ICCJ. Decizia nr. 1761/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1761/2011
Dosar nr.10265/2/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 2871 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul T.G. şi, în consecinţă, a fost constatată calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că prin cererea introductivă, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii, în privinţa pârâtului T.G.
În motivarea în fapt a cererii s-a arătat că urmare a cererii de verificare din 10 iulie 2008, adresată Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către B.V., s-a procedat la verificarea pârâtului sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, iar din cuprinsul Notei de constatare din 8 septembrie 2009 şi a înscrisurilor ataşate acesteia s-a stabilit că pârâtul, având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Braşov şi a Securităţii municipiului Făgăraş, a procedat la verificarea unui informator semnalat cu tentativă de trecere frauduloasă a frontierei prin aplicarea mai multor măsuri, la supravegherea informativă a unui fiu de fost membru PNL semnalat că întreţine relaţii neoficiale cu cetăţeni străini.
Se susţine că activităţile desfăşurate de către pârât au fost de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, respectiv dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la viaţă privată (art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), dreptul la liberă circulaţie prevăzut de art. 12 din Pactul internaţional privind drepturile şi libertăţilor politice.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (7), art. 33 alin. (1), art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) şi art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei Nota de constatare din 8 septembrie 2009, Dosarul nr. I 2020, R 142301.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că toate învinuirile care i se aduc sunt neadevărate, pârâtul necontribuind la instrumentarea dosarelor la care se face referire, întrucât nu a făcut parte din rândul ofiţerilor de informaţii, astfel că nu putea desfăşura astfel de activităţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că pârâtul T.G. a avut gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Braşov.
În raport de conţinutul acestor înscrisuri, instanţa a apreciat că este îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer de securitate cu atribuţii pe linie de securitate în perioada 1986 - 1989.
Din Nota informativă din 26 noiembrie 1986 primită în calitate de ofiţer de legătură de pârât, reiese că acesta a instruit o sursă a serviciilor de securitate în urmărirea preocupărilor unei persoane care intenţiona trecerea frauduloasă a frontierei, sursa fiind recrutată în calitate de informator de către pârât.
Nota informativă din 14 aprilie 1987 şi nota de analiză a activităţii din 9 mai 1987 a unuia dintre informatorii Securităţii, ambele semnate olograf de către pârât, sunt de natură a contura concluzia că pârâtul a dispus verificarea aceleiaşi persoane care urmărea părăsirea în mod fraudulos a teritoriului României.
Totodată, pârâtul a aprobat olograf raportul cu propuneri vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului în cazul unei persoane, fiu al unui fost membru PNL, suspectat că întreţine relaţii cu cetăţeni străini şi că ar intenţiona părăsirea teritoriului României.
În consecinţă, instanţa a reţinut că şi a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin acţiunile întreprinse în calitatea sa de angajat al Securităţii cu atribuţii pe linie de securitate, pârâtul a adus atingere dreptului la libertatea de exprimare, dreptul la viaţă privată (art. 33 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturi civile şi politice) şi la dreptul la liberă circulaţie.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2871 din data de 15 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal pârâtul T.G., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac, casarea sentinţei atacate, având în vedere nelegalitatea şi netemeinicia ei, în raport de motivele de fapt şi de drept care vor fi expuse în continuare, în considerarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., şi respingerea acţiunii principale intitulate acţiune în constatare aşa cum a fost formulată ca neîntemeiată, urmare a rejudecării cauzei în fond, fără plata de cheltuieli de judecată.
Recurentul a învederat, prin motivele de recurs, că, aşa cum a făcut-o şi la instanţa de fond, prima instanţa este, în raport de legislaţia în vigoare care a stat la baza promovării de către entitatea cu atribuţii jurisdicţionale ad-hoc şi conjuncturale/temporale, adică Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a unor asemenea acţiuni în constatare/anulare act administrativ, necompetentă material să soluţioneze o astfel de acţiune civilă într-o secţie de contencios administrativ. Astfel, pe lângă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, recurentul a mai ridicat şi pus în discuţie excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi implicit lipsa sa de calitate procesuală activă în prezenta cauză (fiind evident că Consiliul nu a acţionat în baza unui mandat legal de reprezentare cerut expres de prevederile OUG nr. 24/2008) şi excepţia necompetenţei materiale faţă de obiectul cauzei (întrucât legea contenciosului administrativ este oprită a se pronunţa în materia actelor administrative de comandament militar).
