ICCJ. Decizia nr. 1172/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1172/2011
Dosar nr. 583/46/2008
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în cuantum provizoriu de 25.000 RON şi daune morale în cuantum de 150.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost numit prin Ordinul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5070/2006 în funcţia de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar A., fiind eliberat din această funcţie prin Ordinul nr. 1558 din 20 iulie 2007, emis în urma obţinerii, de către reclamant, a calificativului „nesatisfăcător” la evaluarea efectuată de către o comisie de control.
Reclamantul a arătat că a contestat ordinul privind eliberarea sa din funcţie, acesta fiind anulat, definitiv şi irevocabil, de către instanţa de judecată, dar pârâtul a repetat procedura de control şi destituire din motive disciplinare, ordinele emise în aceste condiţii fiind, la rândul lor, anulate, definitiv şi irevocabil.
A susţinut reclamantul că, urmare a actelor instituţiei pârâte, a suferit prejudicii materiale şi morale, că starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit, iar imaginea sa publică a avut de suferit din cauza articolelor denigratoare apărute în presa locală la sugestia angajaţilor ministerului.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 116/F-Cont din data de 28 mai 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în cererea formulată de către reclamantul B.I.G. şi în consecinţă, a obligat pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la plata sumei de 19.161,11 RON, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 500 RON, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Reclamantul a fost numit inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar. A. potrivit Ordinului nr. 5070 din 07 septembrie 2006, încheindu-se contractul de management educaţional cu o durată de 4 ani.
Prin adresa din 15 iunie 2007 pârâta i-a comunicat reclamantului acordarea calificativului „nesatisfăcător”, calificativ rezultat în urma inspecţiei efectuate de comisia numită de pârâtă.
Prin sentinţa nr. 73/F/C din 3 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă cererea formulată de reclamant şi a fost dispusă suspendarea efectelor adresei din 15 iunie 2007 emisă de pârâtă, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 268 din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa nr. 83/R.C din 28 septembrie 2007 emisă de Curtea de Apel Piteşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamant şi anulat actul administrativ nr. 33126 din 15 iunie 2007 cu privire la calificativul menţionat anterior.
Prin Ordinul nr. 1558 din 20 iulie 2007 emis de pârât a fost dispusă suspendarea Ordinului nr. 5070 din 7 septembrie 2006 privind numirea reclamantului în funcţia de inspector şcolar general.
Prin sentinţa nr. 71/F-C din 8 august 2006 a fost dispusă suspendarea Ordinului nr. 558/2007 până la soluţionarea pe fond a cauzei, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 72 din 10 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa nr. 39/F-C din 12 martie 2008 emisă de Curtea de Apel Piteşti a fost admisă cererea formulată de B.I.G. şi a fost anulat Ordinul nr. 1558 din 20 iulie 2007 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia nr. 3059 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Ordinul nr. 2465 din 23 octombrie 2007 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantului B.I.G., cu destituirea din funcţia de inspector şcolar general.
Prin sentinţa nr. 106/F-C din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti - a fost dispusă anularea Ordinului nr. 2465 din 23 octombrie 2007 emisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 270 din 21 ianuarie 2009, emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin Ordinul nr. 5539 din 01 octombrie 2008 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost dispusă suspendarea reclamantului din funcţia de inspector şcolar general.
Prin sentinţa nr. 145/F-C din 22 octombrie 2008 emisă de Curtea de Apel Piteşti a fost dispusă suspendarea executării Ordinului nr. 5539/2008. Prin Decizia nr. nr. 57/F-C din 11 martie 2009 a fost anulat ordinul nr. 5539 din 01 octombrie 2008, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia nr. 4915 din 06 noiembrie 2009, emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reclamantul a fost coordonatorul proiectului „Acces la educaţie pentru grupuri dezavantajate” finanţat Phare, cu durata de 12 luni, proiect ce a fost admis a fi finanţat. Membrii comisiei au fost remuneraţi pentru activitatea depusă.
În perioada în care i-a fost încetată sau suspendată exercitarea funcţiei, reclamantul a obţinut venituri dintr-o altă sursă şi i-au fost plătite indemnizaţii de incapacitate de muncă.
Curtea a mai reţinut că, potrivit declaraţiei martorei audiate în cauză, destituirile reclamantului din funcţie i-au generat deteriorarea stării de sănătate, iar cele trei destituiri au fost mediatizate în presă.
Faţă de această situaţie de fapt, prin prisma dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 998-999 C. civ., prima instanţă a calculat prejudiciul produs, pe categorii şi luând în calcul şi lipsirea de sumele cuvenite cu titlu de al treisprezecelea salariu, suma rezultată, în cuantum, de 19.161,11 RON, reprezentând 4.986,71 RON drepturi salariale; 5.568,07 RON drepturi salariale pe perioada în care reclamantul s-a aflat în concediul medical, reprezentând diferenţa dintre salariul pe care trebuia să-l primească în acele luni şi indemnizaţia de incapacitate de muncă; 5.940 RON drepturi din derularea programului „Acces la educaţie (…)”; 2.666,33 RON ca prejudiciu rezultat din diferenţa între drepturile pe care trebuia să le încaseze din derularea aceluiaşi program pe perioada concediului medical şi indemnizaţia de incapacitate de muncă.
