ICCJ. Decizia nr. 1777/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1777/2011
Dosar nr. 7494/2/2008
Şedinţa publică din 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2466 pronunţată în data de 25 mai 2010, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. „E.T.I." S.A. Buzău, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru a se pronunţa astfel, prim instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. „E.T.I." S.A. Buzău a chemat în judecată pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat anularea procesului-verbal de control din data de 20 martie 2006 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de plată a sumei de 2.631.563 RON, cu titlu de taxe vamale, accize şi TVA ("Procesul-verbal de control") şi anularea Deciziei nr. 315 din 30 septembrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care s-a respins contestaţia fiscală.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că la data de 05 octombrie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa a procedat, în temeiul Ordinului de control nr. 720 din 05 octombrie 2005, la verificarea stocului de mărfuri de tipul "ţigarete" aflate în magazinul duty-free situat în zona de supraveghere a Biroului Vamal Vama Veche, reprezentând punct de lucru al subscrisei. La data de 06 octombrie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa i-a fost comunicată Adresa prin care i se aducea la cunoştinţă împrejurarea că societatea este supusă unui control ulterior începând cu data de 05 octombrie 2006. Prin Nota de constatare din data de 05 octombrie 2005 reţine că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că "nu există diferenţe între stocul faptic şi stocul scriptic".
La aceeaşi dată, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa a întocmit Nota de constatare din 06 octombrie 2005, document care menţionează că respectivul control ulterior are ca obiectiv verificarea mărfurilor "ţigarete" comercializate prin magazinul duty-free şi stabileşte documentele ce urmau a fi predate pe data de 10 octombrie 2005.
Ca urmare a predării de către reclamantă pe data de 25 octombrie 2005 a documentelor solicitate, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa a întocmit Procesul-verbal de control, prin care a reţinut în mod eronat că nu au fost respectate condiţiile stabilite de regimul vamal aplicabil pe motiv că: ar fi fost emise bonuri fiscale care nu menţionează identitatea cumpărătorilor şi că ar fi fost emise bonuri fiscale către cumpărători care nu figurează în evidenţele poliţiei de frontieră printre persoanele care au ieşit din ţară, fiind astfel încălcate dispoziţiile pct. 1 lit. e) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1397/2002 ("Ordinul nr. 1397/2002"); ar fi fost comercializate mărfuri în regim duty-free în cantităţi ce depăşesc nivelul rezonabil permis de pct. 1 lit. h), pct. 9 şi pct. 10 din Ordinul nr. 1397/2002; rolele jurnal nu cuprind date referitoare la ora emiterii, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 4 alin. (1) din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale ("OUG nr. 28/1999").
Reclamanta a mai precizat că a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de control, dar aceasta nu a fost soluţionată în termenul legal de 45 de zile prevăzut de OG nr. 92/2003, ulterior, în urma obligării de către instanţa de judecată, a fost emisă Decizia nr. 315 din 30 septembrie 2008 prin care a fost respinsă contestaţia.
S-a apreciat că actele administrativ fiscale contestate sunt nelegale, întrucât au fost îndeplinite obligaţiile privind individualizarea cumpărătorilor pe bonurile fiscale, neavând obligaţia de a efectua verificări suplimentare privind destinaţia internaţională a cumpărătorilor.
Controlul vamal s-a realizat cu încălcarea principiului bunei-credinţe şi a rolului activ al autorităţii, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 C. proCod Fiscal
În opinia reclamantei, reaua-credinţă a Autorităţii Naţionale a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa rezultă chiar din modalitatea în care a fost declanşat controlul, din stabilirea unor termene de predare care nu ţineau cont de volumul documentaţiei ce urma a fi transmisă de reclamantă şi de faptul că a fost reţinut în mod constant refuzul său nejustificat de predare a documentelor, ignorându-se argumentele pe care le-a prezentat pentru acordarea unui termen mai lung în acest scop.
Reclamanta a invocat dispoziţiile OG nr. 59/2003 privind unele categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 141/1997 care au fost avute în vedere la calcularea datoriei vamale şi dispoziţiile HG nr. 1114/2001 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.
Este adevărat că în procesul-verbal de control se precizează că datoria vamală a mărfurilor comercializate persoanelor fizice care nu se regăsesc în listele P.C.T.F. Vama Veche în luna septembrie se va calcula şi scădea după caz din datoria vamală totală calculată în prezentul proces-verbal, în funcţie de rezultatele verificărilor efectuate de Autoritatea de Frontieră din Bulgaria, dar rezultatul acestor verificări a fost comunicat şi avut în vedere la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal.
