ICCJ. Decizia nr. 1478/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1478/2011
Dosar nr. 10457/2/2009
Şedinţa publică de la 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta J.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia ca prin intermediul Ambasadei României la Chişinău să-i primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, într-un termen de maximum 30 de zile, de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata de daune moratorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la primirea efectivă a cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 aprilie 2009 s-a adresat secţiei consulare a ambasadei României din Chişinău, în vederea depunerii cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, însă prin adresa din 05 mai 2009 i s-a comunicat că trebuie să aştepte întrucât cererea sa va fi procesată la un moment dat şi va fi invitat să depună respectiva cerere, iar la data de 02 iunie 2009 a formulat o nouă cerere, dar nu a primit răspuns.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea cererii, invocând numărul foarte mare de cereri şi astfel se depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1326 din 16 martie 2010, a Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române şi actele necesare într-un termen de maximum 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, respingând cererea privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă durata de şase luni de la data cererii şi până la data formulării acţiunii nu poate constitui un termen rezonabil de rezolvare a cererii, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei Europene asupra Cetăţeniei, iar din punct de vedere al Legii nr. 554/2004 cu care Legea nr. 21/1991 se completează, prin nesoluţionarea cererii reclamantei de înregistrare a cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
În privinţa susţinerilor pârâtului, în sensul că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, prima instanţă a apreciat că acestea sunt aspecte ce nu pot fi imputabile reclamantei şi nu pot constitui o justificare pentru depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii.
În privinţa daunelor morale solicitate, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu moral, iar admiterea cererii reprezintă o reparaţie morală.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a apreciat prima instanţă că depăşirea unui termen de 6 luni de la data cererii şi până la formularea acţiunii nu poate constitui în niciun caz un termen rezonabil în sensul Convenţiei.
A arătat că răspunsul administrativ emis de autoritatea pârâtă în aceste situaţii nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
Totodată, a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului ci prevede condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul - pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
În acelaşi context, recurentul a invocat şi O.U.G. nr. 5/2010 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorităţi sunt operaţionale începând cu data de 8 februarie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Înalta Curte reţine că reclamanta s-a adresat în luna aprilie 2009 Ministerului Afacerilor Externe prin Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău în vederea depunerii cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române care, prin adresa din 05 mai 2009 i-a comunicat că trebuie să aştepte întrucât cererea sa va fi procesată la un moment dat şi că va fi invitată să depună respectiva cerere, iar la data de 02 iunie 2009 a formulat o nouă cerere, însă nu a primit răspuns, astfel că a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, înregistrată la 6 noiembrie 2009.
Pornind de la această situaţie de fapt, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape 6 luni de la data formulării cererii de către reclamantă este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Prin urmare, prima instanţă a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantei privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1326 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1469/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 148/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
---|