Sentinţa curţii de apel, s-a mai arătat, este nelegală şi pentru motivul că judecarea fondului s-a făcut intempestiv, prin ignorarea dreptului la apărare şi neacordarea unei amânări a pronunţării pentru a depune apărarea pârâtului concluzii scrise, că soluţia primei instanţe este greşită şi pe fond în sensul că reţine o situaţie de fapt neconformă cu probele aflate la dosar şi că hotărârea recurată este şi nelegală pentru că nu a acordat pârâtului şansa de a discuta la termenul de formularea probelor, în contradictoriu probele, necesitatea faţă de apărarea formulată prin întâmpinare, manifestând o grabă suspectă şi nepermisă, numai în virtutea faptului că astfel de soluţii de admitere a acţiunilor Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii se acordă simplist, prin metoda "copy-paste". În cazul pârâtului recurent, s-a precizat, în considerentele sentinţei se vorbeşte absolut la general că ofiţerul a suprimat, prin activitatea sa profesională, drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ce erau garantate şi recunoscute de legislaţia în vigoare. Referitor la probele şi interpretările care au stat la baza pronunţării hotărârii recurate, a considerat recurentul că acestea sunt în mare parte eronate, incorecte, nereale, confuze, şi aceasta din următoarele motive:
- Nota informativă din data de 26 noiembrie 1986 se referă la numitul U.G. care în perioada în care îşi desfăşura activitatea la o uzină de produse speciale din Zărneşti, trimis fiind în Ungaria, pentru achiziţionarea unei aparaturi de laborator, a încercat trecerea frauduloasă a frontierei din Ungaria în Austria. Fiind prins de autorităţile maghiare a fost extrădat în România, iar conducerea uzinei i-a desfăcut contractul de muncă. În acelaşi an s-a angajat la Întreprinderea "C." Codlea, an în care a fost recrutat în calitate de informator, sub numele conspirativ "M.A." de către ofiţerul de obiectiv cu indicativul 223/G.N./deci nu T.G./T.G. Prin urmare, după cum rezultă din nota informativă menţionată mai sus, informatorul care a încercat trecerea frauduloasă a frontierei este U.G., sub numele conspirativ "M.A.". Din înscrisurile prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca probe şi din interpretările acestuia se invocă faptul că recurentul a recrutat un informator, respectiv pe "M.A." şi l-a dirijat pentru încadrarea informativă a suspectului de trecere frauduloasă a frontierei. Or, aceste probe sunt ale ofiţerului 223/G.N. şi au fost întocmite în anul 1983, an în care recurentul nu avea calitatea de ofiţer de securitate:
- Nota informativă din data de 14 aprilie 1987 a unuia din informatorii securităţii este furnizată chiar de suspectul de trecere frauduloasă a frontierei, respectiv de informatorul "M.A.". În înţelesul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii recurentul a dirijat pentru verificarea suspectului "M.A." tocmai pe informatorul "M.A.", adică, "M.A." avea calitatea atât de suspect, cât şi de sursă. În realitate, Nota informativă consemnată mai sus prezintă o cu totul altă situaţie, respectiv semnalarea unei stări de pericol, de incendiu şi explozie ce ar fi putut avea consecinţe deosebit de grave asupra vieţii şi integrităţii oamenilor, la instalaţia de parafenitidină din cadrul atelierului "D" a Întreprinderii "C." Codlea. Informaţia s-a dovedit a fi reală, iar prin demersurile făcute la factorii de decizie au fost eliminate deficienţele semnalate şi implicit pericolele existente, protejând în acest mod drepturile şi libertăţile oamenilor şi nu suprimarea lor, aşa cum se invocă în hotărârea judecătorească recurată.
