ICCJ. Decizia nr. 1315/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1315/2011
Dosar nr. 2151/2/2008
Şedinţa publică de la 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşt, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Instituţia Prefectului Teleorman, prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman, a cerut ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să-i fie recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 381/202 de despăgubiri pentru prejudiciile materiale înregistrate în urma secetei excesive din anul 2007 la culturile de grâu şi obligarea pârâtelor de a îndeplini toate formalităţile legale pentru acordarea efectivă a despăgubirilor potrivit art. 18 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, în cuantum de 612,56 RON/ha x 374 ha, în total 229.098,3 RON.
De asemenea, s-a cerut obligarea pârâtelor în solidar la repararea pagubei ce i-a fost cauzată reclamantei, prin plata sumei de 10.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii), cu titlu de daune materiale şi morale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, are ca principal obiect de activitate cultivarea cerealelor, având concesionate de la Agenţia Domeniilor Statului 399 ha teren cu destinaţie agricolă. Dintre acestea, 374 ha cultivate cu grâu au fost asigurate de societate, pentru perioada 20 noiembrie 2006-31 august 2007, încheindu-se în acest sens la 11 noiembrie 2006 contractul de asigurare cu SC A.R.A. SA.
Potrivit H.G. nr. 636/2007 s-a declarat stare de calamitate naturală în agricultură pentru zonele în care culturile de grâu, însămânţate în toamna anului 2006 şi în primăvara anului 2007, au fost afectate de seceta excesivă, persistentă în timp. Între zonele care au fost declarate calamitate natural de secetă a fost prevăzut şi judeţul Teleorman potrivit anexei din hotărârea de guvern sus-menţionată.
Totodată, s-a stabilit ca şi despăgubire plafonul maxim de 750 RON/ha cultivat cu grâu.
Potrivit actelor contabile pe care le deţine şi a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole aprobat de comisia formată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 381/2002 s-a constatat că pentru înfiinţarea unui hectar de grâu s-a cheltuit (cu seminţe, uree, pesticide, lucrări mecanice, piese, ulei pentru motor) suma de 1.128,24 RON.
De asemenea, societatea a respectat întocmai procedura prevăzută de art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 381/2002 însă pârâţii nu au achitat nicio sumă de bani reprezentând despăgubirile pentru prejudiciile cauzate de seceta excesivă din vara anului 2007.
A arătat că pe data de 05 martie 2008, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit cererea reclamantei, însă nu a primit niciun răspuns. Instituţia Prefectului Teleorman a primit cererea în aceeaşi zi şi le-a răspuns printr-o adresă în urma căreia au fost înştiinţaţi că cererea a fost înregistrată la nr. AA/2008 însă nu s-a luat nicio măsură în vederea rezolvării cererii formulate de societate.
A mai precizat că prin neachiatarea la timp a despăgubirilor cuvenite conform legii, societatea a fost în imposibilitate de a achita redevenţa datorată Agenţia Domeniilor Statului calculându-se penalităţi de întârziere. În plus, reclamanta a fost nevoită să apeleze la alte surse de finanţare (de exemplu împrumut cu dobândă) pentru înfiinţarea culturilor pentru anul agricol 2007-2008. Dacă despăgubirile cuvenite conform legii s-ar fi plătit în timp util, societatea nu ar mai fi plătit penalităţi de întârziere la redevenţa datorată conform contractului din 21 iulie 2008 încheiat cu Agenția Domeniilor Statului şi nu ar mai fi fost nevoită să apeleze la surse alternative de finanţare, fapt ce a creat un prejudiciu societăţii.
În drept a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, H.G. nr. 636/2007, Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea şi tardivitatea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul Prefectul Judeţului Teleorman a cerut scoaterea acestuia din cauză.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1113 din 03 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, respins ca tardiv formulată acţiunea reclamantei SC S. SRL Teleorman, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Instituţia Prefectului Teleorman prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.
S-a motivat că, potrivit Legii nr. 381/2002 şi Normelor metodologice de aplicare a acesteia, cererile şi actele de constatare se depun la Direcţiile Generale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală judeţene (art. 9-12 din Legea nr. 381/2002 şi 9 şi 14 din Ordinul nr. 419/2002).
Astfel, având în vedere dispoziţiile legale arătate, reclamanta a înregistrat un număr de patru documentaţii la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman, în vederea acordării de despăgubiri pentru cultura de grâu, la data de 13 iulie 2007 (nr. BB, CC, DD, EE).
Art. 11 din Legea nr. 554/2004 prevede că cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins se pot introduce în termen de 6 luni de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii [art. 11 alin. (1) lit. c)].
