ICCJ. Decizia nr. 1365/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1365/2011
Dosar nr. 1125/35/2010
Şedinţa publică de la 8 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.S.G. Negreşti Oaş SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor suspendarea efectelor Deciziei de Impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de D.G.A.M.C. - A.I.F. Regiunea IX Arad, suspendarea efectelor Dispoziţiei nr. 27985 din 28 octombrie 2009 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.A.M.C. – A.I.F. Regiunea IX Arad şi obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că în perioada 07 iulie 2009 - 28 octombrie 2009, D.G.A.M.C. - A.I.F. Regiunea IX Arad, prin Inspectorii fiscali, în baza ordinului de serviciu nr. 1861 din 02 iulie 2009, a efectuat la sediul reclamantului, un control fiscal, având ca obiect verificarea modului de determinare, înregistrare şi declararea a taxei pe valoare adăugată de plată/de recuperat de la bugetul de stat, ca urmare a rambursării soldului sumei negative TVA, aferent perioadei 01 decembrie 2005-31 august 2008.
A mai arătat reclamantul că în urma controlului fiscal, la data de 28 octombrie 2009, a fost încheiat Raportul de Inspecţie Fiscală nr. 27984 din 28 octombrie 2009 însoţit de decizia de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009, prin care s-a dispus în sarcina sa obligaţia fiscală suplimentară de plată a sumei de 191.198 lei, cu titlu de TVA majorări de întârziere aferente TVA, precum şi amenda contravenţională în cuantum de 14,000 lei.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat, a arătat reclamanta că baza de impozitare stabilită suplimentar şi Decizia de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 şi Dispoziţia nr. 27985 din 28 octombrie 2009 au fost emise având la bază informaţii fiscale eronate şi incomplete.
La întocmirea raportului de inspecţie fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere, a bazei de impozitare suplimentare, precum şi a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală, nu au fost avute în vedere toate documentele justificative, care să ateste plata debitelor către stat.
A mai apreciat reclamanta că stabilirea unei obligaţii de plată suplimentare, în cuantum de 191.207 lei, este de natură a-i crea un prejudiciu iminent care constă în indisponibilizarea acestei sume de bani pentru o creanţă nedatorată.
Prin sentinţa nr. 341/CA din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.S.G. Negreşti Oaş SA.
Reclamanta nu a dovedit iminenţa producerii pagubei invocate, simplele afirmaţii făcute sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă, situaţie în care instanţa a constatat că nu este îndeplinită această condiţie, cu atât mai mult cu cât s-a arătat de către reclamantă că a şi achitat aceste obligaţii prevăzute prin actul administrativ în litigiu.
Referitor la motivele de nelegalitate a actului administrativ, invocate de reclamantă, s-a constatat că acestea sunt aspecte care pot fi analizate doar de instanţa sesizată cu o acţiune în anulare a actului administrativ.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea actului administrativ şi care nu pot fi primite pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, respectiv dacă documentele prezentate de organului fiscal sunt sau nu documente justificative în accepţiunea legii fiscale sau dacă informaţiile fiscale sunt sau nu eronate şi incomplete.
În concluzie s-a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 241 din 28 octombrie 2009 şi a Dispoziţiei nr. 27985 din 28 octombrie 2009, emise de D.G.A.M.C.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC D.S.G. Negreşti Oaş a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (6) va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu-Mare, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
În privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi art. 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a Curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
Dar, dacă obiectul litigiului îl formează un act administrativ fiscal, competenţa materială va aparţine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului sau a Curţii de apel, după cum actul contestat priveşte o valoare mai mică sau egală cu 5 miliarde ROL, ori o valoare mai mare de 5 miliarde ROL (500.000 RON).
În concluzie, în cazul actelor administrative fiscale, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este atrasă în mod exclusiv de criteriul valoric, după cum valoarea contestată este mai mică sau egală cu 500.000 RON, ori este mai mare de această sumă.
Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
Faţă de dispoziţiile legale invocate şi având în vedere şi cuantumul sumei contestate, în prezenta cauză, respectiv 191.198 lei cu titlu de TVA, majorări de întârziere aferente TVA, precum şi amenda contravenţională în cuantum de 14.000 lei rezultă că instanţa competentă este Tribunalul Satu-Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauze spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu-Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC D.S.G. Negreşti Oaş SA împotriva sentinţei nr. 341/CA din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauze spre competentă soluţionare la Tribunalul Satu-Mare, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1346/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 1373/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