- Nota de analiză a activităţii din data de 9 mai 1987 reprezintă de fapt activitatea informativă a sursei "M.A.", şi în acest caz, afirmaţia din sentinţa atacată cum că recurentul ar fi "dispus verificarea aceleiaşi persoane care urmărea părăsirea în mod fraudulos a teritoriului României, respectiv a informatorului M.A. prin unul din informatorii Securităţii", adică tot cu "M.A." este ridicolă întrucât atât suspectul cât şi sursa sunt una şi aceeaşi persoană, respectiv U.G. sub numele conspirativ "M.A.".
A mai menţionat recurentul că în mod eronat se consemnează în sentinţa recurată că "pârâtul a aprobat olograf raportul cu propuneri vizând îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în cazul unei persoane, fiu de fost membru PNL, suspectat că întreţine relaţii cu cetăţeni străini şi ar intenţiona părăsirea teritoriului României". Or, înscrisurile prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu probează cu nimic participarea recurentului la instrumentarea dosarului de supraveghere informativă a domnului B.V., ba mai mult sunt întocmite şi semnate olograf de alţi ofiţeri de informaţii, care aveau responsabilităţi pe această linie şi nu de către pârât aşa cum se susţine în hotărârea judecătorească. Recurentul a precizat că nu a avut nici o contribuţie în Dosarul nr. I 2020, nu crede că l-a văzut vreodată şi nu a fost implicat cu nimic la deschiderea, instrumentarea şi închiderea lui, neavând competenţa necesară.
De asemenea, recurentul a învederat că în mod nelegal şi neîntemeiat s-a admis acţiunea formulată împotriva sa atâta timp cât din materialul probator nu rezultă cu caracter neîndoios, cert, că acesta, fie la ordin, fie în cadrul măsurilor propuse, proiectate în cadrul supravegherii secrete, nu s-a dedat la acte şi fapte abuzive, nelegale, concrete, de intimidare, ameninţare, avertizare, conducere sau invitare la sediul organelor de stat, la C.O.M., la miliţie, ascultare, audiere, cercetare, investigaţii şi acţiuni de avertizare personală sau publică, destrămare, compromitere, difuzarea sau prelucrare în cadrul colectivelor de salariaţi sau de conducere din unităţi şi instituţii unde aceştia desfăşurau o muncă utilă ca salariaţi. Nu pot fi asimilate unor acte/acţiuni de îngrădire a drepturilor civile, simpla caracterizare şi cunoaştere a activităţii economice de obiectiv, de prevenire a actelor de natură a periclita procesul tehnologic, a muncii şi preocupărilor unei persoane prin caracterizarea şi descrierea ca salariaţi, conduita şi atitudine în producţie şi în grupul relaţional şi care era chiar un criteriu de promovare profesională. Nu poate fi nici un fel de "îngrădire" atâta timp cât măsurile dispuse în planul de măsuri nu au fost puse efectiv în aplicare şi nu s-au materializat prin cercetare, abordarea şi cunoaşterea personală a celui vizat sub legenda unor acţiuni cu caracter de tulburarea liniştii publice, sau anchetarea, influenţarea şi determinarea celui vizat să accepte o colaborare organizată pe criterii de materiale compromiţătoare, obţinute informativ. Simpla împrejurare că pârâtul a folosit, la ordin şi sub comanda militară, mijloacele muncii informative, că ar fi recrutat informatori şi colaboratori, că nu a depăşit simplul cadru al cunoaşterii şi studierii unor persoane sau grupuri, nu se poate încadra în prevederile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
S-a mai relevat că nici măcar interesul public suprem şi dreptul la informare prevăzut de art. 31 din Constituţie nu mai poate fi invocat, iar în cauză se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, pentru ca instanţa de fond să suplimenteze probatoriul şi pentru ca Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să facă dovezi clare, concludente şi pertinente sub acest aspect. Instanţa de fond, s-a mai arătat de către pârât, a greşit atunci când a dat cuvântul în fondul dezbaterilor numai pe baza unor înscrisuri insuficient de convingătoare, fiind astfel lipsită de rol activ, deşi avea suficiente temeiuri să acorde un termen pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales. În mod nejustificat, s-a mai precizat, prima instanţă a dat cuvântul pe fond şi nici măcar nu a acordat o amânare de o săptămână pentru a se depune note şi concluzii scrise în apărare, încălcând astfel dreptul la apărare. Pe de altă parte, renunţarea la solicitarea prezentării înscrisurilor precizate este în contradicţie şi cu principiile procesului civil (printre care şi art. 1186 C. civ.), ale statului de drept şi ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (dreptul la un proces echitabil). Motivul pentru care instanţa a renunţat la administrarea probei cu înscrisurile menţionate a fost acela că accesul la informaţiile vizate – secrete de stat presupune parcurgerea unei proceduri reglementate de o legislaţie specifică. Din aceste considerente, instanţa a ales să facă o analiză sumară a cauzei şi să aprecieze, într-un mod cu totul subiectiv şi lapidar, că se impune admiterea acţiunii pe motivul că a fost dovedită cu prisosinţă apartenenţa la serviciile poliţiei politice.