Apreciind cu privire la daunele morale, Curtea a considerat că pârâtul a avut un comportament abuziv, în condiţiile în care au fost anulate la intervale scurte de timp ordinele de destituire/suspendare din funcţie, comportament de natură a-i provoca suferinţe morale reclamantului, cu atât mai mult cu cât această succesiune de ordine ale ministerului a fost amplu mediatizată în presă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 şi ale art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în mod eronat a fost obligat la plata diferenţei dintre salariu şi indemnizaţia primită în perioada concediului medical, în condiţiile în care Curtea a reţinut, potrivit actelor medicale, că diagnosticul acestuia a fost o boală obişnuită, iar, pe de altă parte, nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între actele emise de recurent şi vătămările pretinse de reclamantul-intimat.
A mai criticat aprecierile instanţei de fond privind natura abuzivă a comportamentului său, arătând că nu a făcut decât să-şi exercite competenţele legale, actele fiind motivate atât în drept cât şi în fapt şi pe deplin întemeiate.
A susţinut că este nelegală obligarea sa la plata diferenţelor între indemnizaţia de concediu medical şi veniturile pe care ar fi trebuit să le obţină reclamantul în perioada respectivă, în condiţiile în care, aflându-se în incapacitate de muncă, acesta nu ar fi putut obţine alte venituri.
Recurenta a mai susţinut că cererea reclamantului-intimat privind daunele morale este neîntemeiată şi neprobată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de către recurent şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte constată că reclamantul-intimat a învestit instanţa de judecată cu o cerere formulată, în esenţă, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care se referă la dreptul persoanei vătămate de un act administrativ de a solicita despăgubiri pentru daunele materiale şi morale suferite, în condiţiile în care acestea nu au fost solicitate cu ocazia cererii privind anularea actului considerat vătămător.
Prezenta speţă se încadrează pe deplin în ipoteza sus-menţionată, în condiţiile în care reclamantul-intimat a invocat anularea anterioară, pe cale judecătorească, a unor ordine prin care a fost demis sau suspendat din funcţie, ordine apreciate, de către instanţa de judecată prin deciziile respective, ca nelegale şi emise cu exces de putere de către autoritatea pârâtă.
Astfel, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului privind exercitarea atribuţiilor legale cu ocazia emiterii ordinelor contestate, depăşirea abuzivă a limitelor legalităţii fiind deja reţinută, anterior, irevocabil, de către instaţa de judecată (sentinţa civilă nr. 73/F/C din 3 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 268 din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţa nr. 83/R.C din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti; sentinţa nr. 39/F-C din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3059 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţa nr. 106/F-C din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 270 din 21 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţa nr. 57/F-C din 11 martie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4915 din 06 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
De asemenea, nu se poate nega că, urmare a emiterii actelor administrative sus-menţionate, reclamantul-intimat a suferit cel puţin un prejudiciu material ca urmare a lipsirii sale de veniturile la care ar fi fost îndreptăţit în situaţia în care şi-ar fi exercitat funcţia din care a fost îndepărtat.
Acţiunile concertate şi succesive ale recurentei au avut tocmai scopul de a-l împiedica pe intimat să-şi exercite funcţia deţinută.
Înalta Curte constată cuantumul prejudiciului astfel suferit ca fiind corect individualizat şi calculat de către instanţa de fond atât în baza înscrisurilor depuse de către reclamantul-intimat, cât şi în baza raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată în cauză, concluziile acestuia fiind reformulate ca urmare a obiecţiunilor părţilor.
Criticile recurentului privind modul de calculare a despăgubirilor materiale sunt nefondate.
Astfel, deşi intimatul-reclamant s-a aflat în concediu medical pentru o parte a perioadei supusă examinării instanţei, codul „01- boală obişnuită” reprezintă doar codul indemnizaţiei, fiind diferit de codul diagnosticului (în speţă 556 sau 651), care indică afecţiunea de care suferea, în concret, acesta.
Iar, în condiţiile în care afecţiunea în baza căreia a fost acordat concediul medical s-a manifestat ca efect al acţiunilor instituţiei pârâte, în mod corect a apreciat prima instanţă că se impune despăgubirea reclamantului pentru diferenţa de venit înregistrată urmare a acestei situaţii.
Cât priveşte daunele morale, înscrisurile depuse, precum şi declaraţia martorului audiat în cauză sunt de natură a contura în mod convingător un anumit grad de afectare a imaginii publice şi reputaţiei reclamantului-intimat, în raport de care prejudiciul moral şi evaluarea acestuia, la o sumă modică, au fost corect şi echitabil apreciate.
2. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a sentinţei recurate, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 116/F-Cont a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1180/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
