ICCJ. Decizia nr. 1770/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1770/2011
Dosar nr.18/43/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 93 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost admisă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată formulată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, în consecinţă, a fost respinsă ca prematur formulată, cererea de chemare în judecată a reclamanţilor S.E., E.S., R.I.Z., S.S.M., S.I., S.T. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a disjuns cererea reconvenţională formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii Comisiei Judeţene de fond funciar Cluj nr. 94 din 14 septembrie 2006 şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că prin acţiunea introductivă, reclamanţii S.E. ş.a. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor obligarea la: soluţionarea Dosarului nr. 11303/FF/CC, la preluarea dosarului de la Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj şi soluţionarea acestuia în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunţată; transmiterea dosarului către un evaluator autorizat în vederea stabilirii valorii de piaţă, pentru cele 43 ha teren ce fac obiectul cauzei, şi a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei judeţene în termen de 45 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunţată; emiterea, în favoarea reclamanţilor, a deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul în litigiu, în termen de 120 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunţată în cauză.
Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, arătând că în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt două instituţii cu atribuţii distincte, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar reclamanţii trebuie să îşi precizeze acţiunea, respectiv să indice care din cele două organisme are calitatea de pârâtă; că această procedură administrativă nu a fost finalizată, pentru că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite Decizia şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu poate face plata întrucât nu au fost învestite cu soluţionarea dosarului reclamanţilor.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că nu poate fi iniţiată procedura de acordare a despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau în vederea întocmirii şi transmiterii dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin întâmpinare, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea acţiunii introductive, reiterând aceleaşi argumente ca şi cealaltă pârâtă, iar pe cale reconvenţională a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii Comisiei judeţene de fond funciar Cluj nr. 942 din 14 septembrie 2006, prin care s-a validat propunerea Comisiei locale Minţiul Gherlii, privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 43 ha teren către reclamanţi, în raport de dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. i din Legea nr. 169/1997, întrucât în opinia pârâtei terenul înscris în CF Minţiul Gherlii nu se încadrează în categoria de folosinţă agricolă, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ. Aşadar această suprafaţă de teren nu putea fi restituită prin hotărârea comisiei judeţene, în cauză neoperând nici compensarea, procedura de constituire în acest caz presupunând emiterea Ordinului Prefectului la propunerea pârâţilor.
La termenul de judecată din 7 aprilie 2009, instanţa din oficiu a pus în discuţie necompetenţa materială de a soluţiona cererea reconvenţională.
Examinând cauza prin prisma acestor considerente, precum şi potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere natura excepţiei invocate, care ar face de prisos cercetarea în tot sau în parte a fondului pricinii, instanţa de fond a constatat că, prin cererea reconvenţională, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei judeţene de fond funciar Cluj prin care s-a validat propunerea Comisiei locale Minţiul Gherlii privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 43 ha teren în favoarea reclamanţilor, însă tocmai această hotărâre a stat la baza acţiunii introductive a reclamanţilor, care au solicitat obligarea pârâţilor să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin în cadrul procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atribuţii ulterioare emiterii hotărârii atacate.
Având în vedere obiectul acţiunii reconvenţionale şi anume constatarea nulităţii absolute a hotărârii de mai sus, instanţa a constatat că instanţa competentă să soluţioneze această cerere este instanţa de drept comun, potrivit art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, aceste dispoziţii referitoare la competenţă neputând fi aşadar încălcate, la cererea reclamanţilor, care au solicitat judecarea celor două acţiuni de către Curtea de Apel.
În aceste condiţii, instanţa s-a declarat necompetentă în soluţionarea acţiunii reconvenţionale şi pe cale de consecinţă a disjuns această cerere de cea introductivă, urmând ca în temeiul art. 158 C. proc. civ. soluţionarea acesteia să se facă de instanţa de drept comun, Judecătoria Cluj Napoca.
Instanţa de fond a reţinut că este firesc să fie soluţionată întâi acţiunea în constatarea nulităţii, pentru că în funcţie de soluţia ce o va împărtăşi instanţa de judecată va fi posibilă sau nu promovarea unui nou litigiu, pentru valorificarea drepturilor consfinţite pentru acest act.
