ICCJ. Decizia nr. 2878/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2878/2011

Dosar nr. 8806/2/2009

Şedinţa publică de Ia 19 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa nr. 1110 din 3 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta D.A., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., prin care solicita să se constate refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, formulată în 5 martie 2009, şi obligarea acesteia să procedeze la analizeze/avizarea cererii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii ce urmează a fi pronunţate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei urmează a fi analizată la data de 3 martie 2010, aşa cum rezultă din conţinutul adresei nr. l874/ DC din 09 februarie 2010 emisă de Direcţia Contencios din cadrul autorităţii pârâte.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, se arată, în esenţă, că în mod greşi a procedat prima instanţă respingând acţiunea, ca neîntemeiată, atâta vreme cât autoritatea pârâtă nu soluţionase cererea de redobândire a cetăţeniei române în termenul prevăzut de legislaţia internă, respectiv într-un termen rezonabil, conform C.E.C.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, M.J. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport cu prevederile OUG nr. 5/2010, care atribuie competenţa în materie de cetăţenie A.N.C.

În ceea ce priveşte această excepţie, se va reţine că nu este întemeiată, întrucât, deşi prin actul normativ invocat a fost atribuită competenţa în materie de cetăţenie A.N.C., prin acelaşi act normativ s-a prevăzut că „Până la operaţionalizarea Autorităţii, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, precum şi orice alte aspecte care decurg din funcţionarea Autorităţii vor fi asigurate prin Direcţia cetăţenie şi, după caz, prin alte direcţii de specialitate ale Ministerului Justiţiei" [(art. 19 alin. (4)]; or, la data publicării actului normativ în discuţie, 10 februarie 2010 - M. Of. nr. 93, acţiunea reclamantei se afla deja pe rolul instanţei, pe de o parte, iar litigiul a fost determinat de atitudinea autorităţii pârâte cu privire la o cerere formulată încă din anul 2009, când competenţa în materie îi aparţinea, pe de altă parte.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu înscrisul depus în recurs, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Unul din elementele acţiunii civile este, alături de subiect şi cauză, obiectul, înţelegându-se prin acesta ceea ce se cere prin acţiune, pretenţia concretă a reclamantului.

În speţă, obiectul acţiunii reclamantei constă în obligarea autorităţii pârâte să analizeze cererea sa de redobândire a cetăţeniei române.

Or, din înscrisul depus la dosar de către recurent, respectiv Ordinul nr. 223/ P din 29 noiembrie 2010, emis de Preşedintele A.N.C., rezultă că cererea recurentei - reclamante de redobândire a cetăţeniei române a fost aprobată, astfel că acţiunea a rămas fără obiect.

Pe cale de consecinţă, va fi admis recursul, casată sentinţa atacată şi respinsă acţiunea, ca rămasă fără obiect.

Totodată, având în vedere cererea recurentei - reclamante, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (l) C. proc. civ., intimatul - pârât M.J. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 12,20 lei; aceasta, întrucât, deşi acţiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenţii, în condiţiile în care „pretenţiile" deduse judecăţii au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluţionarea cererii numai ca urmare a chemării în judecată, în timpul desfăşurării procesului, reclamanta fiind obligată să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petiţiei sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva sentinţei nr. l 110 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect.

Obligă intimatul - pârât M.J. la plata către recurenta - reclamantă a sumei de 12,20 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2878/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs