ICCJ. Decizia nr. 1524/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1524/2011
Dosar nr. 79/57/2010
Şedinţa publică din 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 79/57/2010, pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, reclamanta G.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu handicap pentru Adulţi şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap din cadrul Ministerului Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea deciziei nr. 9688 din 30 iulie 2009 emisă de Comisia Superioară şi obligarea acestei instituţii la emiterea unei noi decizii de încadrare cu caracter permanent în gradul de handicap grav cu asistent personal.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că este luată în evidenţă cu boala psihică din anul 2006, având constituit dosarul 19521, în vederea evaluării persoanelor adulte cu handicap.
În anul 2008, reclamanta a avut termen pentru revizuirea certificatului de încadrare în grad de handicap, prezentând în acest sens Comisiei de evaluare Deva documentaţia corespunzătoare, constând în examen psihiatrie, MMSE, test psihologic, referat medic de familie şi anchetă socială.
Reclamanta a mai arătat că, ulterior, i s-a solicitat şi examinare computer tomograf, şi să prezinte actele medicale emise doar de Spitalul Judeţean Deva, deşi actele iniţiale proveneau de la instituţii medicale acreditate de stat.
Reclamanta a mai susţinut că s-a prezentat de mai multe ori pentru evaluare, însă din considerente de lipsă de personal, comisia nu a putut fi întrunită în mod legal.
În final, la data de 23 martie 2009, reclamanta cu documente medicale actualizate, a fost evaluată de o comisie formată dintr-un medic ortoped, un psiholog şi un asistent social care i-au eliberat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 67480 din 02 aprilie 2009 doar pe 6 luni de zile.
Comisia Superioară, în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva certificatului anterior menţionat a emis Decizia nr. 9688 din 30 iulie 2009 prin care a rectificat perioada de la 6 luni la un an, certificatul având valabilitate până în luna aprilie 2010.
Reclamanta a solicitat Comisiei Superioare revizuirea propriei decizii în sensul încadrării cu caracter permanent în gradul de handicap, însă pârâta i-a recomandat internarea într-un spital de psihiatrie din judeţul Hunedoara şi să depună la dosar o copie după fişa de consultaţie, cu toate că legea nu prevede o atare cerinţă.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia superioară a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca nefondată întrucât, în exercitarea atribuţiilor sale, poate emite decizie pe termen nelimitat numai persoanelor ce prezintă afecţiuni care le creează un handicap ireversibil iar documentaţia depusă de reclamantă nu este concludentă în acest sens.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 148/CA din 26 mai 2010 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta G.L. împotriva pârâtelor AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP şi COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULŢI şi a anulat Decizia de încadrare în grad de handicap nr.9688/30 iulie 2009 emisă de COMISIA SUPERIOARĂ DE EVALUARE A PERSOANELOR CU HANDICAP PENTRU ADULŢI cu obligarea pârâtei să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantei cu caracter permanent în gradul de handicap grav, cu asistent personal.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice pentru aprobarea criteriilor medico - psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, capitolul I pct. I " Evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompleta a funcţiilor mentale si psihosociale" se prevede că pentru determinarea parametrilor funcţionali evaluarea comportamentului adaptativ are ca obiect nivelul de dezvoltare bio-psiho-comportamentală, capacitatea de învăţare (QI, memorie, atenţie) şi adaptarea sociala, iar ca instrumente de lucru sunt necesare examen psihiatric, teste psihometrice şi ancheta socială.
A mai reţinut, în ceea ce priveşte întârzierea mintală, că este caracterizată prin funcţionare intelectuală semnificativ sub medie (un QI sub 70 cu debut înaintea vârstei de 18 ani), precum şi prin deficite sau deteriorări concomitente in activitatea adaptativă în cel puţin două din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire, viaţa de familie, aptitudini sociale, uz de resursele comunităţii, autoconducere, timp liber, sănătate şi siguranţă.
În cazul reclamantei, prima instanţă a constatat că actele medicale depuse în probaţiune confirmă profunzimea deficienţei asociată cu tulburări de comportament.
Sub aspectul limitărilor în activitate, în cazul handicapului grav se prevede o dependenţă totală de îngrijirile primite din afară, limitarea în relaţionare socială, lipsă de autodeterminare , necesitând asistent personal.
Faptul că ancheta socială efectuată cu privire la autonomia şi statutul funcţional al reclamantei a stabilit că aceasta realizează activităţi de bază cu ajutor parţial, dar necesită ajutor la activităţile instrumentale nu poate fi considerată ca anulând total necesitatea îngrijirilor, boala psihică cu care a fost diagnosticată nedeterminând şi afectarea capacităţilor motorii. De asemenea, chiar în concluziile acestei anchete s-a menţionat necesitatea unor tratamente în centre specializate, persoana evaluată neputându-se îngriji singură.
Din această perspectivă, prima instanţă a stabilit că apărările Comisiei Superioare în sensul că documentaţia depusă de reclamantă nu este concludentă sunt neîntemeiate, fiind contrazise tocmai de conduita acesteia de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamanta şi încadrarea în grad de handicap grav al acesteia, tocmai pe baza acestei documentaţii neconcludente şi în condiţii mai favorabile decât cele reţinute de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara.