Instanţa, în raport de înscrisurile depuse la dosar, respectiv de adresele emise de Direcţia Poliţiei de Frontieră Giurgiu - Biroul de Contact Româno Bulgar Giurgiu, din care rezultă că relaţiile pe care le-a comunicat Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa sunt rezultatul verificărilor efectuate de autorităţile bulgare, a apreciat că a fost depusă întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii actelor contestate.
Faptul că nu a fost depusă o adresă emisă de autorităţile bulgare cu privire la persoanele anterior menţionate, nu este de natură să ducă la aprecierea că documentaţia ar fi incompletă, prezentând relevanţă sub aspectul soluţionării cauzei, rezultatele verificărilor efectuate de aceste autorităţi şi nu înscrisul prin care acestea sunt aduse la cunoştinţa autorităţilor române.
Având în vedere că unele dintre persoanele cărora le-au fost vândute bunuri în regim de duty-free nu au avut o destinaţie internaţională, s-a constatat că nu erau incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 104/2002 potrivit cărora, mărfurile provenite din import, care se vând în valută, potrivit legii, în regim de duty-free, prin magazinele autorizate, situate în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, se scutesc de plata taxelor vamale, în mod eronat aceste mărfuri beneficiind de facilitatea reglementată de aceste prevederi legale.
În consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 144 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 141/1997 conform cărora datoria vamală ia naştere în cazul neîndeplinirii uneia dintre condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate, respectiv în cazul utilizării mărfurilor în alte scopuri decât cele stabilite pentru a beneficia de scutiri, exceptări sau reduceri.
În aceste condiţii, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor pct. 18 din acelaşi ordin care stabilesc că magazinele duty-free au obligaţia să efectueze controlul zilnic al intrărilor şi ieşirilor de mărfuri, iar rezultatele vor fi consemnate într-un registru sigilat de biroul vamal, având şi obligaţia de a depune lunar la birourile vamale un borderou în care sunt trecute cantitativ şi valoric stocul iniţial, intrările, ieşirile şi stocul final.
Instanţa a mai constatat că, în urma controlului, s-a reţinut că au fost comercializate cantităţi mari de ţigări, fiind vândute integral în maxim 3 zile de la data intrării în magazin. Asemenea cantităţi (cum ar fi 10.000 - 15.000 cartoane la o singură operaţiune de antrepozitare) - sunt mai mari decât cele destinate uzului personal, fiind încălcate dispoziţiile pct. 1 lit. e), h) şi ale pct. 9 şi 10 din anexa la Ordinului Ministerului Finanţelor Publice nr. 1397/2002 conform cărora, cantităţile comercializate în regim duty-free sunt destinate folosirii la un nivel rezonabil pentru consumul individual, familial sau pentru cadouri, fără a fi utilizate în scopul vânzării.
Astfel, cantitatea de 3000 - 5000 cartoane de ţigări/zi reţinută în procesul-verbal de control nu poate fi considerată o cantitate destinată uzului personal, în mod corect reţinându-se încălcarea dispoziţiilor Ordinului nr. 1397/2002.
Din actele depuse la dosar se reţine că, pe perioada controlului, societatea reclamantă a fost reprezentată de dl. R.Ş., controlul începând la data de 05 octombrie 2005, prin verificarea stocului de mărfuri de tipul „ţigarete" aflate în magazinul duty-free al reclamantei în zona de supraveghere a biroului vamal Vama Veche, verificare efectuată prin numărarea şi confruntarea situaţiei mărfurilor aflate în depozit cu evidenţa stocului pus la dispoziţie de reprezentanţii societăţii.
Tot sub aspectul relei credinţe, arată instanţa s-a invocat şi stabilirea unor termene de predare a documentaţiei, care nu ţineau cont de volumul acesteia.
Referitor la acest aspect, instanţa a reţinut că însuşi reprezentantul legal al societăţii reclamante şi-a dat acordul ca la data de 06 octombrie 2005 să fie pusă la dispoziţia organului de control evidenţa sus-menţionată.
