ICCJ. Decizia nr. 1506/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1506/2011
Dosar nr. 10041/2/2009
Şedinţa publică de la 15 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3931 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a respins acţiunea precizată de reclamanta N.V., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.
Prin aceiaşi hotărâre a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 şi excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, invocate de reclamanta N.V. ca neîntemeiate.
Totodată a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta N.V. a solicitat:
1. anularea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009, comunicat la data de 27 aprilie 2009, prin care a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director general adjunct şi numită în funcţia publică de execuţie, consilier juridic superior, începând cu data de 27 aprilie 2009;
2. reintegrarea sa în funcţia de director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
3. acordarea unei despăgubiri egale cu suma tuturor despăgubirilor băneşti la care ar fi avut dreptul în funcţia publică de director general adjunct de la data de 27 aprilie 2009 până la data reintegrării în funcţia publică de director general adjunct.
La data de 30 noiembrie 2009, reclamanta a formulat o precizare la acţiune, în privinţa capătului de cerere referitor la despăgubiri, în sensul că a solicitat acordarea unei despăgubiri egale cu suma tuturor drepturilor băneşti la care ar fi avut dreptul în funcţia publică de conducere de director general adjunct, de la data eliberării din funcţie până la data reintegrării în funcţia publică de conducere corespunzătoare, alcătuite din salariile indexate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, respectiv 15.666 lei pentru fiecare lună, calculate de la data de 27 aprilie 2009 până la data reintegrării în funcţia publică de director adjunct.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14 ianuarie 2010, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinând, în esenţă, următoarele:
La data de 25 februarie 2010, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 şi a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, pentru următoarele motive:
I. Nelegalitatea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, prin care a fost aprobată structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
1. Ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât H.G. care trebuia să preceadă desfiinţarea postului pe care l-a ocupat nu a fost emisă;
2. Ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
I. Cu privire la excepţiile de nelegalitate invocate de reclamantă, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prima instanţă a constatat ca vizează Ordinele Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 şi nr. 377/2009.
Prin Ordinul nr. 373/2009 s-a aprobat, cu data de 27 martie 2009, structura organizatorică pe servicii, birouri, compartimente a direcţiilor (generale) şi a celorlalte structuri ale aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform anexei 1 la H.G. nr. 109/2009.
Cu aceeaşi dată, s-a aprobat repartizarea numărului maxim posturi prevăzut de art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe structura organizatorică aprobată în anexa nr. 1 la H.G. nr. 109/2009.
Totodată, prin acelaşi ordin s-a dispus ca structura organizatorică şi repartizarea numărului de posturi pe structură să intre în vigoare cu data de 27 aprilie 2009, iar în termen de 30 de zile de la semnarea ordinului să fie transmise propunerile pentru emiterea proiectului de ordin de aprobare a Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru aparatul propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Ordinul nr. 373 din 26 martie 2009, a reţinut instanţa de fond, s-a emis în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, avându-se în vedere: structura organizatorică a aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prevăzută în anexa 1, precum şi art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 109/2009, Avizul Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici şi Nota de fundamentare aprobată de conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva Ordinului Preşedintelui A.N.A.F nr. 373 din 26 martie 2009 a apreciat prima instanţa, sunt neîntemeiate, Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373 din 26 martie 2009 fiind emis pe baza structurii organizatorice stabilita prin H.G. nr. 109/2009, Anexa 1.
De asemenea, este neîntemeiată şi critica reclamantei ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la emiterea Ordinului nr. 373 din 26 martie 2009.
Astfel, a considerat prima instanţă, aceste dispoziţii legale reglementează planul de ocupare a funcţiilor publice, care se elaborează anual şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, respectiv a consiliului local/consiliului judeţean.
Pretinsa inexistenţă a unei hotărâri a Guvernului prin care să fie aprobat planul anual de ocupare a funcţiilor publice, cu elementele componente prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. a) – g), nu afectează legalitatea Ordinului nr. 373 din 26 martie 2009, întrucât aceasta se analizează în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lui.
Or, la data adoptării ordinului contestat au fost respectate prevederile H.G. nr. 109/2002 prin care a fost aprobată structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi dispoziţiile art. II şi III din O.U.G. nr. 229/2008 privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administraţiei publice, aprobată prin Legea nr. 144/2009.
Este neîntemeiată şi critica ce vizează nelegalitatea Ordinului nr. 373/2009 pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 18/1999, având în vedere că nu este incidentă ipoteza avută în vedere de aceste dispoziţii legale, în condiţiile în care nu s-a procedat la reducerea unui post urmare a modificării atribuţiilor aferente în proporţie de peste 50% sau a condiţiilor specifice de ocupare a postului, ci la reducerea personalului instituţiei ca urmare a reorganizării activităţii, prin comasarea atribuţiilor celor două posturi de director general adjunct la Direcţia Generală Juridică.
