ICCJ. Decizia nr. 1784/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1784/2011
Dosar nr.843/2/2010
Şedinţa de la 24 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi procedura derulată în primul ciclu procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, sub nr. 16351/299/2007, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti şi Ministerul Apelor, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, anularea măsurii de reziliere a contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, din judeţul Teleorman, şi constatarea valabilităţii contractului încheiat.
Ulterior, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită constatarea valabilităţii contractului de gestionare pentru fondul de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, şi constatarea nulităţii rezilierii unilaterale a contractului, precum şi a faptului că nu au fost încălcate prevederile art. 7 alin. (11) şi (17), art. 17 lit. b) din contractul de gestionare a fondurilor de vânătoare, aprobat prin O.M. nr. 126/2004, astfel cum se invocă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în justificarea măsurii de reziliere a contractului de gestionare a fondurilor de vânătoare aprobat prin O.M. nr. 126/2004 a fost invocată încălcarea dispoziţiilor sus-menţionate din contract, însă niciuna dintre faptele imputate nu se regăsesc printre cauzele care pot determina rezilierea de plin drept a contractului, aşa cum acestea sunt enumerate la art. 14.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 16051 din 16 noiembrie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar prin Încheierea din data de 25 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus trimiterea cauzei la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a aceleiaşi instanţe.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.
Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti a solicitat, prin întâmpinarea formulată, respingerea acţiunii ca nefondată şi menţinerea rezilierii Contractului nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, ca fiind legală şi temeinică.
Prin Sentinţa nr. 135 din 15 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea excepţiei privind neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă, ca inadmisibilă, reţinându-se că nu s-a făcut dovada respectării procedurii prealabile în privinţa măsurii de reziliere a Contractului nr. 119 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, iar prin Decizia nr. 4287 din 14 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că, prin Adresa din 31 mai 2007, înregistrată la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la 31 mai 2007, recurenta-reclamantă şi-a exprimat în mod direct intenţia de efectuare a concilierii prevăzute de lege, iar împrejurarea că nu s-a depus şi rezultatul acestei concilieri nu este imputabilă recurentei–reclamante.
2. Procedura derulată în al doilea ciclu procesual
Învestită cu rejudecarea pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a înregistrat cauza sub nr. 843/2/2010.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii şi menţinerea măsurii de reziliere a contractului în litigiu, susţinând că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că, în urma controlului efectuat la asociaţia reclamantă, s-a constatat neîndeplinirea la timp a obligaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (7), alin. (10), alin. (17) din contract, intervenind astfel rezilierea contractului. La termenul de judecată din 11 aprilie 2010 a invocat şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei, având în vedere calitatea sa de autoritate publică locală.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel, în fond după casare
Prin Sentinţa nr. 1275 din 11 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti şi acţiunea precizată, formulată de reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile invocate
Referitor la excepţia de necompetenţă materială invocată, a constatat că este neîntemeiată, în raport de faptul că litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ, ce vizează un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv măsura rezilierii unui contract administrativ, dispusă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, neavând relevanţă faptul că măsura de reziliere a contractului a fost adusă la îndeplinire de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti, o autoritate publică locală, întrucât raportul juridic principal s-a născut ca urmare a deciziei de reziliere a unui contract administrativ.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a reţinut că această excepţie a fost analizată de instanţa de recurs, prin Decizia nr. 4287 din 14 octombrie 2009, ale cărei dispoziţii privitoare la problemele de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, potrivit dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că prin nota de constatare încheiată de reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma verificării activităţii de vânătoare la Asociaţia reclamantă, s-a reţinut încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 7 alin. (7), (11), (17) şi art. 17 lit. b) din Contractul nr. 119 din 27 noiembrie 2007, de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, privitoare la: neasigurarea cantităţilor minime de hrană complementară, prin administrarea căreia să se prevină producerea unor pierderi la principalele specii de vânat, completarea necorespunzătoare a fişelor fondurilor de vânătoare şi a evidenţelor statistice din acestea, eliberarea şi folosirea autorizaţiilor de vânătoare în alt mod decât cel prevăzut de reglementările legale în vigoare.