În consecinţă, în acest ciclu procesual, ca urmare a poziţiei pârâtului Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cererea de chemare în judecată promovată de reclamanţi a fost respinsă ca prematură, nimic neputând însă împiedica partea ca pe viitor să promoveze o nouă acţiune în termenele şi condiţiile reglementate de procedura specială.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii S.E., E.S., R.I.Z., S.S.M., S.I., S.T.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. s-a apreciat că soluţia primei instanţe este netemeinică şi nelegală, invocându-se totodată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III (1), (2) şi (3) din Legea nr. 169/1997 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 în raport de art. 44 (1) şi art. 148 (2) din Constituţia României, precum şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie.
În esenţă, criticile aduse sentinţei (astfel cum au fost dezvoltate prin cererea din 11 august 2009) au vizat greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii, deoarece în condiţiile în care nu există prevederi legale care să permită celor două autorităţi intimate să returneze dosarele ce le revin în competenţă potrivit Legii nr. 247/2005, este evident că este nejustificat refuzul de punere în aplicare a Hotărârii nr. 942 din 14 septembrie 2006 a Comisiei Judeţene de fond funciar Cluj, încălcându-se prevederile art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. S-a mai arătat că Dosarul nr. 11303/FF/CC ce-i priveşte pe recurenţi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în data de 31 octombrie 2007, că cererea formulată în temeiul art. 3 din Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2815/2008 pentru tratarea cu prioritate a acestui dosar a fost motivată şi dovedită cu acte, fiind primită de pârâte la data de 2 iunie 2008 şi, nu în ultimul rând, că în contextul neadoptării unor acte normative eficiente în domeniul retrocedărilor de către Statul Român şi al tergiversării practicate de autorităţi se ajunge la transformarea dreptului real într-un drept iluzoriu, ceea ce este sancţionat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa sa (Cauza Artica împotriva Italiei din 13 mai 1980).
În acelaşi timp, s-a apreciat că prin admiterea excepţiei necompetenţei materiale s-a ajuns la disjungerea cererii reconvenţionale, deşi dispoziţiile art. 120 C. proc. civ. sunt clare, iar aceasta implică cel puţin dublarea perioadei de soluţionare a cauzei, încălcându-se dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea într-un termen rezonabil conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ambele intimate pârâte au răspuns prin întâmpinări motivelor de recurs enunţate reiterând apărările făcute în faţa instanţei de fond şi subliniind că atribuţiile care le revin sunt doar cele legale şi acestea pot fi îndeplinite doar după parcurgerea procedurii administrative de la comisiile de fond funciar, iar în speţă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite titlul de despăgubire şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu poate face plata deoarece nu au fost legal învestite cu soluţionarea dosarului reclamanţilor. Returnarea acestui dosar de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-a făcut în temeiul art. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare, fiind obligatoriu ca dosarele întocmite pentru despăgubiri să fie înaintate de către comisiile judeţene de fond funciar împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza validării cererii de reconstituire şi cu dovezile menţionate în textul legal amintit. În concret, dosarul de despăgubire al reclamanţilor nu a fost completat cu înscrisurile solicitate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în urma refuzului expres şi repetat al reclamanţilor de a le prezenta ce rezultă din Adresa Primăriei comunei Minţiul Gherlii.
Potrivit art. 29 (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 R2, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată prin cererea de recurs, excepţia fiind respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1563 din 7 decembrie 2010 a Curţii Constituţionale.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurenţi şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., având în vedere obiectul acţiunii în contencios administrativ, probatoriul administrat şi prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat şi că sunt incidente dispoziţiile art. 312 (5) C. proc. civ., sentinţa urmând a fi casată în parte pentru cele ce se vor puncta în continuare.
Aşa cum se poate observa şi din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei recurate, soluţia de admitere a excepţiei de prematuritate a acţiunii este consecinţa directă a constatării necompetenţei materiale a curţii de apel de a judeca cererea reconvenţională prin care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a cerut constatarea nulităţii absolute parţiale a Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Cluj nr. 942 din 14 septembrie 2006 şi a disjungerii acestei cereri care a fost declinată spre competentă soluţionare Judecătoriei Cluj Napoca.
