Din analiza documentelor respective, care, din motive ce ţin de protecţia informaţiilor clasificate, nu pot fi expuse în cuprinsul prezentei hotărâri, Înalta Curte constată că, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A.K.A.A., documentele emise de Serviciul Român de Informaţii nu reliefează date care să conducă la concluzia că persoana respectivă ar prezenta pericol pentru ordinea publică sau siguranţa naţională.
Îndeplinirea condiţiei impuse de dispoziţiile art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007 (forma în vigoare la momentul depunerii şi soluţionării cererii petentului) în sensul că dreptul de şedere permanentă se acordă străinilor care nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, se apreciază, în primă fază, pe cale administrativă, de către autoritatea statului competentă să acorde străinului dreptul respectiv, iar, subsecvent, de către instanţa de judecată învestită cu controlul de legalitate al actului administrativ, care încorporează măsura adoptată de autoritatea publică. Atât în cadrul etapei administrative, cât şi în faza controlului judiciar îndeplinirea condiţiei respective se apreciază în funcţie de datele deţinute şi furnizate de autorităţile competente în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Or, aşa cum s-a reţinut anterior, datele furnizate de Serviciul Român de Informaţii prin documentele clasificate puse la dispoziţia instanţei nu relevă existenţa unor acte sau fapte ale reclamantului de natură a periclita ordinea publică şi siguranţa naţională şi care să fie de natură a justifica, prin prisma dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007, măsura de respingere a cererii reclamantului de acordare a dreptului de şedere permanentă.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că refuzul pârâtului de a acorda reclamantului dreptul de şedere permanentă este unul nejustificat în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în raport cu probatoriul administrat, nu pot fi reţinute în sarcina reclamantului acte sau fapte de natură a periclita ordinea publică sau siguranţa naţională în sensul dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007 (forma în vigoare la data soluţionării cererii petentului, text renumerotat ca art. 71 alin. (1) lit. f) în forma republicată a ordonanţei de urgenţă în M. Of. nr. 421 din 05 iunie 2008).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost pronunţată de Curtea de apel cu interpretarea şi aplicarea greşită, în raport cu probatoriul administrat, a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G nr. 194/2002, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 55/2007, fiind astfel fondat recursul declarat de reclamantul A.K.A.A., pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, va fi admis recursul şi va fi modificată hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantul A.K.A.A. şi dispunerii anulării deciziei de neacordare a dreptului de şedere permanentă în România din 08 februarie 2008 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.K.A.A. împotriva sentinţei civile nr. 2756 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul A.K.A.A. şi dispune anularea deciziei de neacordare a dreptului de şedere permanentă în România din 08 februarie 2008 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia Migraţiune.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1045/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1065/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
