ICCJ. Decizia nr. 1762/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1762/2011
Dosar nr.300/59/2010
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 276 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. C.S.V. N. S.R.L. Timişoara în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor având ca obiect anularea parţială a Ordinului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 632/2009 (art. 6).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:
Prin întâmpinare Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor a precizat că prin Ordinul nr. 632/2009 s-a dorit o îmbunătăţire atât a activităţii operatorului economic, în sensul efectuării cu maxim de transparenţă a operaţiunilor financiare, dar şi o protejare mai riguroasă a intereselor consumatorilor, în calitatea lor de clienţi ai acestora.
În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti nr. 632/2009 „Consumatorii trebuie să fie informaţi în mod corect, complet şi precis asupra cursurilor de schimb valutar; Operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar sunt obligaţi să informeze consumatorul în scris, înainte de operaţiunea efectivă de schimb valutar, asupra cursului practicat şi asupra sumei ce urmează a fi înmânată consumatorului, prin completarea unui formular de acceptare a tranzacţiei, ce va fi semnat de ambele părţi, astfel încât consumatorul să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională. Operatorul economic trebuie să facă dovada că a informat în scris consumatorul înainte de efectuarea tranzacţiei; Formularul de acceptare a tranzacţiei va fi întocmit atât în limba română, cât şi în limba engleză, în două exemplare, un exemplar pentru consumator, iar celălalt pentru operatorul economic; Formularul de acceptare a tranzacţiei este pus la dispoziţia consumatorului de către operatorul economic, înainte de efectuarea tranzacţiei; Formularul trebuie să fie scris pe o pagină format A4, vizibil şi lizibil, iar literele şi cifrele să aibă mărimea Times New Roman, 12, negru pe fond alb, şi va cuprinde obligatoriu elementele prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin; Consumatorul, după ce verifică dacă formularul este completat în mod corect, îl semnează, păstrând totodată un exemplar al acestuia".
Reclamanta a susţinut că dispoziţiile mai sus-menţionate contravin prevederilor art. 9 din Legea nr. 21/1996 conform cărora „Sunt interzise orice acţiuni ale organelor administraţiei publice centrale sau locale, având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, în special: a) să ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale; b) să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici".
În acest sens, reclamanta a precizat că orice operator economic care efectuează operaţiuni de schimb valutar poate deţine şi aparate de schimb valutar în care se introduc bancnotele, se efectuează schimbul valutar şi se eliberează doar un bon cu suma predată şi primită, nefiind necesar din punct de vedere al reclamantei legitimarea clientului şi formularul de atestare al tranzacţiei. S-a criticat totodată articolul a cărui anulare se solicită prin aceea că prin formalităţile instituite se prelungeşte foarte mult operaţiunea de schimb valutar, ceea ce reprezintă o măsură discriminatorie.
Curtea a observat că dispoziţiile cuprinse în art. 6 din Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti nr. 632/2009 sunt de natură a asigura o protecţie sporită clienţilor, impunând modalităţile de informare corectă, completă şi precisă a consumatorilor, ceea ce corespunde întocmai prevederilor art. 14, respectiv 20 din OG nr. 21/1992.
În legătură cu susţinerea reclamantei în sensul că procedura astfel instituită de art. 6 este mult mai complicată, generând nemulţumiri în rândul clienţilor, instanţa de fond a constatat că aceasta nu este de natură să demonstreze nelegalitatea dispoziţiilor mai sus-menţionate şi nici că prin art. 6 din ordinul atacat s-ar limita în vreun fel libertatea comerţului sau autonomia agenţilor economici.
De asemenea, în ceea ce priveşte afirmaţia reclamantei că prin dispoziţiile atacate se stabilesc condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici, instanţa a constatat că Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti nr. 632/2009 se aplică tuturor operatorilor ce desfăşoară activităţi de schimb valutar, inclusiv instituţiilor financiar bancare.
Prin modalităţile de informare reglementate de art. 6 s-a urmărit o îmbunătăţire a activităţii operatorului economic în sensul de a asigura transparenţa operaţiunilor financiare, precum şi informarea mai corectă a consumatorilor de către operatorii care desfăşoară activităţi de schimb valutar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. C.S.V. N. S.R.L. Timişoara.
Invocând dispoziţiile art. 299 - 316 C. proc. civ., recurenta a apreciat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, preluând practic apărările nefondate ale intimatei-pârâte, neobservând că textul normativ criticat este nelegal deoarece încalcă principiile C. com. privind celeritatea actelor de comerţ precum şi dispoziţiile art. 9 (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Recurenta a subliniat că autorităţile statului nu au dreptul de a emite acte prin care libertatea comerţului să fie îngrădită sau prin care să fie denaturată concurenţa liberă pe piaţă între agenţii economici, precum şi că, fără a se opune drepturilor consumatorilor de a fi informaţi corect şi complet, prin obligarea la emiterea a trei înscrisuri pentru aceeaşi operaţiune comercială se îngreunează activitatea societăţii comerciale.
Intimata Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a arătat prin întâmpinare că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind evident că dispoziţia legală criticată are rolul de a impune modalitatea de informare corectă, completă şi precisă a consumatorilor, Ordinul nr. 632/2009 aplicându-se, de altfel, tuturor operatorilor care desfăşoară activităţi de schimb valutar, inclusiv instituţiilor financiar-bancare, singura excepţie fiind aceea de afişare la exterior.
Examinând cauza în temeiul art. 3041 C. proc. civ., în condiţiile în care prin cererea de recurs nu s-au adus critici concrete soluţiei adoptate de instanţa de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Conţinutul art. 6 din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar nr. 632/2009 (publicat în M. Of. nr. 886/17.12.2009) a fost redat în expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei aflate în control judiciar, iar în verificarea legalităţii acestei norme judecătorul fondului a avut în vedere atât prevederile art. 9 din Legea nr. 21/1996 considerate a fi încălcate conform acţiunii formulate de reclamant, cât şi celelalte susţineri ale acesteia precum şi apărările formulate de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Cu ocazia evaluării textului criticat, în mod corect s-a stabilit că scopul autorităţii pârâte este acela de a asigura o protecţie sporită clienţilor prin impunerea modalităţilor de informare corectă, completă şi precisă a consumatorilor, în sensul prevederilor OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor cu modificările ulterioare, nefiind vorba de limitarea libertăţii comerţului sau a autonomiei agenţilor economici aşa cum interzice art. 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Instanţa de fond a răspuns în motivarea concluziei că acţiunea este neîntemeiată şi argumentului unei eventuale discriminării a agenţilor economici invocat de reclamantă, arătând că Ordinul în discuţie – mai exact art. 6 ce a fost contestat – se aplică tuturor operatorilor ce desfăşoară activităţi de schimb valutar.
În acelaşi context, apar ca pertinente apărările intimatei-pârâte care a explicat emiterea Ordinului nr. 632/2009 prin necesitatea efectuării cu maxim de transparenţă a operaţiunilor financiare şi a protejării mai riguroase a intereselor consumatorilor în calitatea lor de clienţi ai operatorilor economici ce desfăşoară activităţi de schimb valutar.
Reţinându-se că sentinţa recurată este legală şi temeinică, văzând şi dispoziţiile art. 312 (1) C. proc. civ. şi art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S.C. C.S.V. N. S.R.L. Timişoara împotriva Sentinţei nr. 276 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1770/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
