ICCJ. Decizia nr. 140/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 140/2011
Dosar nr. 1906/33/2010
Şedinţa publică de la 13 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 3 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea, precizată şi extinsă, formulată de reclamantul O.G.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (M.M.M.M.F.P.S.), Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S.) şi A.M.A., suspendând, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 2142/33/2009, executarea următoarelor acte administrative: Ordinul nr. 1636 din 9 octombrie 2009 emis de ministerul pârât şi Ordinele nr. 955 din 13 octombrie 2009 şi nr. 1086 din 13 octombrie 2009 emise de cea de-a doua autoritate pârâtă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes invocată de pârâta C.N.P.A.S. în legătură cu cererea de suspendare a Ordinului nr. 1086 din 13 octombrie 2009.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că:
Prin Ordinul nr. 1190 din 25 mai 2009 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale reclamantul a fost numit, pe bază de examen, în funcţia de director coordonator la Casa Judeţeană de Pensii Cluj, iar prin Ordinul nr. 955 din 13 octombrie 2009 emis de preşedintele C.N.P.A.S. a fost revocat din această funcţie.
Prin Ordinul nr. 1086/209 al aceleiaşi pârâte atribuţiile funcţiei de director coordonator au fost preluate de către o altă persoană, până la ocuparea prin concurs a postului.
Pârâta C.N.P.A.S. a invocat existenţa Ordinului nr. 1636 din 9 octombrie 2009 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale care prevede revocarea şi numirea conducătorilor structurilor deconcentrate, ordin care nu i s-a adus la cunoştinţă reclamantului, prin acest act fiind constituite comisiile care urmează să pună în aplicare O.U.G. nr. 105/2009.
Nu a fost primită apărarea pârâtei C.N.P.A.S. prin care s-a susţinut că, fiind vorba de un act administrativ cu executare uno ictu/imediată, cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect, arătându-se că dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu fac nicio distincţie între actele administrative cu executare succesivă şi cele cu executare imediată, astfel că atâta vreme cât legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu o poate face. Formularea unei cereri de suspendare în baza art. 14 reprezintă un mijloc de apărare care asigură şi accesul la o instanţă care să analizeze în concret îndeplinirea condiţiilor legale pentru un astfel de demers.
Pe fond s-a reţinut că temeiul cererii de suspendare a executării actelor administrative a fost modificat în cursul judecăţii din art. 14 în art. 15 din Legea nr. 554/2004 având în vedere că s-a introdus şi acţiune în anulare (dosar nr. 2142/33/2009).
S-au constatat a fi îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv cea a cazului bine justificat şi cea pentru prevenirea unei pagube iminente, în accepţiunea dată de legiuitor acestor sintagme prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, instanţa a reţinut că prin plângerea prealabilă adresată organelor emitente reclamantul a invocat mai multe motive de nelegalitate evidentă a actelor administrative, de natură a ridica serioase îndoieli asupra valabilităţii acestora.
La o analiză sumară a Ordinului nr. 955 din 13 octombrie 2009 s-a remarcat că acest act nu conţine descrierea motivelor care au dus la încetarea contractului de management, fiind invocată doar O.U.G. nr. 105/1999 şi nu în ultimul rând că prezumţia de nelegalitate a fost răsturnată de Curtea Constituţională care a stabilit neconstituţionalitatea ordonanţei de guvern menţionate.
În privinţa condiţiei „pagubă iminentă” instanţa a apreciat că menţinerea efectelor actului administrativ Ordinul nr. 955/2009 va avea drept consecinţă imediată încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului şi pierderea de către acesta a tuturor drepturilor de natură salarială aferente.
În sprijinul soluţiei adoptate, instanţa a făcut trimitere şi la Recomandarea nr. R (89) 9 adoptată la 13 septembrie 1989 de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
În termen legal, împotriva acestei sentinţei au declarat recurs atât C.N.P.A.S. cât şi M.M.M.M.F.P.S. .
Cererea de recurs formulată de pârâta C.N.P.A.S. a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că instanţa a respins în mod greşit excepţia de netimbrare invocată în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a reţinut în mod eronat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative menţionate în cererea de chemare în judecată.
În opinia recurentei probele administrate nu sunt de natură a răsturna prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ şi efectele legale ale Ordinului nr. 955 din 13 octombrie 2009 nu pot conduce automat la concluzia că sunt îndeplinite cumulativ condiţia existenţei cazului bine justificat şi cea a pagubei iminente, aşa cum sunt acestea definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea contenciosului administrativ.
S-a arătat, de asemenea, că judecătorul fondului s-a raportat în mod greşit la Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale deoarece deciziile autorităţii de jurisdicţie constituţională au putere numai pentru viitor şi, nu în ultimul rând, că la data de 15 martie 2010 acţiunea în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. 2192/33/2003 a fost respinsă, ceea ce confirmă că măsura de excepţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu se impunea a fi luată, cu atât mai mult cu cât Ordinul nr. 955 din 13 octombrie 2009 şi-a produs efectele.