Concluzionează instanţa arătând că invocarea celor două hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale, nu constituie un argument în favoarea admiterii acţiunii, având în vedere că la momentul soluţionării unei cereri de suspendare a executării întemeiată pe dispoziţiile art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004 se analizează doar aparenţa de legalitate a actului.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. „E.T.I." S.A. Buzău, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii şi fără să se ţină seama de actele depuse ca probatorii în speţă.
S-a arătat în motivele de recurs, că prima instanţă a reţinut în mod eronat că recurenta nu ar fi individualizat cumpărătorii conform dispoziţiilor incidente şi că ar fi avut obligaţia de a verifica destinaţia internaţională a acestora.
De asemenea, s-a reţinut de către Curtea de Apel, fără a se avea în vedere probele administrate că societatea reclamantă ar fi comercializat mărfuri în regim de duty-free în cantităţi care depăşeau nivelul uzului personal şi că nu ar fi respectat prevederile legale privind rolele jurnal şi bonurile fiscale.
De asemenea, se mai critică hotărârea judecătorească şi pentru faptul că prima instanţă nu a avut în vedere susţinerile recurentei referitoare la modalitatea de declanşare a controlului, reţinând greşit că acesta s-a realizat cu respectarea principiului rolului activ prevăzut de art. 7 alin. (2) C. proCod Fiscal
Recursul este întemeiat şi va fi admis.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs, ansamblul probator admis şi administrat şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta-recurentă a solicitat anularea procesului-verbal de control din data de 20 martie 2006 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa şi a Deciziei nr. 315/2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Prin Ordinul nr. 720 din 5 noiembrie 2005, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa a verificat stocul de marfă „ţigarete" aflate în duty-free Vama Veche şi s-a reţinut în „nota de constatare" că nu există diferenţe între stocul faptic şi cel scriptic.
La 6 octombrie 2005 Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa a comunicat recurentei prin adresa anexată la dosar că societatea va fi din nou supusă unui control care urma să se efectueze tot în baza Ordinului nr. 720, deci fără a se schimba în vreun fel criteriile de verificare faţă de precedentul control din data de 5 octombrie 2010.
În urma verificărilor făcute organele de control au întocmit o nouă notă de constatare prin care s-a reţinut că s-au emis de recurentă bonuri fiscale în care nu sunt trecute numele cumpărătorilor, că aceştia nu figurau în evidenţele Poliţiei de Frontieră că ar fi ieşit din ţară, fiind încălcate astfel prevederile Ordinului nr. 1397/2002.
De asemenea s-a mai reţinut în nota de control că societatea a comercializat cantităţi mari de ţigarete, iar rolele de jurnal nu cuprind date referitoare la ora emiterii, încălcându-se şi dispoziţiile OUG nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Din probatoriile administrate rezultă însă fără posibilitate de tăgadă că pentru numărul de persoane pentru care au fost cerute informaţii la Poliţia de Frontieră există format electronic, CD-ul fiind anexat la dosar, chiar recurenta solicitând verificarea prin Inspectoratul Judeţean, conform Adresei. Astfel au fost verificate conform evidenţelor poliţiei din Bulgaria persoanele care au intrat în această ţară şi au cumpărat ţigări din duty-free, pentru restul persoanelor care nu figurează în aceste evidenţe, s-a reţinut conform Adresei Inspectoratului Poliţiei de Frontieră că nu au fost regăsite în baza de date.
Acest fapt, desigur nu-i poate fi imputat societăţii-recurente, ci Poliţiei de Frontieră cel mult.
De altfel, Ordinul nr. 1397/2002 în baza căruia a fost efectuat controlul de organele fiscale defineşte cu claritate care sunt cumpărătorii din duty-free.
În înţelesul acestei norme aceştia sunt persoane care călătoresc spre o destinaţia internaţională, precum şi pasagerii şi membrii echipajelor aeronavelor care efectuează curse în trafic extern de pasageri.
Justificarea vânzării de mărfuri prin aceste magazine se face prin bonuri fiscale ori facturi care conţin o serie de date referitoare la identitatea cumpărătorului conform pct. 13 din Ordinul nr. 1397/2002.
Din actele aflate la dosar rezultă că societatea şi-a îndeplinit aceste obligaţii, fapt reţinut şi în anexele actului administrativ fiscal de control.
Nu se poate aduce societăţii o culpă pentru faptul că nu ar fi verificat destinaţia internaţională a cumpărătorilor, pentru că această obligaţie nu este prevăzută de lege pentru o societate comercială, ci este o obligaţie care aparţine Poliţiei de Frontieră.
