ICCJ. Decizia nr. 1682/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1682/2011
Dosar nr. 69/57/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 112/ CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtele C.S.E.P.H. şi A.N.P.H. şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 8726 din 29 iunie 2009 emisă de pârâta C.S.E.P.H., a obligat pe aceasta să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat cu caracter permanent, obligând ambele pârâte să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin certificatul nr. 67350 din 30 martie 2009 C.E.P.A.H. din cadrul C.J. Hunedoara a dispus încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat, deficienţă funcţională accentuată.
Împotriva acestui certificat, reclamantul a formulat în termen legal contestaţie la C.S.E.P.H., iar prin Decizia nr. 8526 din 29 iunie 2009, emisă de aceasta, au fost menţinute constatările certificatului contestat, fixându-se termen de revizuire în luna martie 2010.
Instanţa de fond a apreciat Decizia pârâtei C.S.E.P.H. de a nu emite Decizia de încadrare în grad de handicap accentuat cu caracter permanent, ca reprezentând refuz nejustificat, în condiţiile în care, potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 748/II/M/5 din 22 martie 2010 efectuat în cauză, reclamantul suferă de retard mintal sever, boală psihică majoră cu caracter ireversibil, apreciat ca având caracter permanent.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta C.S.E.P.H., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
În speţă, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind motivată pe aspecte străine de natura pricinii. Astfel, se motivează că afecţiunea reclamantul are caracter ireversibil datorită conduite C.S. „de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamantul şi încadrarea în grad de handicap accentuat a acestuia", însă, în realitate concluzia greşită a instanţei se datorează faptului că reclamantul a fost încadrat de mai multe ori în grad de handicap. C.S. a aplicat instrucţiunea metodologică nr. 800/2008, conform art. 14 alin. (2) din HG nr. 430/2008, în care sunt prevăzute afecţiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu caracter permanent, dar afecţiunea pe care o prezintă reclamantul nu se regăseşte în cele două liste ale instrucţiunilor.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentinţa atacată este dată cu aplicarea greşită a legii . Instanţa de fond a admis expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul nr. 1134/C/25/2000 al Ministerului Justiţiei. Constatările şi expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie stabilită de Ministerul Sănătăţii, astfel cum prevede art. 4 din Normele procedurale aprobate prin Ordinul nr. 1134/255/2000 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei, conform criterii distincte de criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătăţii Publice. Folosind criterii străine de apreciere, Serviciul medico-legal judeţean Alba a concluzionat în raportul medico-legal că afecţiunea reclamantului poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent.
Recursul este fondat, însă pentru motivele ce vor fi dezvoltate în continuare.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta este nefondată, întrucât prima instanţă nu a formulat o opinie în cuprinsul sentinţei recurate, în sensul că pârâta, urmare a încadrării intimatului de mai multe ori în grad de handicap, ar fi manifestat o conduită de recunoaştere a afecţiunilor de care suferă reclamantul.
De asemenea, afirmaţia recurentei că proba cu expertiza medico-legală este inadmisibilă, nu poate fi primită.
Susţinerile recurentei că instanţa admis efectuarea unei expertize medico-legale într-un caz neprevăzut de Ordinul nr. 1134/C/25/2000 sunt consecinţa unei interpretări trunchiate şi rigide a textului invocat. Chiar din formularea utilizată în enumerarea tipurilor de examinări clinice şi complementare, făcută în art. 26 din respectivul ordin, rezultă că emitentul acestuia a indicat cu titlu exemplificativ examinările medicale ce pot fi efectuate. Astfel, folosirea sintagmei „şi altele" la finalul enumerării din cuprinsul art. 26, este elocventă în acest sens. Pe de altă parte, este de observat că tipul de expertiză medico-legală dispus de instanţă în prezenta cauză este pe deplin încadrabil în categoria enunţată la pct. c din acelaşi art. 26: „constatarea capacităţii psihice" – având în vedere că boala de care suferă reclamantul este retard mintal.
Nu în ultimul rând, interpretarea pe care o face pârâta în această chestiune se află în contradicţie cu normele Codului de procedură civilă referitoare la expertiză. Prin cele susţinute în recurs pârâta încearcă să acrediteze ideea că printr-un act administrativ se pot limita cazurile în care instanţele de judecată pot ordona expertize medico-legale. Inadmisibilitatea unei astfel de probe poate fi reglementată însă, numai prin norme cu putere de lege, altfel s-ar încălca prevederile art. 201 – art. 217 C. proc. civ., referitoare la expertiză.
Deşi în mod corect judecătorul fondului a ordonat efectuarea expertizei medico-legale, necesară soluţionării cauzei, în condiţiile în care se impunea cunoaşterea opiniei unor specialişti cu privire la gradul de handicap al reclamantului, în raport de afecţiunile de care suferă acesta, hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului consacrat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Textul legal precitat prevede următoarele: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc".
Or, judecătorul cauzei a încălcat prevederile legale mai sus citate, în condiţiile în care bazându-se pe concluziile raportului de expertiză medico-legală nu a observat că evaluarea medicală a reclamantul C.I. nu s-a realizat prin examinarea nemijlocită a acestuia, ci pe baza unor documente medicale ce conţineau date contradictorii. Astfel, în buletinul de examinare psihologică din 22 septembrie 2007, este menţionat că reclamantul este în vârstă de 56 ani, în timp ce într-un document medical emis doi ani mai târziu, biletul de examinare psihologică din 28 martie 200, se consemnează că reclamantul are vârsta de 54 ani, iar în niciunul din înscrisurile medicale amintite nu se menţionează datele de identificare ale persoanei în cauză, fiind trecut doar numele C.I., fără a exista certitudinea, în aceste condiţii, că actele medicale îl privesc pe reclamant.
În plus, expertiza medico-legală efectuată în cauză este, practic, nemotivată în condiţiile în care comisia de medici care a întocmit raportul de expertiză medico-legală nu-şi fundamentează opinia contrară deciziei de încadrare în grad cu handicap nr. 8684 din 6 iulie 2009 a C.S.E.P.H.A.
Pentru aceasta, se impune admiterea recursului, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea refacerii raportului de expertiză medico-legală, urmând să se procedeze la o examinare medicală nemijlocită a reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă C.S.E.P.H.A. împotriva sentinţei civile nr. 112/CA/2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1669/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2875/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
