ICCJ. Decizia nr. 1669/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1669/2011
Dosar nr. 162/64/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
a. Hotărârea instanţei de fon.
Prin sentinţa civilă nr. 99/ F din 11 mai 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.S.C.U.P.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat anularea prevederilor art. 6 pct. 10 lit. a) din Regulamentul-cadru aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 483/2008, invocând în acest sens faptul că, deşi şi-a achitat la timp obligaţiile de plată a energiei termice, s-a procedat la suspendarea furnizării agentului termic întrucât există restanţieri între printre membrii asociaţiei de proprietari din care face parte. În acest sens, a arătat că dispoziţiile menţionate împiedică posibilitatea încheierii de contracte individuale între proprietarul unui apartament şi furnizor astfel încât să nu mai existe riscul suspendării furnizării de agent termic.
Examinând dispoziţiile art. 6 din contractul-cadru, precum şi prevederile Legii nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, prima instanţă a concluzionat că actul normativ supus analizei a fost aprobat în conformitate cu dispoziţiile legale, A.N.R.S.C. elaborând, stabilind şi urmărind, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 325/2006, aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionării pieţei de energie termică, în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.
A mai arătat Curtea că dispoziţiile art. 6 pct. 10 lit. a) din Contractul-cadru aprobat prin Ordinul nr. 483/2008, atacate de reclamant, reglementează un drept al furnizorului în relaţia contractuală cu utilizatorul care, în cazul condominiumurilor reprezintă toţi consumatorii din condominiumul respectiv şi că Legea nr. 325/2006 este aceea care prevede înţelesul termenului de utilizator şi reprezintă legea cadru pentru serviciul public de alimentare cu energie termică, neidentificându-se, prin stabilirea acestui drept al utilizatorului, o încălcare a legii menţionate.
Instanţa de fond a mai apreciat că susţinerile reclamantului sunt întemeiate sub aspectul dreptului unui consumator de a avea posibilitatea de a încheia un contract individual cu furnizorul de energie termică şi de a nu suporta consecinţele neachitării la timp a obligaţiilor de plată de către alţi consumatori din cadrul aceluiaşi condominium, însă o rezolvare în acest sens nu se poate realiza prin anularea prevederilor art. 6 pct. 10 lit. a) din contractul-cadru care reglementează dreptul furnizorului de a sancţiona neplata energiei termice în condiţiile stabilite de Legea nr. 325/2006 şi prin raportare la persoanele care pot fi părţi ale contractului de furnizare a energiei termice.
c. Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul P.V., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304¹ C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nemotivată în fapt şi în drept, că aceasta şi-a format convingerea exclusiv în baza legislaţiei interne, fără a ţine seama de acestea sunt în concordanţă cu D.U.D.O. şi cu prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, fiind încălcat dreptul său la securitatea persoanei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile dosarului prin prisma susţinerilor părţilor şi a dispoziţiilor legale incidente, precum şi a dispoziţiilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ dispoziţiile art. 6 pct. 10 lit. a) din Regulamentul-Cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul nr. 483/2008 emis de pârâta A.N.R.S.C.U.P., care prevede: „Furnizorul are următoarele drepturi: [..]să suspende sau să limiteze furnizarea agentului termic, fără plata vreunei penalizări, cu un preaviz de 5 zile: a) în cazul depăşirii termenului legal pentru achitarea facturilor stabilite potrivit prezentului contract."
Legalitatea acestor dispoziţii, şi orice aspecte de natură a atrage nulitatea acestora, se examinează prin raportare la întregul ansamblu al actului normativ din care fac parte, apoi prin raportare la actele normative cu forţă superioară ce conturează cadrul legal relevant, în speţă, în primul rând, Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică.
Or, Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a legalităţii dispoziţiilor legale contestate prin prisma cadrului legal incident, a susţinerilor şi a interesului, folosului practic urmărit în mod concret de către recurent.
Principiul justului echilibru între interesele părţilor unui raport juridic îndreptăţeşte concluzia că nu poate fi realizată protecţia drepturilor invocate de către recurent prin anularea unor dispoziţii al căror rol este cel de a proteja furnizorul împotriva riscului de neplată, dându-i posibilitatea de a sancţiona reaua-credinţă a beneficiarilor serviciilor sale.
Posibila vătămare a intereselor consumatorului individual, într-un anumit context particular, în condiţiile în care acesta beneficiază şi de alte instrumente pentru realizarea acestora, nu poate constitui singurul motiv de anulare a dispoziţiilor legale contestate, în condiţiile în care nu se poate reţine nici un aspect de nelegalitate a acestora.
Astfel, potrivit Ordinului nr. 483/2008, consumatorul are posibilitatea de a încheia convenţie individuală cu furnizorul de energie termică; potrivit art. 28 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, proprietarul poate încheia contracte de prestări de servicii sau de furnizare cu caracter individual, situaţie în care nerespectarea contractului de alţi membri ai asociaţiei de proprietari nu i-ar mai fi opozabilă, şi nu ar mai produce efecte faţă de acesta.
Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate criticile recurentului-reclamant, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P.V. împotriva sentinţei civile nr. 99/ F din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1652/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1682/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