Prin urmare este cert că pentru recurentă nu există şi nu pot exista obligaţii de verificare speciale, altele decât cele prevăzute în Ordinul nr. 1397/2002. Desigur, există obligaţia de a se trece în bonurile fiscale şi în facturi identitatea călătorilor şi numărul de paşaport, obligaţie pe care recurenta fără dubiu şi-a îndeplinit-o. S-a precizat de prima instanţă faptul că societatea nu a verificat destinaţia internaţională a cumpărătorilor, fără a se indica însă textul legal pe care societatea se poate întemeia pentru verificări în acest sens, atare obligaţie fiind practic imposibil de realizat de către o societate comercială.
De altfel, prin verificările făcute Poliţia de Frontieră bulgară s-a contrazis în datele prezentate, la dosar neexistând documente oficiale de la această autoritate, ci doar concluziile autorităţilor române care au afirmat că datele pe acest aspect au fost comunicate de bulgari.
Adresa Poliţiei de Frontieră Română face referire la aceste date din Bulgaria şi ca exemplu apare o persoană care ar fi intrat în Bulgaria pe data de 27 septembrie şi 29 septembrie şi ar fi ieşit din ţară de 3 septembrie 2009 şi 30 septembrie 2009, două date eronate şi neconcludente.
Se impută societăţii şi se reţine la fond că aceasta a prezentat lista declaraţiilor vamale fără să indice cantitatea şi valoarea ţigaretelor.
Aspectul apare în procesul-verbal, dar nu este reţinut ca fiind sancţionatoriu de către organele fiscale, motiv pentru care instanţa de judecată nu se putea subroga în drepturile acestei instituţii.
Referitor la nivelul depăşit de comercializare a ţigaretelor, în Ordinul nr. 1397/2002, nu apare un nivel stabilit referitor la vânzările pentru uzul personal ci doar un nivel rezonabil pentru familie şi cadouri.
Ceea ce se interzice este achiziţionarea de mărfuri în scop de revânzare, însă prin nicio probă admisă şi administrată organele fiscale nu au dovedit acest fapt, contraargument fiind bonurile fiscale din care desigur pentru perioada controlului nu se poate dovedi acest lucru.
Referitor la rolele jurnal şi bonurile fiscale, în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 28/1999 ci doar cele ale Ordinului nr. 1397/2002 în baza căruia s-a efectuat acest control şi chiar dacă s-ar fi aplicat OUG nr. 28/1999, organele fiscului trebuiau să aplice o sancţiune cu amendă conform art. 10 şi 11 OUG nr. 28/1999 între 2000 şi 4000 RON şi nu să reţină suma de 2.631.563 RON, cum greşit s-a reţinut.
În ceea ce priveşte concluzia instanţei de fond că acest control s-ar fi efectuat cu bună-credinţă de către organele administrativ-fiscale, urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să înlăture şi această argumentaţie vis-à-vis de faptul că pe 5 octombrie, data primului control, s-a concluzionat în sensul că nu există nereguli pentru ca ulterior la numai o zi, pe 6 octombrie, cu ocazia declanşării unui nou control, să se concluzioneze diferit. Prin urmare buna-credinţă a organelor în drept a funcţionat discreţionar şi chiar dacă ar fi fost prezumată, a creat confuzii prin modalitatea de declanşare a acestui control, neregularităţile sesizare de recurentă fiind înlăturate de Curtea de Apel, fără o argumentaţie pertinentă în fapt şi în drept.
Faţă de toate aceste considerente mai sus-expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de S.C. "E.T.I." S.A. Buzău.
Va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite acţiunea reclamantei S.C. "E.T.I." S.A. Buzău.
Va dispune anularea procesului-verbal de control din data de 20 martie 2006 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa şi a Deciziei nr. 315 din 30 septembrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Va exonera reclamanta de plata sumei de 2.631.563 RON cu titlu de taxe vamale, accize şi TVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. "E.T.I." S.A. Buzău împotriva Sentinţei nr. 2466 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că:
- admite acţiunea reclamantei S.C."E.T.I." S.A. Buzău;
- dispune anularea procesului-verbal de control din data de 20 martie 2006 emis de Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Constanţa şi a Deciziei nr. 315 din 30 septembrie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- exonerează reclamanta de plata sumei de 2.631.563 RON cu titlu de taxe vamale, accize şi TVA.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1780/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