Cererea de recurs formulată de M.M.M.M.F.P.S. a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., criticile aduse sentinţei vizând în principal inadmisibilitatea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1636 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi greşita aplicare a prevederilor art. 14 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004.
Prin acest ordin s-au constituit comisiile care poartă responsabilitatea punerii în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate al ministerelor şi al celorlalte organe al administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
În acest context, este evident că nu se regăseşte în speţă condiţia cazului bine justificat [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004] şi cu atât mai mult nici cea a pagubei iminente (art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ].
Recurentul-pârât a mai arătat că atât O.U.G. nr. 37/2009 în baza căruia reclamantul a fost numit în funcţia director coordonator în cadrul Casei Judeţene de Pensii Cluj prin Ordinul nr. 1190 din 25 mai 2009 al M.M.M.F.P.S. – cât şi O.U.G. nr. 105/2009 în baza căruia i-a încetat contractul de management – prin Ordinul nr. 955 din 13 octombrie 2009 emis de preşedintele C.N.P.A.S. - sunt declarate în prezent neconstituţionale prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 şi respectiv nr. 1629/2009.
Examinând cauza prin prima criticilor expuse deja şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursurile sunt nefondate.
Sub aspectul excepţiei de netimbrare instanţa de fond s-a pronunţat prin încheierea din 9 decembrie 2009, când constatând că s-a depus şi diferenţa de taxă judiciară de timbru şi timbrul judiciar a respins această excepţie invocată de pârâta C.N.P.A.S. prin întâmpinare.
Asupra cererii de suspendare a executării celor trei acte administrative emise de pârâţi, instanţa de control judiciar constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă argumentându-şi abordarea aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei atacate.
Într-adevăr, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi este supus executării imediate şi din oficiu.
De la regula mai înainte amintită există excepţia reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ şi care constă în întreruperea temporară a efectelor/suspendarea executării unui act administrativ care poate opera numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii: existenţa cazului bine justificat (în accepţiunea dată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi pentru prevenirea unei pagube iminente [definită prin art. 2 alin. (1) lit. ş)].
În speţă, judecătorul fondului s-a raportat la probatoriul administrat şi a apreciat că acesta oferă indicii aparente suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, procedând la suspendarea executării actelor administrative pendinte până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 2142/33/2009 al Curţii de Apel Cluj având ca obiect acţiunea în anulare a aceloraşi acte.
Ambele condiţii cerute de lege pentru incidenţa art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ au fost verificate de prima instanţă care a subliniat că în lipsa unei descrieri a motivelor care au dus la încetarea contractului de management încheiat între reclamant şi Casa Judeţeană de Pensii Cluj pe o perioadă de maxim 4 ani – conform Ordinului nr. 1190/2009 al M.M.M.F.P.S. – şi faţă de împrejurarea că O.U.G. nr. 105/2009 a fost parţial declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale a României, sunt ridicate serioase îndoieli asupra valabilităţii Ordinului nr. 955 din 13 octombrie 2009 emis de preşedintele C.N.P.A.S.
În mod just, s-a reţinut că menţinerea efectelor acestui act administrativ are drept consecinţă încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului şi pierderea drepturilor salariale, ceea ce se circumscrie noţiunii de „pagubă iminentă” în sensul dat de legiuitor.
Potrivit Recomandării nr. R(89)8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia provizorie în materie de contencios administrativ, la care s-a făcut trimitere şi în considerentele sentinţei, măsurile de protecţie provizorie, în speţă sub forma suspendării executării, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv. Aplicarea unei astfel de măsuri nu influenţează în nici un fel decizia ce urmează a fi luată de instanţa sesizată cu anularea actului.
Apărările recurentului-pârât M.M.M.M.F.P.S. privind inadmisibilitatea cererii de suspendare a Ordinului nr. 1636/2009 sunt apărări legate de fondul cauzei, respectiv de acţiunea în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 2142/33/2009, şi nu de cererea de suspendare a executării în cazul căreia judecătorul se rezumă doar la o verificare sumară şi aparentă a legalităţii, în limitele date de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Concluzia că prezumţia de legalitate a actului administrativ a fost răsturnată în cauză a fost argumentată, suplimentar, prin invocarea viciului de neconstituţionalitate care a afectat art. I pct. 1-5 şi art. 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1 la O.U.G. nr. 105/2009, aşa cum rezultă din Decizia nr. 1629/2009 a Curţii Constituţionale a României publicată în M.Of. nr. 28 din 14 ianuarie 2010.
Pentru cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale împotriva sentinţei nr. 98 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 139/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1405/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
