ICCJ. Decizia nr. 15/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 15/2011
Dosar nr. 723/42/2009
Şedinţa publică de la 6 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată la 12 august 2009 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea art. 30 alin. (1) lit. d) din Statutul profesiei de avocat.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că norma contestată adaugă în mod neautorizat la textul art. 14 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Faţă de dispoziţiile acestui din urmă articol, ce prevede că profesia de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii, ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri şi exercitarea nemijlocită de fapte de comerţ, art. 30 alin. (1) lit. d) din Statutul profesiei de avocat arată că este incompatibilă cu exercitarea profesiei de avocat calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni, situaţie în care se găseşte reclamantul.
Acesta a mai arătat că deţine calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie a două societăţi comerciale pe acţiuni, calitate însă neremunerată şi neexecutivă, neavând putere de reprezentare şi semnătură.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 261 din data de 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.
Instanţa de fond a apreciat că textul art. 30 lit. d) din statutul profesiei de avocat este în deplină concordanţă cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, cât timp avocatul nu poate desfăşura activitate salarizată în cadrul altor profesii.
Calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni, a arătat Curtea, presupune remunerarea celui care prestează această activitate, cu atât mai mult cu cât, în cadrul acestui tip de societate de capital, activitatea este de regulă complexă.
4. Recursul formulat de reclamantul M.D., împotriva sentinţei civile nr. 261 din data de 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4.1. Recurentul consideră că prima instanţă este în eroare atunci când consideră că textul criticat nu adaugă la Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, întrucât el particularizează incompatibilitatea exercitării profesiei de avocat cu activitatea salarizată în cadrul altei profesii – art. 14 lit. a).
4.2. Se mai arată că prima instanţă nu a observat că textul atacat prevede compatibilitatea cu profesia de avocat a funcţiei de „membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni, cu obligaţia de a aduce acest fapt la cunoştinţa decanului baroului în care îşi exercită profesia – alin. (3) fraza I.
4.3. Textul discriminează între avocatul care este preşedinte al consiliului de administraţie al unei societăţi pe acţiuni şi cel care este numai membru al unui asemenea consiliu, de vreme ce ambele funcţii sunt prezumate ca fiind remunerate.
4.4. Validându-se considerentele hotărârii atacate, în sensul că funcţia de administrator al unei societăţi pe acţiuni presupune remunerarea, ar rezulta că întreg textul art. 30 din Statutul profesiei de avocat este edictat în dezacord cu Legea nr. 51/1995 şi cu normele de tehnică legislativă.
Recurentul a făcut dovada că funcţia sa de preşedinte al consiliului de administraţie nu este remunerată, fapt posibil după modificarea regimului de administrare a societăţilor pe acţiuni adusă de Legea nr. 441/2006.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Conform art. 14 din Legea nr. 51/1995 republicată, exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu:
a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;
b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri;
c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.
1.2. Art. 30 lit. d) din Statutul profesiei de avocat precizează că este incompatibilă cu exercitarea profesiei de avocat, dacă legi speciale nu prevăd altfel
d) calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic sau membru în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată.
1.3. Prevederea criticată din Statutul profesiei de avocat a explicitat textul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, arătând că în cuprinsul noţiunii de „activitate salarizată” intră printre altele şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni.
Explicitarea este permisă de dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă aceasta nu este contrară sau nu depăşeşte norma pe care o interpretează.
1.4. În speţă, reglementarea privind tehnica legislativă nu a fost încălcată.
Recurentul-reclamant a criticat faptul că funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie pe care o ocupă este neremunerată.
Această împrejurare particulară nu contrazice ipoteza cazurilor de incompatibilitate în profesia de avocat.
Faptul că o persoană ocupă funcţia fără a fi remunerată nu duce la concluzia că prevederea referitoare la funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie este contrară dispoziţiilor din Legea nr. 51/1995 republicată.
Persoana în cauză are posibilitatea să conteste decizia de trecere pe tabelul avocaţilor incompatibili şi să formuleze apărările referitoare la nelegalitatea actului administrativ individual.
Aceleaşi apărări nu sunt însă pertinente în ceea ce priveşte legalitatea unui act administrativ normativ, astfel cum este cazul în speţa de faţă.
1.5. Cu privire la motivul de recurs ce vizează discriminarea dintre avocatul care este preşedinte al consiliului de administraţie al unei societăţi pe acţiuni şi cel care este numai membru al unui asemenea consiliu, se constată că nu este fondat.
Deşi ambele funcţii sunt prezumate ca fiind remunerate, importanţa şi impactul funcţiei nu sunt aceleaşi.
Mai mult, în cazul funcţiei de membru al consiliului de administraţie există obligaţia aducerii la cunoştinţă decanului baroului a acestui fapt, iar dacă se apreciază că exercitarea funcţiei este sau devine incompatibilă cu demnitatea şi cu regulile de conduită impuse avocaţilor, consiliul baroului poate, în orice moment, să solicite celui în cauză să părăsească funcţia pe care o ocupă.
2. Faţă de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.D. împotriva sentinţei civile nr. 261 din data de 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1496/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1506/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