Totodată, prima instanţă a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 17 din Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu, rezilierea contractului de către administrator este de plin drept dacă se constată că gestionarul nu şi-a îndeplinit, cu vinovăţie, oricare dintre obligaţiile contractului în termenele prevăzute de lege, şi întrucât această clauză contractuală reprezintă un pact comisoriu de gradul IV, după cum însăşi reclamanta a susţinut în precizarea acţiunii, înscrierea acesteia în contract nu mai face necesară intervenţia instanţei judecătoreşti în pronunţarea rezilierii contractului.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut, din probele administrate în cauză, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale şi nici a existenţei unei cauze exoneratoare de răspundere, constatând astfel, în considerarea principiului forţei obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 C. civ., că măsura de reziliere a Contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale.
4. Recursul declarat în cauză de către Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C."
Împotriva hotărârii Curţii de Apel a formulat recurs reclamanta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C.", invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că prima instanţă nu a analizat judicios probele administrate în cauză, fundamentându-şi soluţia exclusiv pe Nota de constatare din 13 aprilie 2007 care a fost întocmită în birou, fără verificarea situaţiei din teren.
Instanţa a omis să examineze două note de constatare, x din 7 martie 2007 şi y din 7 martie 2007 întocmite de consilieri ai aceleiaşi direcţii a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale din care reiese că asociaţia şi-a îndeplinit toate obligaţiile asumate prin contractul de gestionare a fondului de vânătoare respectiv.
Contestând veridicitatea constatărilor din nota reţinută în considerentele fondului, recurenta mai evidenţiază şi alte împrejurări în susţinerea punctului său de vedere, respectiv creşterea constantă a cotelor de recoltă, evidenţierea pozitivă a asociaţiei de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, prelungirea perioadei de valabilitate a contractului prin acte adiţionale, ultimul nr. 2701 din 13 iulie 2010.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
În susţinerea recursului recurenta a depus în probaţiune înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ., constând în procese-verbale şi chitanţe întocmite în perioada septembrie 2006 - martie 2007 pentru dovedirea achiziţionării hranei pentru animale, precum şi modul de distribuire a acesteia.
De asemenea, s-au depus la dosarul de recurs actele adiţionale încheiate ulterior denunţării unilaterale a contractului de gestiune în discuţie, care atestă prelungirea anuală a acestuia în perioada 2007 - 2010.
Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2011, intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a încunoştiinţat instanţa despre transmiterea legală a calităţii procesuale către Ministerul Mediului şi Pădurilor, în baza art. 7 din OUG nr. 115/2009 şi a art. 1 alin. (2) şi (3) din HG nr. 1635/2009, instanţa luând act de subrogaţia intervenită prin Încheierea pronunţată în Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011.
6. Apărările formulate de intimaţi
Prin întâmpinările formulate, intimaţii Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti şi Ministerul Mediului şi Pădurilor au solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind lipsit de obiect sau de interes şi în subsidiar ca nefondat.
În privinţa celor două excepţii invocate, tratate împreună, intimaţii arată că la data de 1 decembrie 2010 Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu şi-a încetat aplicabilitatea conform art. 14 coroborat cu art. 8 din contract, prin ajungere la termen, el fiind încheiat pentru perioada 1 decembrie 2000 – 1 decembrie 2010.
Aşa fiind, arată intimaţii, recurenta nu mai are nici un interes în susţinerea recursului de faţă.
Pe fondul cauzei, intimaţii au susţinut că în faţa primei instanţe reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte îndeplinirea obligaţiilor contractuale.
Referitor la notele de constatare favorabile, invocate de recurentă, intimatul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti afirmă că acestea au vizat alte aspecte decât cele reţinute în Raportul din 3 mai 2007, respectiv obligaţiile de asigurare a pazei vânatului şi ocrotirea acestuia, aşa încât în mod justificat nu au fost luate în considerare de către prima instanţă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând excepţiile invocate de către intimaţi şi, după respingerea acestora, legalitatea sentinţei atacate, prin prisma motivului de recurs şi a apărărilor din întâmpinări, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ. Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului în limitele şi pentru motivele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prima instanţă a fost învestită cu o acţiune având ca obiect verificarea legalităţii măsurii administrative comunicate reclamantei Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." prin Adresa din data de 2 iulie 2007, emisă de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti. Prin acest act s-a adus la cunoştinţa Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." că, în baza Adresei din 15 mai 2007 emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control Silvic şi Cinegetic, începând cu data de 2 iulie 2007, se reziliază Contractul nr. 119/2000 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu din judeţul Teleorman, încheiat între Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C.".