Abordarea cererii reconvenţionale de maniera arătată mai sus este corectă faţă de dispoziţiile art. III (2) din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991, competenţa materială a judecării cererii ce priveşte actul prin care s-a validat propunerea Comisiei Locale Minţiul Gherlii revenind instanţei de drept comun, respectiv Judecătoriei Cluj Napoca.
Este greşită însă concluzia la care ajunge judecătorul fondului în urma aplicării art. 165 şi art. 158 C. proc. civ., anume aceea că acţiunea reclamanţilor este prematur formulată, faţă de aceste considerente.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ a vizat, în esenţă, refuzul nejustificat al pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (care asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) de a soluţiona dosarul reclamanţilor, deşi a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, mai exact obligarea pârâtelor de a prelua într-un termen scurt acest dosar de la Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Cluj de a-l transmite unui evaluator autorizat pentru stabilirea valorii de piaţă pentru cele 43 ha teren pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri şi de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul în litigiu.
Din actele dosarului rezultă cu evidenţă că dosarul şi hotărârea prin care Comisia Judeţeană a validat propunerea Comisiei Locale Minţiul Gherlii privind acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 43 ha a fost trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind înregistrat sub nr. 11303/FF/CC/2007, fiind însă de mai multe ori returnat către Comisia Judeţeană în vederea completării documentaţiei ce a stat la baza propunerii Comisiei Locale.
În verificarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a urma procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, instanţa era datoare a verifica susţinerile ambelor părţi, soluţia de a considera prematură acţiunea numai pentru motivul că Hotărârea Comisiei Judeţene este contestată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nefiind una de natură a răspunde obiectivului urmărit de reclamanţi, chiar dacă este vorba de actul care stă la baza învestirii Comisiei.
Procedura de reconstituire a dreptului de proprietate presupune parcurgerea unei proceduri administrative ce se desfăşoară în faţa comisiilor de fond funciar şi care se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare dată de Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi a unei proceduri administrative de acordare a despăgubirilor ce se desfăşoară în faţa Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit normelor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, finalizându-se cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire (Cap. V al Titlului VII al actului normativ indicat).
Este întemeiată critica recurentei privitoare la încălcarea termenului rezonabil, ca şi componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil consfinţit de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât din perspectiva circumstanţelor cauzei cât şi din perspectiva tezei împărtăşite de jurisprudenţa instanţei supreme şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului care au statuat că garanţia unui proces echitabil trebuie să fie prezentă nu doar în procedura contencioasă ci şi în procedura administrativă preliminară.
Mai mult se constată că atitudinea autorităţii pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la o primă evaluare, este incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor garantat de art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În orice caz, rezolvarea dată litigiului prin considerarea ca prematură a acţiunii formulate de reclamanţi nu este la adăpost de o iminentă încălcare a celor două principii mai sus enunţate, Convenţia fiind parte a legislaţiei interne prin ratificarea ei de Statul Român prin Legea nr. 30/1994.
Cu siguranţă că este just raţionamentul primei instanţe că soluţia pentru cererea refuzului nejustificat de respectare a procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 depinde de soluţia pe care instanţa competentă o va da cererii reconvenţionale formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, numai că nu acelaşi lucru se poate spune despre recomandarea ca după soluţionarea celui din urmă proces „este posibilă promovarea unui nou litigiu pentru valorificarea drepturilor consfinţite" prin Legea nr. 247/2005. O asemenea viziune nu poate fi împărtăşită pentru că ea ar presupune fără dubiu încălcarea dreptului la un proces echitabil şi la respectarea bunurilor reclamanţilor.
Constatând însă relaţia dintre cele două litigii, instanţa are posibilitatea de a pune în discuţia părţilor şi de a aplica, dacă se va considera că se impune, dispoziţiile art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Pentru cele arătate, se va casa parţial sentinţa atacată în sensul că se va respinge excepţia prematurităţii acţiunii şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea acţiunii principale, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Văzând şi dispoziţiile art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de S.E., R.I.Z., E.S., S.S.M., S.I., S.T. împotriva Sentinţei nr. 93 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia prematurităţii invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea acţiunii principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1762/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1777/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