De asemenea, a mai apreciat instanţa de fond, nu poate fi reţinută nelegalitatea Ordinului nr. 373/2009 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, întrucât postul de director general adjunct existent după aprobarea reorganizării instituţiei nu este similar cu posturile de director general adjunct existente anterior, această situaţie neputându-se raporta exclusiv la denumirea postului, ea având în vedere, în principal, atribuţiile postului, care au fost determinate de asigurarea, prin reorganizare, a unicităţii coordonării serviciilor din structura Direcţiei Generale Juridice.
şi cea de a doua excepţie de nelegalitate invocată de reclamantă, având ca obiect Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, este neîntemeiată, a reţinut curtea de apel.
Prin acest ordin a fost aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de testare profesională pentru funcţionarii publici de conducere ale căror posturi au fost supuse reorganizării la nivelul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi al structurilor teritoriale, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
A reţinut prima instanţă, că Regulamentul organizării şi desfăşurării examenului nu cuprinde nicio prevedere contrară celei cuprinse în art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, ci reglementează posibilitatea funcţionarilor publici care deţin funcţii publice de conducere care au fost supuse reorganizării să opteze în scris pentru funcţii publice vacante, de conducere sau execuţie corespunzătoare, în termenul comunicat în preaviz.
Este neîntemeiată si susţinerea ce vizează încălcarea prevederilor art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 la emiterea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 377/2009, întrucât prin acesta nu s-a instituit obligaţia, ci posibilitatea funcţionarului public de conducere de a opta pentru o funcţie publică de conducere sau de execuţie corespunzătoare, urmând ca, în situaţia existenţei mai multor persoane cu aceeaşi opţiune să se organizeze examen.
A mai reţinut prima instanţă ca Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 377/2009 fiind un administrativ cu caracter individual, nu există obligaţia publicării actului în M. Of., astfel că este neîntemeiată critica reclamantei privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
II. Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocata de parata, Curtea a reţinut că este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (în redactarea existentă la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie) fac trimitere la „condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004”, iar reclamanta a respectat prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin plângerile prealabile înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din 17 martie 2009, din 23 martie 2009, din 26 martie 2009, din 01 aprilie 2009, din 03 aprilie 2009 şi din 03 septembrie 2009.
Prin intermediul acestora, a reţinut instanţa de fond, reclamanta a contestat atât procedura reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală inclusiv a Direcţiei Generale Juridice, cât şi măsura de eliberare a sa din funcţia publică de conducere, iar demersul acesteia la autoritatea pârâtă, efectuat anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, nu poate fi analizat exclusiv prin raportare la plângerea nr. 913179 din 03 septembrie 2009, ce conţine solicitarea expresă de revocare a ordinului de eliberare din funcţie, întrucât prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu trebuie interpretate restrictiv, esenţial fiind ca demersul persoanei care se consideră vătămată să exprime intenţia de a solicita reanalizarea actului vătămător şi, totodată, să ofere autorităţii emitente posibilitatea de a efectua această analiză, anterior sesizării instanţei.
III. Pe fondul cauzei, instanţa de fond, examinând legalitatea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 784/2009, a constatat ca Ordinul menţionat a fost emis pe baza şi în executarea H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, prin care s-a aprobat noua structură organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ce cuprinde un număr de 56 de posturi din care 5 funcţii publice de conducere (un director general, un director general adjunct, trei şefi de serviciu).
De asemenea, a fost avută în vedere opţiunea reclamantei în sensul de a-şi desfăşura activitatea pe o funcţie publică de execuţie, de consilier juridic clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 la Direcţia Generală Juridică, opţiune exprimată prin plângerea prealabilă din 03 aprilie 2009, completată prin adresa din 24 aprilie 2009.
Ordinul contestat, a apreciat prima instanţă, nu cuprinde nicio prevedere contrară actelor administrative pe baza şi în executarea cărora a fost emis, iar aspectul de nelegalitate ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 100 alin. (4) din Legea nr. 188/1999 a fost analizat şi reţinut ca fiind neîntemeiat în contextul examinării excepţiei de nelegalitate a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009.
De asemenea, ambele funcţii de director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Juridice au fost supuse reorganizării şi nu numai funcţia deţinută de reclamantă, iar opţiunea acesteia a fost în sensul ocupării unei funcţii publice de execuţie şi nu a postului de director general adjunct creat prin reorganizare, urmare a comasării atribuţiilor.
În privinţa termenului de preaviz acordat reclamantei, instanţa de fond a considerat ca dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, care prevăd obligaţia acordării unui preaviz de 30 de zile calendaristice, au fost respectate, întrucât eliberarea din funcţia publică de conducere şi numirea în funcţia publică de execuţie au fost dispuse începând cu data de 27 aprilie 2009, iar preavizul a fost acordat cu adresa din 26 martie 2009.