Referitor la excepţiile invocate de intimaţi
Intimaţii Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti şi Ministerul Mediului şi Pădurilor au invocat excepţiile lipsei de obiect şi de interes a recursului de faţă în considerarea faptului că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic şi art. 14 coroborat cu art. 8 din contractul părţilor, efectele contractului de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu au încetat la data de 1 decembrie 2010, prin împlinirea termenului de 10 ani pentru care s-a încheiat.
a) Excepţia lipsei de obiect a recursului este nefondată.
Obiectul recursului este reprezentat de sentinţa atacată, nr. 1275 din 11 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ale cărei dispoziţii îi sunt defavorabile recurentei.
b) Excepţia lipsei de interes este, de asemenea, nefondată.
În realitate, din motivarea celor două excepţii invocate de intimaţi rezultă că aceasta este cea care reprezintă sensul demersului lor procesual.
Înalta Curte nu poate fi însă de acord cu teza lipsei oricărui folos practic din exercitarea recursului de faţă, câtă vreme potrivit art. 8 din Legea nr. 407/2006, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." ar urma să beneficieze de un drept de preferinţă la atribuirea în continuare a fondului de vânătoare nr. 15 Peretu, în condiţiile în care măsura rezilierii ar fi nelegală şi deci contractul de gestionare ar fi fost executat corespunzător de recurentă.
Referitor la recursul declarat de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C."
În esenţă, rezilierea contractului a fost justificată de autoritatea publică prin constatările cuprinse în Nota înregistrată la 13 aprilie 2007 care vizau mai multe încălcări ale prevederilor contractuale, respectiv ale art. 7 alin. (7), (11) şi (17) precum şi ale art. 17 lit. b), constând în neasigurarea cantităţilor minime de hrană complementară, necompletarea corespunzătoare a fişelor fondurilor de vânătoare şi a evidenţelor statistice, încălcarea unor dispoziţii legale privind eliberarea şi folosirea autorizaţiilor de vânătoare.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor fondului, Curtea de Apel a reţinut că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte îndeplinirea obligaţiilor contractuale ori a vreunei cauzei exoneratoare de răspundere, aşa încât a considerat pe deplin aplicabil pactul comisoriu de gradul IV, inserat în contract, cu consecinţa rezilierii de plin drept a contractului părţilor.
Instanţa de recurs împărtăşeşte însă concluzia, inclusiv pe baza înscrisurilor noi administrate în recurs, că demersul judiciar al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." este justificat şi că măsura administrativă dispusă de autoritatea publică este disproporţionată.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată, pornind de la prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, că în materia contenciosului administrativ sarcina probei este inversată, în sensul că autoritatea publică este ţinută, mai întâi, să justifice legalitatea actului administrativ sau a măsurii administrative dispuse şi abia apoi reclamantul vătămat trebuie să probeze justeţea susţinerilor sale.
Or, în speţă, cu excepţia Notei de constatare din data de 13 aprilie 2007 întocmite de directorul şi un consilier ai Direcţiei Generale de Control Silvic şi Cinegetic din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, contestate în integralitatea sa de către recurenta Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C.", nu există nici un element care să justifice sancţiunea extremă aplicată: rezilierea contractului.
Astfel, Înalta Curte remarcă împrejurarea că un control anterior efectuat de consilieri ai aceleiaşi direcţii de specialitate a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, finalizat prin întocmirea notelor de constatare x şi y din data de 7 martie 2007, a reţinut o situaţie diametral opusă, respectiv că: „S-au efectuat verificări privind cantităţile de hrană complementară, necesară conform contractelor de gestionare, existând concordanţă între evidenţele scriptice şi fapticul din teren" şi s-a concluzionat în sensul că: „nu s-au constatat încălcări ale clauzelor contractuale".
De asemenea, referitor la pretinsele nereguli semnalate în legătură cu eliberarea şi folosirea autorizaţiilor de vânătoare, instanţa de fond nu a observat că deşi prin Raportul privind controlul efectuat la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." în perioada 11 - 13 aprilie 2007, înregistrat la 3 mai 2007, la pct. 1 „Măsuri şi propuneri", s-a dispus transmiterea raportului şi a notei de constatare la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 pentru a efectua cercetări, totuşi, intimaţii-pârâţi nu au făcut nicio referire la rezultatul acestora.
În fine, deosebit de relevant din perspectiva analizată este modul cum a acţionat autoritatea administrativă contractantă, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi apoi Ministerul Mediului şi Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti după denunţarea unilaterală a contractului dispusă la data de 2 iulie 2007.
