ICCJ. Decizia nr. 1234/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1234/2011
Dosar nr. 1096/35/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanţii P.I., S.C., A.V., şi G.V.O. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României au solicitat suspendarea executării HG nr. 735/2010, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei pentru anularea actului administrativ.
In motivarea cererii au arătat că Guvernul României a elaborat HG nr. 735/2010 cu încălcarea flagrantă a legislaţiei privind transparenţa decizională, dar şi cu încălcarea Legii nr. 19/2000 şi a Legii nr. 119/2010, precum şi a unor principii fundamentale de drept.
Prin întâmpinare, Guvernul României a solicitat respingerii cererii de suspendare a HG nr. 735/2010, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 322 din 6 decembrie 2010, Curţii de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanţii P.I., S.C., A.V., şi G.V.O., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi în consecinţă a dispus suspendarea executării HG nr. 735/2010 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că cererea de suspendare a executării HG nr. 735/2010, este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond ...".
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor şi previzibil.
Instanţa a apreciat că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă, având în vedere că în dovedirea existenţei unui caz bine justificat, au fost invocate dispoziţiile HG nr. 735/2010, care contravin prevederilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 şi art. 7 din Legea nr. 109/1997 şi exced chiar şi prevederilor cuprinse în Legea nr. 119/2010, în aplicarea cărora a fost adoptat actul normativ în litigiu, fapt ce încalcă principiul constituţional al ierarhiei actelor normative, aspecte prin care instanţa apreciază că petenţii au demonstrat existenţa unor împrejurări de fapt şi de drept de natură a avea o serioasă îndoială asupra legalităţii actului administrativ în litigiu.
In ceea ce priveşte paguba iminentă instanţa a constatat că executarea actului administrativ a cărui suspendare se solicită de către reclamanţi, este de natură a le provoca acestora pagube importante de ordin material prin reducerea pensiilor cu mai multe procente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Guvernul României, criticând soluţia instanţei de fond.
In motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât suspendarea executării are caracterul unei măsuri procesuale facultative şi nu obligatorii, această măsură putând fi dispusă numai după verificarea condiţiilor impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară şi provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.
Susţine recurentul că din motivarea hotărârii contestate, rezultă că în mod netemeinic şi nelegal s-au antamat în această etapă procesuală chestiuni de fond, iar analiza făcută de prima instanţă excede cadrului procesual limitat al unei cereri de suspendare provizorie a executării, ceea ce reprezintă în fapt o prejudecare a fondului, contravenind dispoziţiilor art. 14 din lege.
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond susţinând că în cauză nu au fost dovedite condiţiile legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 coroborate cu art. 312 C. proc. civ.
Verificând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
HG nr. 735 din 2 iulie 2010 (pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor) a fost abrogată prin art. 10 al OUG nr. 1/2011 intrată în vigoare la data de 31 ianuarie 2011.
Aşa cum s-a cristalizat atât în doctrina de specialitate cât şi în jurisprudenţă, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este aceea ca reclamantul să justifice în persoana sa interesul de a promova acţiune. Această condiţie generală se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, deci nu doar cu prilejul introducerii acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.
Interesul trebuie să fie legitim, personal şi direct şi de asemenea să fie născut şi actual, sub acest ultim aspect deci să existe momentul în care este formulată cererea.
In speţă, prin abrogarea expresă a hotărârii de guvern în discuţie, interesul în exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art. 299 şi urm. C. proc. civ. a fost depăşit şi nu mai este actual, astfel că el nu mai poate fi luat în considerare.
De altfel, urmare modificării legislative intervenite prin OUG nr. 1/2011 această concepţie a Înaltei Curţi a fost exprimată şi în alte litigii similare.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 322 din 6 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 119/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 1235/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