Existând opţiunea ocupării unei funcţii publice de execuţie, a reţinut curtea de apel, în mod legal autoritatea pârâtă a procedat la numirea reclamantei în această funcţie, neputând fi invocată încălcarea prevederilor art. 99 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, ce vizează prioritatea funcţionarului public de conducere la ocuparea unei funcţii publice vacante la nivel inferior.
Legea nr. 188/1999 nu reglementează un termen în cadrul căruia funcţionarul public să-şi exercite dreptul de opţiune, astfel că susţinerea reclamantei, potrivit căreia termenul stabilit de autoritatea pârâtă, respectiv „până la data de 03 aprilie 2009” este mai mic decât cel reglementat de Legea nr. 188/1999, este neîntemeiată.
Prima instanţă nu a reţinut nici susţinerea privitoare la nerespectarea prevederilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, întrucât reclamantei i s-a asigurat posibilitatea de a opta pentru o funcţie publică vacantă corespunzătoare odată cu emiterea preavizului de 30 de zile, când i-a fost înaintată lista privind funcţiile publice de conducere corespunzătoare, potrivit noii structuri organizatorice aprobată prin Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009.
A fost considerat ca neîntemeiat şi motivul de nelegalitate ce vizează emiterea actului administrativ cu depăşirea limitelor competenţei conferite de lege respectivelor organe sau autorităţi administrative, întrucât Ordinul nr. 784/2009 a fost emis pe baza şi în executarea H.G. nr. 109/2009, care cuprinde în Anexa 1 structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 de aprobare a noii structuri pe direcţii generale, direcţii, servicii, birouri, compartimente, precum şi a numărului total de posturi pe aceste structuri.
Referitor la nelegalitatea invocată de reclamantă, constând în lipsa vizei de legalitate la emiterea Ordinelor Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, nr. 377/2009 şi nr. 784/2009, Curtea a reţinut că nu există nicio dispoziţie legală care să instituie cerinţa obligatorie a vizei de legalitate, ca o condiţie de validitate a actului, a cărei nerespectare ar putea determina anularea actului, legalitatea acestuia urmând a fi stabilită de instanţă, independent de existenţa/inexistenţa acestei vize.
În final, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate şi motivele de nelegalitate privitoare la lipsa de oportunitate şi a scopului licit la emiterea ordinului contestat, având în vedere că prevederile acestuia se limitează la cadrul instituit de actele pe baza şi în executarea cărora a fost emis.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se invocă greşita aplicare a legii atât în ceea ce priveşte cererea de anulare a Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009 prin care recurenta a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director general adjunct cât şi în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate faţă de ordinile Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 şi nr. 377/2009, care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 784/2009.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta invocă următoarele aspecte de nelegalitate privind Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 784/2009.
Se arată că ordinul a fost emis cu încălcarea următoarelor prevederi din Legea nr. 188/1999 – art. 23, art. 100 alin. (4) şi (5), art. 99 alin. (7) şi art. 100 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ. În esenţă se susţine că nu a existat o reorganizare la nivelul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar la data emiterii Ordinului nr. 37/2009, recurenta exercita atribuţiile directorului general al Direcţiei Generale Juridice din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pe cale de consecinţă îndeplinea condiţiile pentru numirea în funcţia de director general adjunct în cadrul aceleiaşi direcţii.
În motivele de recurs se arată că în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond că ordinul a fost emis în executarea H.G. nr. 109/2009 şi că recurenta a făcut o opţiune. Aceasta deoarece în plângerea prealabilă recurenta a fost de acord cu trecerea pe o funcţie de execuţie în lipsa oricărui venit.
Se arată că ordinul contestat este nelegal deoarece scopul pentru care a fost emis nu a fost licit, iar emiterea s-a realizat în afara competenţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Se apreciază că Ordinele Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care presupuneau reorganizarea Direcţiei Generale Juridice nu puteau fi emise în lipsa unei hotărâri de guvern prin care funcţiile publice din administraţia publică centrală care urmează să fie supuse reorganizării trebuiau prealabil să fie aprobate prin planul de ocupare al funcţiilor publice.
Se solicită de recurentă admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi pe fond anularea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 784 din 24 aprilie 2009, reintegrarea în funcţia de director general adjunct în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi acordarea despăgubirilor materiale constând în drepturile salariale aferente funcţiei publice de conducere de director general adjunct.
La dosar, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care apreciază, în principal, acţiunea recurentei ca inadmisibilă pentru tardivitatea plângerii prealabile şi în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect reintegrarea recurentei ţinând cont că aceasta şi-a prezentat demisia din 5 ianuarie 2010, iar de la data de 4 februarie 2010 au încetat raporturile de serviciu cu autoritatea pârâtă.