Cu înscrisurile noi depuse în recurs, recurenta a demonstrat că voinţa juridică reală a autorităţilor implicate a fost în sensul continuării raporturilor juridice născute prin Contractul de gestionare a fondului de vânătoare nr. 15 denumit Peretu din judeţul Teleorman, înregistrat sub nr. 119 din 30 noiembrie 2000, sens în care efectele i-au fost prelungite succesiv prin actele adiţionale nr. 4702 din 30 noiembrie 2007; 3025 din 15 august 2008; 2369 din 16 martie 2009 şi 2701 din 13 iulie 2010, până la data de 30 noiembrie 2010, când s-a împlinit termenul legal şi contractual de 10 ani. În plus, ultimul act adiţional s-a încheiat în condiţiile în care, la data de 11 martie 2010 prima instanţă respinsese acţiunea Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." ca neîntemeiată.
Conchizând, Înalta Curte reţine că pentru activarea pactului comisoriu de gradul IV de care s-au prevalat intimaţii, aceştia trebuiau să facă dovada îndeplinirii cerinţelor art. 17 teza a III-a din contractul părţilor, raportat la art. 7 alin. (7), (11) şi (17), potrivit cu care:
„Rezilierea contractului de către administrator este de plin drept numai în următoarele condiţii:
………………………………………………………………………………
- constată că gestionarul nu şi-a îndeplinit, cu vinovăţie, oricare dintre obligaţiile contractuale în termenele prevăzute."
Art. 7:
„(7) Să asigure anual, pe bază de documente, următoarele cantităţi minime de hrană complementară, prin administrarea căreia să prevină producerea unor pierderi la principalele specii de vânat astfel:
a) furaje fibroase (fân, lucernă, frunzare): câte 75 kg pentru fiecare exemplar de cerb comun sau cerb lopătar, câte 25 kg pentru căprior şi câte 1,5 kg pentru fiecare iepure;
b) furaje concentrate (cereale, seminţe şi fructe, furaje combinate etc.) sau suculente pentru fiecare exemplar de cerb comun şi cerb lopătar câte 25 kg, pentru fiecare mistreţ câte 60 kg şi pentru fiecare fazan şi potârniche câte 6 kg;
c) suculente, în aceleaşi cantităţi ca la furajele concentrate prevăzute la lit. b);
(11) Să practice vânătoarea sau orice altă activitate care are ca scop capturarea sau uciderea vânatului, în limitele cotelor de extras aprobate, numai în conformitate cu legea şi cu normele emise în acest scop. Să asigure prin măsurile luate realizarea şi menţinerea efectivelor la nivel optim, iar la speciile purtătoare de trofeu, prin extrageri selectiv efectuate, să ridice calitatea trofeelor.
(17) Să completeze, să transmită la termenele fixate şi să ţină la zi evidenţele statistice prevăzute de reglementările legale în vigoare, ca de exemplu fişa fondului de vânătoare sau alte informaţii în legătură cu acest fond de vânătoare solicitate de administrator."
Or, după cum s-a arătat în cele ce preced, nu numai că nu s-a făcut dovada neîndeplinirii obligaţiilor asumate de gestionar ci, dimpotrivă, s-a făcut dovada că intimaţii înşişi nu au considerat presupusele încălcări ale contractului prea grave din moment ce au continuat derularea acestuia chiar şi după sentinţa primei instanţe. Această stare de fapt şi de drept conferă legitimitate tezei recurentei privind dispunerea măsurii administrative de reziliere a contractului părţilor cu exces de putere şi justifică soluţia instanţei de recurs de anulare a acestei măsuri, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 137 alin. (1), art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 3041 C. proc. civ., precum şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se vor respinge excepţiile lipsei de interes şi de obiect invocate de intimaţi şi se va admite recursul declarat de reclamantă, cu consecinţa modificării parţiale a sentinţei, în sensul admiterii acţiunii şi anulării măsurii administrative comunicate reclamantei prin Adresa din 12 iulie 2007 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la soluţionarea excepţiilor necompetenţei materiale şi a lipsei procedurii prealabile, constatând că acestea nu au fost vizate prin recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect al recursului.
Admite recursul declarat de Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi „C." împotriva Sentinţei nr. 1275 din 11 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Anulează măsura administrativă comunicată reclamantei prin Adresa din 12 iulie 2007 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1781/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1785/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