De asemenea instanţa de fond a mai constatat că afecţiunea reclamantei constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, în acest sens fiind şi raportul de expertiză medico legală nr. 1175/11/19 din 15 aprilie 2010 efectuat în cauză (f.70).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că în evaluarea reclamantei a aplicat instrucţiunea metodologică nr. 800/2009 emisă de Comisia Superioară, art. 14 alin. (2) din HG nr. 430/2008 care prevede afecţiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu grad permanent, ori afecţiunea pe care o prezintă intimata nu se regăseşte în cele 2 liste ale instrucţiunilor.
Recurenta a mai arătat că administrarea raportului de expertiză medico-legal nr. 753/2010 prin care se ajunge la concluzia că afecţiunea reclamantei este ireversibilă este nelegală, întrucât nu este prevăzută de art. 26 din Ordinul pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico legale nr. 1334/C din 25 mai 2000 al Ministerului Justiţiei şi nr. 255 din 4 aprilie 2000 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Concluzia la care ajunge expertul, a susţinut recurenta, denotă lipsa valorii ştiinţifice a expertizei. Nota aproximativă în care este redactat raportul şi lipsa motivării atrag inutilitatea valorii probatorii a acestui mijloc de probă.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin certificatul nr. 67480 din 02 aprilie 2009, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara a dispus încadrarea reclamantei în grad de handicap grav, deficienţă funcţională gravă, cu asistent personal pe o perioadă de 6 luni, cu termen de revizuire la 02 februarie 2009.
Împotriva acestui certificat, reclamanta a formulat în termenul legal, o contestaţie la Comisia Superioară care, prin Decizia nr. 9688 din 30 iulie 2009, a menţinut constatările certificatului însă pe o perioadă de valabilitate de 12 luni, cu termen de revizuire în luna aprilie 2010.
Certificatul emis de Comisia de evaluare şi Decizia Comisiei superioare atestă, conform art. 13 alin. (3) din OG 14/2003, încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecţie specială şi, implicit, starea de boală ce a determinat un atare handicap, pe baza îndeplinirii criteriilor medico - psihosociale stabilite prin lege.
Înalta Curte reţine că prin Ordinul nr. 1992/2007 al Ministerului Sănătăţii Publice pentru aprobarea criteriilor medico - psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, capitolul I pct. I " Evaluarea gradului de handicap la persoanele cu dezvoltare incompleta a funcţiilor mentale si psihosociale" se prevede că pentru determinarea parametrilor funcţionali, evaluarea comportamentului adaptariv are ca obiect nivelul de dezvoltare bio-psiho-comportamentală, capacitatea de învăţare (QI, memorie, atenţie) şi adaptarea sociala, iar ca instrumente de lucru sunt necesare examen psihiatric, teste psihometrice şi ancheta socială.
în ceea ce priveşte întârzierea mintală, aceasta este caracterizată prin funcţionare intelectuală semnificativ sub medie (un QI sub 70 cu debut înaintea vârstei de 18 ani), precum şi prin deficite sau deteriorări concomitente in activitatea adaptarivă în cel puţin două din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire, viaţa de familie, aptitudini sociale, uz de resursele comunităţii, autoconducere, timp liber, sănătate şi siguranţă.
Instanţa de fond a reţinut corect, printr-o interpretare logică şi literală adecvată a normelor aplicabile în cauză, pe baza diagnosticului clinic şi a concluziilor raportului de expertiză medico-legală, că afecţiunea intimatei reclamantei constituie o boală psihică majoră cu caracter ireversibil (permanent).
Cu referire expresă la criticile recurentei pârâte, Înalta Curte reţine următoarele:
Expertiza medico-legală dispusă din oficiu pentru lămurirea unor aspecte de specialitate necesare dezlegării cauzei se încadrează în prevederile art. 201 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ., proba fiind administrată prin organismul cu atribuţii în acest sens, potrivit Legii nr. 459/2001 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.
Din simpla lecturare a concluziilor raportului de expertiză se poate observa ca acestea se rezumă la exprimarea unei opinii de specialitate asupra diagnosticului clinic, pe baza actelor medicale avute la dispoziţie, fără conotaţii juridice referitoare la încadrarea în grad de handicap, ce constituie atribuţia autorităţilor publice recurente.
Astfel că nu se poate susţine nici nelegalitatea raportului de expertiză şi nici lipsa valorii ştiinţifice a acestuia, cum în mod greşit susţine recurenta.
Invocarea prevederilor art. 14 alin. (2) din HG nr. 430/ 2008 potrivit cărora „(2) Instrucţiunile metodologice elaborate de Comisia superioară, precum şi deciziile acesteia sunt obligatorii pentru comisiile de evaluare judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti", este lipsită de relevanţă în prezenta cauză, instanţa fiind chemată să se pronunţe asupra legalităţii deciziei de încadrare în gradul de handicap.
1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap împotriva sentinţei nr. 148 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1516/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1579/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
