ICCJ. Decizia nr. 1126/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1126/2011
Dosar nr. 6582/2/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ. a unit cu fondul cauzei excepţia inadmisibilităţii cererii privind prelungirea dreptului de şedere, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti privind cererea ce are ca obiect anularea procesului verbal din 6 iulie 2010 întocmit de pârâtul O.R.I., a disjuns acest capăt de cerere şi a declinat competenţa de soluţionare acestuia către Judecătoria sector 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că potrivit disp. art. 137 din OUG nr. 194/2002, în partea referitoare la Regimul contravenţiilor, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, implicit asupra instanţei competente să soluţioneze în prima instanţă plângerea contravenţională, care potrivit disp. art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, republicată, este judecătoria pe a cărei rază s-a săvârşit respectiva contravenţie, considerente care conduc la admiterea acestei excepţii de ordine publică, urmând a se stabili că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, pe a cărei rază s-a constatat săvârşirea acestei contravenţii este competentă în prima instanţă să soluţioneze această cerere.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2010 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea capătului de cerere din acţiune prin care s-a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie întocmit în acelaşi timp cu Decizia de returnare atacată, a disjuns acest capăt de cerere şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a formulat recurs în termen legal reclamantul F.H.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că există o strânsă legătură între contestarea deciziei de returnare şi contestarea procesului verbal de contravenţie, având în vedere următoarele aspecte: ambele sunt acte administrative; ambele provin de la aceeaşi autoritatea administrativă; ambele privesc aceeaşi persoană, respectiv reclamantul recurent; ambele au fost întocmite în aceeaşi dată şi chiar în aceeaşi oră şi în acelaşi loc; ambele au aceeaşi cauză şi anume depăşirea termenului legal în care reclamantul putea solicita prelungirea dreptului de şedere doar sancţiunea fiind diferită şi anume în cazul procesului verbal amendare, în cazul deciziei de returnare sancţiunea obligării la părăsirea teritoriului României; ambele necesită administrarea aceluiaşi probatoriu, numai analizându-se împreună putându-se determina care a fost în fapt ordinea în care s-au emis şi care trebuia să fie ordinea în situaţia în care se respectă legea.
A precizat reclamantul că s-a prezentat la O.R.I. pentru prelungirea dreptului de şedere, prezentând o cerere şi acte doveditoare, cerere şi acte care nu au fost înregistrate de către intimat şi la care nu s-a prezentat nici un răspuns. În schimb, i s-a eliberat recurentului o decizie de returnare pentru faptul că a depăşit durata în care putea solicita prelungirea dreptului de şedere şi pentru acelaşi motiv s-a aplicat şi o amendă contravenţională. În concluzie, reclamantul a fost pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. Or, în situaţia în care se dovedeşte că în urma probatoriului că recurentul s-a prezentat de bună voie la O.R.I. şi a solicitat prelungirea dreptului de şedere, iar funcţionarii autorităţii pârâte nu au procedat la înregistrarea cererii, atunci ambele acte administrative atacate sunt nule absolut fiind rezultatul unui abuz din partea autorităţilor administrative. De aceea, pentru a demonstra acest abuz, este necesar ca ambele capete de cerere să fie judecate împreună.
În cauză a formulat întâmpinare Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca rămas fără obiect, cu motivarea că la data de 13 decembrie 2010 reclamantul a renunţat la judecata contestaţiei sale.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea cu care a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul F.H. a solicitat, pe de o parte, admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României din data de 6 iulie 2010 emisă de Direcţia pentru Imigrări din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – O.R.I., cu consecinţa obligării pârâtului O.R.I.la prelungirea vizei de şedere pe teritoriul României pentru studii întrucât sunt îndeplinite toate condiţiile în acest sens şi pe de altă parte, anularea procesului-verbal din data de 6 iulie 2010 întocmit de O.R.I. prin agent constatator prin care recurentul a fost sancţionat contravenţional, în temeiul art. 134 pct. 2 coroborat cu art. 135 lit. e) punctul iii) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 republicată, la o amendă de 800 RON, pe motiv că nu a părăsit teritoriul României până la data la care i-a expirat dreptul de şedere stabilit prin viză.
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2010 instanţa de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cât priveşte capătul de cerere din acţiunea reclamantului prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din data de 6 iulie 2010 emis de O.R.I. - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a disjuns acest capăt de cerere şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că s-a depus cerere de renunţare la judecata primului capăt de cerere din acţiune s-a luat act, în temeiul art. 246 din C. proc. civ., de renunţarea reclamantului la judecata contestaţiei formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României din data de 6 iulie 2010 emisă de O.R.I.- Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti.
Potrivit prevederilor art. 17 din C. proc. civ., care reglementează prorogarea legală de competenţă, cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală. În categoria cererilor accesorii la care se referă art. 17 din C. proc. civ. se includ toate acele cereri care se grefează pe acţiunea principală, iar în categoria cererilor incidentale se include nu numai acţiunea reconvenţională ci şi celelalte cereri care se pot formula într-un proces promovat deja între alte persoane, cum ar fi intervenţia voluntară, chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie şi arătarea titularului dreptului. Prorogarea legală de competenţă, pe temeiul dispoziţiilor art. 17 din C. proc. civ., nu poate opera dacă astfel s-ar contraveni regulilor imperative de competenţă de atribuţiune şi de competenţă teritorială stabilite pentru instanţele judecătoreşti, întrucât dacă s-ar accepta o asemenea interpretare ar fi nesocotite prevederile art. 159 din acelaşi Cod care stabilesc că necompetenţa este de ordine publică când pricina nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi când pricina este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
În mod legal instanţa de fond, prin încheierea de şedinţă din data de 15 noiembrie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale cât priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenţie din data de 6 iulie 2010 emis de O.R.I. - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a disjuns acest capăt de cerere şi a declinat competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând judicios că nu sunt incidente prevederile art. 17 din C. proc. civ. referitoare la prorogarea legală de competenţă. Într-adevăr, cu privire la regimul contravenţiilor, art. 137 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, stipulează cu claritate că prevederile ordonanţei de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Or, instanţa competentă material să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale este, potrivit art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, în speţă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în favoarea căreia Curtea de apel şi-a declinat competenţa.
Recursul formulat de reclamantul F.H. nu a rămas fără obiect, aşa cum susţine prin întâmpinare Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, întrucât s-a renunţat numai la judecata capătului de cerere din acţiune prin care s-a solicitat anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 2737018 din data de 6 iulie 2010 emisă de O.R.I. - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti nu şi la judecata capătului de cerere prin care s-a cerut anularea procesului - verbal de contravenţie din data de 6 iulie 2010 emis de O.R.I. - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti.
În raport de cele mai sus arătate, reţinându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul F.H. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6582/2/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.H. împotriva încheierii din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1125/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1127/2011. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
