ICCJ. Decizia nr. 1748/2011. Contencios. Litigiu privind domeniul public. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1748/2011
Dosar nr.5765/1/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2060 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Mănăstirea „S.C." în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Secretariatul de Stat pentru Culte şi, în consecinţă, a fost anulată Hotărârea nr. 1561 din 25 noiembrie 2008 publicată în M. Of. nr. 828/09.11.2008.
Instanţa a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Municipiul Oradea, prin Primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 323/2/2009, reclamanta Mânăstirea „S.C." a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea HG nr. 1561/2008 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii şi cultelor pentru Mânăstirea „S.C." din Oradea în domeniul public al municipiului Oradea şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, judeţul Bihor, publicată în M. Of. nr. 626/08.12.2008, precum şi suspendarea executării HG nr. 1561/2008 până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin HG nr. 1043/2005 şi HG nr. 914/2007 au fost transmise din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Mănăstirea „S.C." din Oradea, două imobile învecinate situate la adresa poştală str. U., municipiul Oradea, judeţul Bihor, constând în:
- primul (HG nr. 1043/2005): 8674 mp teren şi 1640,6 mp amprenta la sol a clădiri;
- al doilea (HG nr. 914/2007): 238.426 mp teren şi 1313,60 mp amprenta la sol a clădiri.
Reclamanta a precizat că a depus la Guvernul României, în data de 15 decembrie 2008, o plângere administrativă prealabilă prin care a solicitat anularea HG nr. 1561/2008, care însă nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26 februarie 2009 pârâtul Guvernul României a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, pe motiv că reclamanta nu face dovada că ar fi titulara unui drept subiectiv, vătămat prin actul administrativ a cărui anulare o solicită, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin Încheierea din data de 9 aprilie 2009, Curtea a dispus respingerea excepţiei lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, şi suspendarea executării HG nr. 1561/2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, pentru susţinerile evidenţiate în cuprinsul acelei încheieri.
Împotriva dispoziţiei de suspendare a executării HG nr. 1561/2008, pârâtul Guvernul României a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 4106 din 7 octombrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 28 octombrie 2009 s-a formulat în cauză cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, de către municipiul Oradea, prin Primar, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Încheierea din data de 14 ianuarie 2010, Curtea a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul municipiul Oradea, prin Primar, în temeiul dispoziţiilor art. 49 şi urm. C. proc. civ.
La aceeaşi dată, Curtea a pus în discuţia părţilor şi a dispus citarea în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 161 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a Ministerului Culturii şi Cultelor şi a Secretariatului de Stat pentru Culte, având în vedere că prin hotărârea de Guvern contestată, imobilul a fost trecut din administrarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional în administrarea Consiliului Local Oradea.
Prin întâmpinarea formulată la data de 24 februarie 2010, pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin HG nr. 1561 din 25 noiembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 828/09.12.2008, s-a aprobat transmiterea unui imobil situat în municipiul Oradea, judeţul Bihor, având datele prevăzute în anexa care face parte integrantă din această hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Mănăstirea „S.C." din Oradea în domeniul public al municipiului Oradea şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, judeţul Bihor, pentru realizarea unor proiecte de interes public local.
În Nota de fundamentare la HG nr. 1561/2008 s-a reţinut că autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Oradea doresc să folosească acest imobil în vederea dezvoltării unor proiecte de interes public local şi că, în acest sens, Consiliul Local al municipiului Oradea a adoptat Hotărârea nr. 902/2008 prin care a aprobat iniţierea demersurilor în vederea trecerii imobilului format din construcţii şi terenul aferent din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru Mănăstirea „S.C." din Oradea în domeniul public al municipiului Oradea şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Oradea, judeţul Bihor.
Imobilul ce face obiectul HG nr. 1561/2008 se află în folosinţa gratuită a Mănăstirii „S.C." din Oradea, potrivit HG nr. 1043/2005, publicată în M. Of. nr. 846/19.09.2005 şi HG nr. 914/2007, publicată în M. Of. nr. 571/21.08.2007, prin care imobilul a fost transmis din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor pentru Mănăstirea „S.C." din Oradea.
Predarea-primirea imobilului s-a realizat în termenul de 60 de zile prevăzut de HG nr. 1043/2005 şi HG nr. 914/2007, în baza Protocolului şi procesului-verbal de predare-primire din 28 octombrie 2005, precum şi Protocolului şi procesului-verbal de predare-primire din data de 18 septembrie 2007.