În drept au fost invocate de către recurent prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., ale Constituţiei României şi ale OUG nr. 24/2008.
Recursul este nefondat.
Se reţine, în primul rând, că excepţiile necompetenţei funcţionale şi materiale a primei instanţe, a lipsei de interes, a lipsei calităţii de reprezentant şi a lipsei calităţii procesuale active a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocată de recurent, sunt neîntemeiate, prin raportare la conţinutul dispoziţiilor art. 6 - 11 din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 293/2008, care prevăd atribuţiile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii privitor la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. Astfel, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii poate, după caz, potrivit art. 8 din OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, fie să aprobe nota de constatare întocmită de Direcţia de specialitate din cadrul instituţiei şi să dispună Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, fie să infirme nota de constatare şi să dispună Direcţiei juridice eliberarea unei adeverinţe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia. În condiţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa judecării acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar competenţa soluţionării recursului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la instrumentarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. În înţelesul legii, prin lucrător al Securităţii se înţelege orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de ofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului [art. 2 lit. a)] din OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare).
Rezultă, din prevederile legale mai sus-menţionate, că pentru a se putea constata calitatea de "lucrător al Securităţii", două condiţii se cer a fi întrunite cumulativ: persoana în cauză să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989 şi în această calitate, să fi desfăşurat activităţi (una sau mai multe) prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În cauză, cum corect a reţinut şi prima instanţă, sunt îndeplinite aceste condiţii, probându-se cu Nota de constatare din 8 septembrie 2009 întocmită de Direcţia Investigaţii a Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii precum şi cu înscrisurile depuse alăturat acesteia (în special nota-raport privind analiza activităţii desfăşurate de informatorul "M.A.", redactată şi semnată olograf de recurent la 9 mai 1987) că pârâtul a avut calitatea de angajat al fostei Securităţi având gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului Judeţean Braşov – Securitate începând cu data de 20 iunie 1986 şi că acesta, în calitatea precizată, a aplicat următoarele măsuri, referitor la o persoană, având calitatea de informator: dirijarea reţelei informative (a surselor "N." şi "E." pentru stabilirea comportării acestuia la locul de muncă şi la domiciliu); interceptarea corespondenţei "pentru stabilirea relaţiilor create"; "efectuarea de investigaţii despre părinţi şi rudele apropiate"). Procedând în această modalitate, recurentul pârât, în mod evident, a îngrădit dreptul la viaţă privată, recunoscut şi garantat de art. 33 (secretul corespondenţei) din Constituţia României din anul 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Înscrisurile depuse de pârât, atât în cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în cursul judecării recursului, nu sunt de natură a anihila cele conţinute de nota-raport din data de 9 mai 1987, întocmită şi semnată olograf de către recurent, nerelevante fiind, faţă de specificul cauzei, şi celelalte apărări formulate prin motivele de recurs. Nu se impune, în speţă, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, probatoriul administrat în cursul judecării fondului procesului fiind suficient pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
În aceste condiţii, constatând că motivele invocate în recurs nu sunt întemeiate şi că în mod corect prin hotărârea atacată a fost admisă cererea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a fost constatată calitatea de lucrător al Securităţii al pârâtului, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul T.G. împotriva Sentinţei civile nr. 2871 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de T.G. împotriva Sentinţei nr. 2871 din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1760/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 1762/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
