ICCJ. Decizia nr. 1384/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1384/2011
Dosar nr. 31490/3/2008
Şedinţa publică de la 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 3610 din 30 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII împotriva pârâtului I.I.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din conţinutul înscrisurilor analizate, instanţa de fond a apreciat ca nu se poate retine întrunirea cumulativa a condiţiilor rezultate din textul art. 2 lit. b ), pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al fostei Securităţi, în accepţiunea data de legiuitor. În acest sens, judecătorul fondului a observat ca materialul informativ pe care îşi sprijină acţiunea reclamantul nu poate fi considerat ca atingând cerinţele legale.
Astfel, instanţa de fond a avut in vedere ca O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte să permită accesul opiniei publice la informaţiile referitoare la colaborarea cu fosta securitate a persoanelor enumerate de către art. 2, instituind o procedură prin care se poate stabili dacă acestea au desfăşurat activităţi ce au contribuit la instaurarea şi menţinerea puterii totalitare comuniste, precum şi la suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşadar, este firesc ca finalitatea acestui act normativ sa nu fie pedepsirea unor persoane cu privire la care exista elemente a se considera ca ar fi colaborat cu regimul comunist, ci de a proteja noua democraţie formata după Revoluţia din anul 1989.
De asemenea, s-a reţinut că ţinând seama si de modalitatea de redactare a art. 2 lit. b ) din ordonanţă, acestea stabilind, fără echivoc, un element subiectiv al colaboratorului cu ocazia furnizării informaţiei prin care denunţă activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar, acela de a tinde, urmări îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului, aşadar calitatea informaţiei fiind raportata la elementul subiectiv, dat de configurarea in mintea persoanei furnizând informaţia ca aceasta informaţie este apta a atinge respectivul scop, urmărit de persoana, in acest sens termenul „au vizat” fiind esenţial. Astfel, potrivit DEX: „A VIZÁ2, vizez, vb. I. Tranz. 1.- a ţinti, a avea ca obiectiv, a avea ca scop. – Din fr. viser.[DEX '98] Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998/ “de natura sa” ( folosit in Legea 187/1999 )”.
De altfel, apreciază instanţa de fond că daca legiuitorul ar fi urmărit stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii în virtutea fie exclusiv a semnării unui angajament, fie strict a furnizării unor informaţii fără cerinţa calităţii acestora de a viza în mod special îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (aşadar colaborarea de facto, fără ca prin informaţii sa se catalizeze acţiuni ale organelor statului de represiune cu privire la drepturile si libertăţile fundamentale a persoanelor ce făceau subiectul informaţiilor respective ) ar fi redactat textul de lege ca atare.
Ca atare, examinând documentele propuse cu titlu probatoriu al calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului de către reclamantul CNSAS, instanţa de fond a apreciat că nu se poate conchide in mod indubitabil ca intenţia pârâtului a fost aceea de a denunţa activităţi potrivnice regimului comunist, din înscrisurile depuse configurându-se in mod real posibilitatea ca informările prezentate de parat cu privire la intenţia celor vizaţi de a fi ajutaţi de către parat la fuga din tara prin intermediul unui avion in virtutea faptului ca paratul era pilot sa se fi realizat, într-adevăr, in contextul convingerii părţii pârâte ca aceste abordări din partea respectivelor persoane să se fi produs în scop provocator, astfel încât denunţarea acelor intenţii să se fi realizat în scopul protecţiei propriei persoane.
S-a mai reţinut că denunţarea privea o fapta penala pedepsita chiar si intr-un sistem democratic, anume trecerea frauduloasa a frontierei, ori, in condiţiile in care se dorea implicarea si a paratului in astfel de fapte, la care se adaugă şi conţinutul concret al laturii subiective ( posibilitatea ca informaţiile să se fi produs din convingerea pârâtului ca aceste propuneri să aibă obiectivul de a fi atras în capcana ), ar fi excesiv a se concluziona ca pârâtul, prin denunţarea acestei situaţii şi intenţia de protejare a propriei persoane, a intenţionat efectiv colaborarea cu organele Securităţii în înţelesul dat de O.U.G. nr. 24/2008.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 3610 din 30 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul CNSAS, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiţia cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum şi condiţia încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reţinerea, de către instanţa de fond, a calităţii de colaborator al securităţii in persoana intimatului-pârât.