Reclamanta a introdus acţiunea la data de 07 aprilie 2008, peste termenul legal de 6 luni prevăzut de art. 11. Prin urmare, în condiţiile în care nu a făcut dovada că a fost împiedicată de motive temeinice să introducă cererea înlăuntrul acestui termen, cererea este tardiv formulată.
Curtea a arătat că termenul de 6 luni curge din momentul după cum s-a primit sau nu răspuns.
În speţă, cererea o reprezintă documentaţiile depuse şi înregistrate la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman sub nr. BB din 13 iulie 2007, CC din 13 iulie 2007, DD din 13 iulie 2007, EE din 13 iulie 2007, astfel că momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni îl constituie data la care termenul de 30 zile pentru soluţionarea cererii a expirat.
În condiţiile în care reclamanta a înregistrat cererea la Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Teleorman la data de 13 iulie 2007 se constată că termenul de 30 zile a expirat la data de 13 august 2007, dată de la care începe să curgă termenul legal de 6 luni în cadrul căruia reclamanta putea şi trebuia să promoveze acţiunea care, calculat conform art. 101 C. proc. civ., se împlinea la data de 13 februarie 2008.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S. SRL Teleorman.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit că excepţia tardivităţii acţiunii este întemeiată.
S-a precizat că, în raport de obiectul acţiunii, respectiv recunoaşterea dreptului societăţii de a beneficia de despăgubiri pentru prejudiciile materiale conform Legii nr. 381/2002, precum şi obligarea pârâţilor la a îndeplini toate formalităţile legale pentru acordarea efectivă a despăgubirilor potrivit art. 18 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, acţiunea este imprescriptibilă pentru primul capăt de cerere, iar pentru cel de-al doilea termenul de prescripţie este de 3 ani.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că reclamanta a înregistrat la Direcţia Agricolă Judeţeană un număr de 4 cereri, toate în data de 13 iulie 2007, iar acţiunea a fost introdusă peste termenul reglementat de art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
S-a precizat că plângerea prealabilă trebuie soluţionată în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii şi că în raport de data de 07 aprilie 2008, când s-a introdus acţiunea, s-a depăşit termenul de 6 luni prevăzut de lege pentru introducerea acţiunii, termen care s-a împlinit la 13 februarie 2008.
S-a invocat şi excepţia nulităţii recursului.
c) Analiza motivelor de recurs
Din examinarea motivelor de recurs, a legislaţiei aplicabile şi a situaţiei de fapt existente în cauză se reţin următoarele:
Situaţia de fapt
Reclamanta a înregistrat la data de 13 iulie 2007 la Direcţia Agricolă a Judeţului Teleorman un număr de patru cereri în vederea acordării de despăgubiri pentru cultura de grâu calamitată în anul 2007.
Acţiunea a fost introdusă la 07 aprilie 2008.
Instanţa a respins acţiunea reţinând ca fiind fondată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. „(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: lit. c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.”
Art. 7 alin. „(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia .”
Art. 2 alin. (1) lit. h) - nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
În raport de prevederile legale care reglementează termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ, se constată că motivele de recurs sunt nefondate.
Termenele de introducere a acţiunii la instanţa de contencios administrativ sunt reglementate expres în art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei se pot introduce în termen de 6 luni de la expirarea termenului de soluţionare a cererii.
Termenul de soluţionare a unei cererii este, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, şi art. 2 alin. (1) lit. h), de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
În cazul procedurilor de acordare a despăgubirilor culturilor calamitate Legea nr. 381/2002 nu se prevede un alt termen de soluţionare a cererii, astfel că se aplică termenul de 30 de zile reglementat de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că cererile pentru acordarea despăgubirilor s-au depus la data de 13 iulie 2007, soluţionarea acestora trebuia să se facă până la 12 august 2008.
De la această dată curge termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii, care se împlinea la 12 februarie 2008.
Acţiunea a fost introdusă la 07 aprilie 2008, deci după epuizarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că soluţia instanţei de fond este întemeiată.
Susţinerile reclamantei-recurente privind imprescriptibilitatea petitului având ca obiect recunoaşterea dreptului societăţii de a beneficia de despăgubire conform Legii nr. 381/2002, sunt nefondate.
În cauză se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 pentru că obiectul cererii se circumscrie noţiunii de recunoaştere a dreptului pretins, situaţie în care termenul de introducere a acţiunii este de 6 luni de la expirarea termenului de 30 zile de la înregistrarea cererilor.
De asemenea, cererea pentru repararea pagubei se introduce în acelaşi termen de 6 luni, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele de mai sus, se constată că motivele de recurs sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Teleorman împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1318/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
