ICCJ. Decizia nr. 2875/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2875/2011
Dosar nr. 8463/2/2009
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1937 din 17 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.L., în contradictoriu cu pârâtul M.J., a obligat pârâtul să analizeze cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, nesoluţionarea într-un termen de peste 9 luni a cererii reclamantei contravine prevederilor Convenţiei europene a cetăţeniei, care se referă la noţiunea de „termen rezonabil", precum şi dispoziţiilor art. 141 din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 36/2009, care prevăd un termen de 5 luni de la data înregistrării cererii, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române, potrivit art. 11 din lege.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul M.J., în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, se susţine, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de judecată nerespectând principiul dreptului la apărare al autorităţii pârâte, care a solicitat în repetate rânduri transmiterea unei copii a acţiunii, în vederea pregătirii apărării.
De asemenea, recurentul invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport cu prevederile OUG nr. 5/2010, care atribuie competenţa în materie de cetăţenie A.N.C.
Pe fondul cauzei, recurentul susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de judecată a apreciat că, în speţă, ne aflăm în prezenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.J., se va reţine că nu este întemeiată, întrucât, deşi prin OUG nr. 5/2010 a fost atribuită competenţa în materie de cetăţenie A.N.C., prin acelaşi act normativ s-a prevăzut că „Până la operaţionalizarea Autorităţii, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, precum şi orice alte aspecte care decurg din funcţionarea Autorităţii vor fi asigurate prin Direcţia cetăţenie şi, după caz, prin alte direcţii de specialitate ale M.J." [(art. 19 alin. (4)]; or, la data publicării actului normativ în discuţie, 10 februarie 2010 - M. Of. nr. 93, acţiunea reclamantei se afla deja pe rolul instanţei, pe de o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea autorităţii pârâte cu privire la o cerere formulată încă din anul 2009, când competenţa în materie îi aparţinea, pe de altă parte.
Nu este întemeiată nici critica recurentului referitoare la nerespectarea de către instanţa de fond a principiului dreptului la apărare, de vreme ce, pentru ambele termene de judecată acordate de prima instanţă, inclusiv cel la care a fost judecată pricina în fond, 17 aprilie 2010, autoritatea pârâtă a fost citată, având posibilitatea de a se prezenta în instanţă şi de a lua cunoştinţă de pretenţiile reclamantei; de altfel, la dosarul cauzei nu se regăseşte niciuna din cererile pe care recurentul susţine că le-ar fi adresat instanţei de fond, pentru comunicarea acţiunii în vederea pregătirii apărării.
Nici cu privire la fondul cauzei criticile recurentului nu sunt întemeiate.
Astfel, într-adevăr, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 stabileşte o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea şi finalizarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, fără să prevadă, însă, în forma în vigoare la data formulării de către intimata - reclamantă a cererii de redobândire a cetăţeniei, un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
În lipsa unui asemenea termen legal, trebuie să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
În acelaşi sens sunt, de asemenea, şi prevederile art. 7 din Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, cu privire la buna administrare, adoptată de Comitetul de Miniştri la 20 iunie 2007, articol intitulat „Principiul acţionării într-un termen rezonabil", potrivit căruia „Autorităţile publice trebuie să acţioneze şi să îşi îndeplinesc atribuţiile într-un termen rezonabil".
Cu privire la noţiunea de „termen rezonabil", în doctrina europeană s-a arătat că aceasta este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte; dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil, stabilind că aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
În acest sens, s-a arătat că, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii, 27 iulie 2009, şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O., acesta fiind un argument suficient pentru a considera întemeiată acţiunea reclamantei, sub aspectul obligării pârâtului de a proceda la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei.
De altfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare în prezent, republicată în M. Of. nr. 576 din 13 august 2010, în temeiul art. 21 din OUG nr. 5/2010, fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare acordării sau redobândirii cetăţeniei române potrivit art. ll, nu va depăşi 5 luni de la data înregistrării cererii.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.J. împotriva sentinţei nr. 1937 din 17 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1682/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2876/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