Astfel, susţine recurentul că acţiunea promovată s-a întemeiat pe împrejurarea că intimatul-pârât a oferit autorităţilor represive ale regimului comunist, sub acoperirea numelui conspirativ T., informaţii prin care a denunţat un cunoscut care, în dorinţa de a ajunge în Occident, a încercat să obţină sprijinul intimatului faţă de care s-a arătat încântat de modul de viaţă capitalist arătând că acolo ar fi adevărata libertate de gândire şi acţiune şi că oamenii ca noi ar face repede avere.
Susţine recurentul că trebuie reţinută şi atitudinea extrem de ofensivă adoptată de intimat, care din propria iniţiativă a solicitat şi a primit din partea autorităţilor instrucţiuni despre modalităţile de obţinere a unor noi informaţii despre intenţiile persoanei denunţate şi mai mult chiar a adresat denunţurile mai multor autorităţi.
Consideră recurentul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu se poate conchide în mod indubitabil că intenţia pârâtului a fost aceea de a denunţa activităţi potrivnice regimului comunist, iar prin reţinerea aserţiunii intimatului potrivit căreia ar fi denunţat aceea atitudine pentru că i-ar fi fost teamă să nu fie victima unei provocări lansate chiar de către cel denunţat, conduce la lipsirea de eficienţă a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al respingerii acţiunii, respectiv că denunţarea privea o faptă penală pedepsită chiar şi într-un sistem democratic, susţine recurentul că denunţul făcut de intimat nu se referea doar la intenţia cunoscutului de a părăsi definitiv ţara, ci, în primul rând la atitudinea acestuia de apreciere a nivelului de trai şi de respectare a libertăţii din Occident, în raport cu situaţia existentă în România.
Totodată consideră recurentul că teza potrivit căreia denunţarea unei fapte prevăzute de legea penală nu ar trebui să ducă astăzi la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii este o interpretare împotriva aplicării normei actuale, iar nu în sensul aplicării ei.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 304 indice 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al securităţii persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calităţii informaţiilor furnizate de intimatul-pârât, în acord cu exigenţele normei legale mai sus redate.
Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că pentru reţinerea calităţii de colaborator , trebuie analizată şi situaţia concretă în care s-a aflat persoana care a furnizat o serie de informaţii către fosta Securitate. În acest sens, având în vedere faptul că reclamantul a furnizat o serie de informaţii mai multor autorităţi ale statului, referitoare la intenţia unor cetăţeni români de a părăsi teritoriul ţării, în condiţiile în care acesta a avut reprezentarea unei provocări, în mod justificat instanţa de fond a apreciat că în persoana acestuia lipseşte elementul subiectiv în furnizarea respectivelor informaţii.
Prin urmare, apar ca fiind neîntemeiate susţinerile recurentului-reclamant în sensul că nu poate fi reţinută în sarcina intimatului - pârât scuza provocării în condiţiile în care pe numele acestuia fusese deschis un dosar de urmărit tocmai pentru că fusese semnalat faptul că, pilot fiind, doreşte el însuşi să părăsească ţara cu un avion utilitar. De altfel, din informarea datată 22 decembrie 1978 rezultă fără echivoc faptul că intimatul-pârât a respins prima propunerea de plecare din ţară, pe care a calificând-o expres pe fondul discuţiilor drept provocare în scopul de a fi reclamat către autorităţile statului şi chiar a cerut brusc să fie încheiată respectiva discuţie.
Într-o astfel de situaţie apare ca fiind justificată atitudinea reclamantului în sensul redării respectivelor discuţii către autorităţile statului, inclusiv către fosta Securitate, ceea ce nu conduce, însă, la încadrarea sa în sfera noţiunii de colaborator al securităţii.
Totodată, în mod corect a reţinut instanţa de fond că prin denunţarea unor fapte prevăzute de legea penală la săvârşirea cărora ar fi trebuit să participe, intenţia intimatului-reclamant, nu era de colaborare cu organele fostei Securităţii ci mai de grabă de protejare a propriei persoane, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile formulate de recurentul-reclamant pe acest aspect.
În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi ţi libertăţi fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate.
În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, împotriva sentinţei civile nr. 3610 din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1373/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 139/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