În ceea ce priveşte fondul recursului se solicită respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei atacate.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a legii în integralitatea sa atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate de nelegalitate privind Ordinele Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009 şi nr. 377/2009 şi de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei, respectiv soluţia de respingere a acţiunii astfel cum a fost precizată.
În mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile în condiţiile în care recurenta a respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin plângerile prealabile formulate, neputându-se analiza strict în raport de sesizarea din 3 septembrie 2009 în condiţiile în care recurenta a înţeles să conteste în termen ordinul de eliberare din funcţie apreciat ca nelegal, iar intimata a avut posibilitatea reanalizării ordinului, anterior sesizării instanţei competente.
În ceea ce priveşte demisia recurentei din data de 5 ianuarie 2010 şi încetarea raporturilor de serviciu din 4 februarie 2010 această situaţie nu determină inadmisibilitatea capătului de acţiune privind daunele.
Curtea, în ceea ce priveşte soluţia pe fond apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică neputând fi reţinute încălcări ale Legii nr. 188/1999 republicată sau încălcări ale normelor privind competenţa în raport de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 188/1999 şi cele privind interesul legitim.
În mod corect instanţa de fond a constatat că în baza H.G. nr. 109/2009 a fost aprobată structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, act normativ emis legal conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 229/2008 aprobată prin Legea nr. 144/2009.
În baza acestui act normativ şi în baza Ordinelor Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 737/2009 şi nr. 377/2009 a avut loc la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o reorganizare efectivă şi reală în ceea ce priveşte încadrarea în numărul de posturi şi într-o nouă structură organizatorică cu respectarea atât a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 188/1999 cât şi a dispoziţiilor art. 100 alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ. Aceasta deoarece :
Ca urmare a aplicării dispoziţiilor Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, cele două posturi de director general adjunct au fost supuse reorganizării, prin comasarea atribuţiilor.
Reorganizarea a vizat unicitatea coordonării celor 3 servicii din structura Direcţiei Generale Juridice existente după aplicarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, faţă de situaţia anterioară, în care cei doi directori generali coordonau fiecare, distinct, anumite structuri din cadrul Direcţiei Generale Juridice.
Astfel, ambele funcţii publice de conducere de director general adjunct din cadrul Direcţiei Generale Juridice au fost supuse reorganizării şi nu numai una dintre ele, devenindu-le aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Vocaţia pentru ocuparea postului de director general adjunct existent după reorganizare aparţinea atât recurentei - reclamante cât şi persoanei care ocupă, înainte de reorganizare, celalalt post de director executiv adjunct.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 întrucât postul de director general adjunct existent ca urmare a reorganizării nu este similar din punct de vedere al atribuţiilor, cu posturile de director general adjunct existente înainte de reorganizare, iar la data emiterii Ordinului nr. 377/2009 postul ocupat de recurentă era de director general adjunct şi nu de director general. Faptul că recurenta exercita, cu caracter temporar atribuţiile directorului General al Direcţiei Generale Juridice nu echivalează cu ocuparea efectivă a funcţiei de director general, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 99 alin. (7) şi art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Reorganizarea a vizat unicitatea coordonării celor trei servicii din structura Direcţiei Generale Juridice existente după aplicarea Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 373/2009, faţă de situaţia anterioară în care cei doi directori generali coordonau fiecare, distinct anumite structuri din cadrul Direcţiei Generale Juridice.
Curtea nu ca reţine aspectele de nelegalitate privind opţiunea realizată de recurentă şi pretinsul scop ilicit al emiterii ordinului contestat.
Instanţa de fond a apreciat corect pe situaţia de fapt că recurenta şi-a manifestat opţiunea de a-şi desfăşura activitatea pe o funcţie publică de execuţie la Direcţia Generală Juridică, opţiune exprimată prin plângerea prealabilă neputându-se reţine existenţa vreunui viciu de consimţământ sau nerespectarea dispoziţiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
Nu poate fi reţinut aspectul de nelegalitate privind depăşirea limitelor competenţei în ceea ce priveşte emiterea Ordinului nr. 784/2009 în condiţiile în care acest act a fost emis în baza şi în executarea H.G. nr. 109/2009 prin care a operat o reorganizare efectivă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală atât în ceea ce priveşte structura organizatorică cât şi în ceea ce priveşte numărul total de posturi.
Curtea nu va reţine susţinerile privind scopul ilicit deoarece reprezintă consideraţii personale ale recurentei, ţinând cont că ordinul contestat a fost legal emis în limitele actelor administrative în executarea cărora a fost emis.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.V. împotriva sentinţei nr. 3931 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 15/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1558/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