Examinând legalitatea HG nr. 1561/2008, prin prisma criticilor formulate de reclamantă, a susţinerilor invocate în apărare de autorităţile pârâte şi de intervenientul accesoriu, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa de fond a constatat că acţiunea promovată de reclamantă este întemeiată. Instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, în forma revizuită, bunurile proprietate publică, în condiţiile legii organice „pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică".
Dreptul real de folosinţă gratuită asupra bunurilor din domeniul public, spre deosebire de dreptul de concesionare având ca obiect asemenea bunuri, nu are ca finalitate exploatarea economică a acestora, ci încurajarea desfăşurării unor activităţi de utilitate publică.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor nr. 489/2006 „Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice".
De asemenea, art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ precizează că „Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale".
În actul de constituire a dreptului de folosinţă gratuită în favoarea reclamantei Mănăstirea „S.C." din Oradea nu s-a prevăzut durata acestui drept şi nici nu au fost stipulate anumite obligaţii în sarcina titularului dreptului.
Chiar dacă nu s-a precizat durata maximă a acestui drept, nu se poate reţine că acesta s-a constituit pe durată nedeterminată, întrucât, spre deosebire de dreptul de administrare şi prin asemănare cu dreptul de concesiune, dreptul real de folosinţă gratuită asupra bunurilor proprietate publică are un caracter temporar.
Încetarea dreptului real de folosinţă gratuită constituit în favoarea instituţiilor publice nu poate interveni însă discreţionar, ci numai în măsura în care interesul public o cere.
Pentru a aprecia asupra conduitei administratorului general al domeniului public şi privat al Statului, care dispune de o mare marjă de apreciere în stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri, instanţa de fond a constatat că s-a impus realizarea unei analize a intereselor părţilor, precum şi a realităţii situaţiei litigioase.
În ceea ce priveşte dreptul reclamantei de a dobândi în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică, acesta este recunoscut expres de dispoziţiile art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi are ca scop încurajarea desfăşurării unor activităţi de utilitate publică.
În cauza dedusă judecăţii, hotărârea autorităţii pârâte, de trecere a imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Oradea şi de încetare a dreptului de folosinţă gratuită al reclamantei, a reţinut instanţa că aceasta contravine principiului securităţii juridice şi este emisă cu exces de putere, în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât este lipsită de o bază rezonabilă.
Astfel, instanţa a constatat că hotărârea în litigiu este fundamentată exclusiv pe opţiunea Consiliului Local Oradea de trecere a imobilului din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, pentru realizarea unor proiecte de interes local, opţiune materializată prin adoptarea H.C.L. Oradea nr. 902/2008.
Trecând peste elementele de legalitate ale HG nr. 1561/2008, decurgând din respectarea de către emitentul acesteia a prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, a Legii nr. 24/2000 şi a HG nr. 1226/2007, care nu au fost criticate pe calea prezentei acţiuni, şi examinând circumstanţele cauzei, instanţa de fond a constatat că proiectele de interes local, invocate de Consiliul Local Oradea şi avute în vedere la emiterea hotărârii contestate, nu sunt în măsură să demonstreze, în lipsa unui studiu de impact asupra comunităţii locale şi a unei fundamentări temeinice, existenţa unui interes public local suficient de conturat şi puternic pentru a justifica Decizia de încetare a dreptului de folosinţă al reclamantei, care are drept scop stimularea desfăşurării unor activităţi de utilitate publică.
Realizarea de către reclamantă a unor investiţii pe terenul atribuit în folosinţa gratuită şi existenţa unor neconcordanţe în privinţa înregistrării imobilului în inventarul Ministerului Culturii şi Cultelor nu constituie elemente de nelegalitate ale hotărârii contestate, astfel că susţinerile reclamantei în acest sens nu au fost reţinute de instanţă.
Având în vedere soluţia dată fondului, instanţa respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Municipiul Oradea, prin Primar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Municipiul Oradea prin Primar, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Guvernul României a motivat recursul prin aceea că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a legii, precizând că reclamanta nu a făcut dovada că ar fi titulara unui drept subiectiv, vătămat prin actul administrativ a cărui anularea s-a solicitat.
În recursul său, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a arătat că sentinţa atacată este fără temei legal, HG nr. 1561/2008 fiind adoptată în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, legalitatea ei trebuind să fie analizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 213/1998.
Municipiul Oradea prin Primar, a precizat în motivele de recurs că HG în litigiu a fost emisă conform Legii nr. 213/1998, la data adoptării ei, imobilul în discuţie figurând în proprietatea publică a Statului Român şi în administrarea Ministerului Culturii pentru Mănăstirea „S.C." din Oradea.
