ICCJ. Decizia nr. 1878/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1878/2011
Dosar nr. 7220/2/2010
Şedinţa publică de la 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3658 din 29 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta SC A.C.F. SA Bucureşti şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC N.G.I. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi SC A.C.F. SA Bucureşti, ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei SC A.C.F. SA Bucureşti privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a invocat faptul că deţine un contract de închiriere valabil pentru spaţiul pentru care i s-a eliberat licenţa pentru activităţi conexe transportului rutier - activităţi desfăşurate de autogară, care era în vigoare la momentul formulării acţiunii, deoarece nu a fost notificată în legătură cu denunţarea acestui contract în conformitate cu art. 3 alin. (2) din contract.
S-a reţinut de către instanţă că reclamanta a mai invocat faptul că în contract este prevăzută o adresă a spaţiului închiriat, iar în licenţa eliberată pârâtei la 13 august 2010 este menţionată o altă adresă, precum şi faptul că niciuna dintre situaţiile mai sus invocate de reclamantă nu pot fi reţinute ca îndeplinind condiţia existenţei cazului bine justificat în cauză, pentru a se putea dispune suspendarea măsurii retragerii licenţei reclamantei, luată prin adresa contestată.
Fără a antama fondul pricinii, instanţa a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei îndoieli puternice cu privire la legalitatea acestei măsuri de retragere a licenţei, a cărei suspendare se solicită prin acţiunea reclamantei.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate, faptul că atâta timp cât este incertă situaţia contractului din 15 iunie 2005 încheiat cu pârâta SC A.C.F. SA, fapt reliefat şi de litigiile existente cu privire la acest contract, mai exact cu privire la data la care a încetat sau va înceta contractul, o astfel de situaţie nu poate crea o îndoială serioasă a legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
Astfel, s-a reţinut că există îndoială cu privire la dreptul reclamantei asupra spaţiului şi nu asupra legalităţii adresei şi a măsurii dispuse de Autoritatea Rutieră Română prin adresa din 13 august 2010.
De asemenea, s-a apreciat de către instanţă că nici inadvertenţele referitoare la adresa la care ar fi situat spaţiul închiriat nu poate fi reţinută ca un caz bine justificat, deoarece chiar reclamanta a depus certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru care a fost încheiat contractul din 2005 şi s-a observat că din 1996 şi până la data formulării acţiunii imobilul teren a avut mai multe adrese poştale, ca urmare cel mai probabil a unor renumerotări şi redenumiri administrative.
Prin urmare, instanţa a constatat că în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat şi, nefiind îndeplinită una din condiţiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004 privind suspendarea actului administrativ, nu are relevanţă dacă cealaltă condiţie este îndeplinită.
Totuşi, instanţa a apreciat că nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită în cauză, deoarece atitudinea reclamantei dovedeşte mai degrabă o culpă a acesteia în eventualele prejudicii ce le-ar putea suferi.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond faptul că, dacă s-ar dispune suspendarea măsurii retragerii licenţei reclamantei, s-ar crea o perturbare gravă în serviciul public de transport, deoarece nici o societate nu ar mai putea şti cu cine să încheie contracte în situaţia în care ar exista două licenţe pentru activităţi conexe transporturilor rutiere, activităţi de autogară, pentru două societăţi distincte, în acelaşi spaţiu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC N.G.I. SRL, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond apreciind în mod greşit că în cauză nu este întrunită condiţia cazului bine-justificat în sensul art. 2 lit. t) Legea nr. 554/2004. Recurenta argumentează că a învederat instanţei de fond existenţa unui litigiu privind valabilitatea contractului de închiriere din 2005 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, precum şi existenţa unor adrese contradictorii emanând de la Autoritatea Rutieră Română privind diferendul dintre SC N.G.I. SRL şi SC A.C.F. SA
La termenul din 30 martie 2011 Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale a instanţei de fond, în raport de emitentul actului atacat şi care face obiectul cererii de suspendare .
Reţinând acest motiv de recurs invocat din oficiu şi având în vedere că, în speţă obiectul cererii reclamantei în faţa instanţei de fond l-a constituit un act emis de o autoritatea la nivelul municipiului Bucureşti, respectiv Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Bucureşti, Înalta Curte constată că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ s-a considerat competentă să soluţioneze cauza, în loc de a declina competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (5) cu referire la art. 304 pct. 9 art. 3 C. proc. pen. şi art. 10 Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, casând sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC N.G.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3658 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimitea cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1877/2011. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 1879/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