Se mai critică hotărârea judecătorească întrucât prima instanţă a conchis că această hotărâre de guvern a cărei legalitate a fost analizată de Curte, încalcă principiul securităţii juridice care priveşte stabilitatea situaţiilor juridice şi a raporturilor consfinţite prin hotărâre judecătorească, ceea ce în speţă nu este cazul.
Recursurile sunt fondate şi se vor admite.
Analizând motivele de recurs şi totalitatea acestora, actele dosarului şi în raport de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta Mănăstirea „S.C." Oradea şi a dispus anularea HG nr. 1561/2008.
A respins totodată cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul municipiul Oradea prin Primar.
S-a reţinut în sentinţă că hotărârea autorităţii pârâte de trecere a imobilului din domeniul public al Statului în domeniul public al municipiului Oradea şi de încetare a drepturilor de folosinţă gratuită a reclamantei contravine principiului securităţii juridice, fiind emis cu exces de putere.
De asemenea, realizarea de către reclamantă a unor investiţii pe terenul atribuit în folosinţă şi existenţa unor neconcordanţe în privinţa înregistrării incluse în inventarul Ministerului Culturii şi Cultelor, nu constituie elemente de nelegalitate ale hotărârii contestate.
Analizându-se prin prisma tuturor recursurilor cât şi a ansamblului probator administrat legalitatea HG nr. 1561/2008, se reţine de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără posibilitate de tăgadă că reclamanta nu a făcut în nici un mod dovada că este titulara vreunui drept subiectiv, obţinerea dreptului de folosinţă asupra imobilului, nepresupunând un transfer al dreptului de administrare sau de proprietate.
Din actele depuse rezultă că terenul în cauză a fost proprietatea municipiului Oradea din 1881, ulterior a fost expropriat.
Prin două hotărâri ale Guvernului în 2005 şi 2007, construcţiile şi terenul au trecut din domeniul Ministerului Apărării în cel al Ministerului Culturii pentru Mănăstirea „S.C.".
HG în litigiu a fost adoptată conform Legii nr. 213/2008, în speţă nefiind vorba despre o încălcare a principiului securităţii juridice prin emiterea actului cu exces de putere.
HG a fost adoptată în temeiul legii privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, alin. (2) al Legii nr. 213/2008 precizând în ce mod se face trecerea unui bun din domeniul public al Statului în domeniul public al unei autorităţi administrativ-teritoriale.
Ministerul Culturii a considerat că este oportun să dispună asupra trecerii imobilului în domeniul public al municipiului Oradea şi în administrarea Consiliului Local al municipiului, nefiind vorba despre o deposedare a reclamantei, ci are o măsură administrativă stabilită de legiuitor, dreptul de folosinţă gratuită asupra bunurilor proprietate publică având un caracter temporar.
Conform prevederilor legale Ministerul Culturii şi Cultelor în calitate de titular al dreptului de administrare a imobilului, are fără dubiu dreptul de a stabili condiţiile de utilizare a imobilului.
Prin urmare actul contestat HG nr. 1561/2008 a fost adoptat conform art. 9 şi 12 din Legea nr. 213/1998, la data adoptării imobilul figurând în proprietate publică a Statului şi în administrarea Ministerului Culturii pentru Mănăstirea „S.C." Oradea.
Conform aceleiaşi legi unităţile administrativ-teritoriale pot da imobile din patrimoniul lor în folosinţă gratuită pe termen limitat la fel cu Statul, persoanelor juridice fără scop lucrativ care desfăşoară activităţi de binefacere.
Prin urmare, acest drept este temporar, fiind constituit pe o perioadă determinată sau revocat de autoritatea care l-a constituit.
Desigur rezultă fără dubiu că la baza adoptării actului administrativ contestat au stat priorităţile comunităţii locale, interesul local fiind puternic şi suficient de bine conturat.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursurile sunt întemeiate şi le va admite pentru argumentele de fapt şi de drept mai sus-expuse.
Se va modifica sentinţa civilă atacată în sensul că se va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Ca o consecinţă a respingerii acţiunii, se va admite cererea de intervenţie accesorie a Municipiului Oradea prin Primar făcută în interesul Guvernului României.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Municipiul Oradea prin Primar împotriva Sentinţei nr. 2060 din 29 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Admite cererea de intervenţie accesorie a Municipiului Oradea prin Primar.
Obligă reclamanta la plata sumei de 25 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea municipiului Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1747/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1758/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
