ICCJ. Decizia nr. 1938/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1938/2011
Dosar nr.129/32/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa nr. 50 din 20 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardivă, acţiunea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care solicita anularea Actului de constatare din 21 decembrie 2009, prin care s-a dispus constatarea stării de incompatibilitate faţă de reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, în termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese, persoana verificată poate face contestaţie la Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte.
Reclamantului i-a fost comunicat Actul constatator la data de 28 decembrie 2009 iar acţiunea a fost formulată la data de 16 februarie 2010, conform menţiunii de pe plicul aflat dosar, acţiunea fiind, deci, tardiv formulată.
Instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată susţinerea reclamantului, potrivit căreia a formulat în termen contestaţia, în raport cu împrejurarea că, în lipsa unor menţiuni referitoare la posibilitatea contestării şi la instanţa competentă, a trimis contestaţia chiar Agenţiei Naţionale de Integritate, apreciind că împrejurările invocate de reclamant sunt lipsite de relevanţă în condiţiile în care legea prevede termenul în care se poate formula contestaţia şi instanţa competentă să o judece.
2. Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul C.M., fără a indica temeiul juridic de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
În esenţă, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
2.1. Hotărârea este nelegală întrucât instanţa de fond a respins cererea ca tardiv formulată, deşi a contestat actul emis de pârât la 3 zile de la comunicare.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, susţine că pârâta nu a înţeles să indice în actul contestat şi căile de atac, fapt care l-a indus în eroare, motiv pentru care a transmis contestaţia instituţiei pârâte.
2.2. Sentinţa Curţii de Apel este nelegală deoarece prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, dispoziţiile art. 45 - 50 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate au fost declarate neconstituţionale, fiind suspendate de drept începând cu data de 5 mai 2010.
În condiţiile în care termenul de contestare şi organul competent să soluţioneze contestaţia sunt stabilite prin art. 48 din lege, care a fost abrogat, se poate adresa direct instanţei de judecată, situaţie în care solicită casarea hotărârii recurate şi anularea Actului de contestare din 21 decembrie 2009.
2.3. În subsidiar, recurentul arată că nu se află în culpă pentru niciuna dintre incompatibilităţile constatate de Agenţia Naţională de Integritate prin actul atacat, reluând în memoriul de recurs argumentele cuprinse în acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată.
În susţinerea acestui ultim motiv de recurs, au fost depuse înscrisuri în combaterea constatărilor Agenţiei Naţionale de Integritate privind starea de incompatibilitate, contestaţia transmisă Agenţiei Naţionale de Integritate la 7 ianuarie 2010 şi respectiv recipisa poştală din 30 decembrie 2009 având ca destinatar Agenţia Naţională de Integritate.
În conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., recurentul a solicitat proba cu înscrisuri, respectiv Adresa înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate din 21 ianuarie 2010 prin care recurentul solicită reanalizarea stării de incompatibilitate pentru care s-a declanşat procedura de control şi contestând în această modalitate actul de constatare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspecte, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Cererea înregistrată în 18 februarie 2010, contestatorul C.M. a solicitat anularea Actului de constatare încheiat la 21 decembrie 2009 de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a dispus constatarea stării de incompatibilitate, menţionând că Actul de constatare l-a atacat prin contestaţia trimisă la 30 decembrie 2009 la Agenţia Naţională de Integritate, cu confirmare de primire în data de 7 ianuarie 2010.
Conform dispoziţiilor în vigoare la data efectuării verificării şi a învestirii instanţei de judecată, respectiv, art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată: "(2) În termen de 15 zile de la data comunicării actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificată poate face contestaţie la Curtea de Apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în a cărei circumscripţie locuieşte. Acţiunea este scutită de taxă de timbru. Prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător."
Actul de constatare emis de Agenţia Naţională de Integritate a fost primit de recurent prin poştă la 28 decembrie 2009 şi trebuia contestat în 15 zile la Curtea de Apel în a cărei circumscripţie locuieşte.
Susţinerile recurentului privind inducerea sa în eroare în privinţa căilor de atac care nu au fost indicate în cuprinsul actului contestat nu pot fi reţinute în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată, în vigoare la acel moment:
„(3) Actul de constatare trebuie să cuprindă data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, numele, prenumele şi alte date de identificare a persoanei la care se referă, obiecţiile şi explicaţiile acestora, numele, prenumele şi calitatea persoanelor care asistă la constatare sau reprezintă persoana supusă verificării, obiecţiile şi explicaţiile acestora, descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi măsurile luate, menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale, semnătura celui care face constatarea şi a celorlalte persoane prezente, după caz."
Căile de atac, ce includ atât termenul cât şi instanţa unde se depune contestaţia sunt indicate în lege a cărei necunoaştere nu o poate invoca recurentul.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanţă a reţinut că împrejurările invocate de recurentul-reclamant sunt lipsite de relevanţă în condiţiile în care legea prevede termenul în care se poate formula contestaţia şi instanţa competentă să o judece.
O condiţie procedurală esenţială privind promovarea acţiunii în contencios administrativ este aceea că sesizarea instanţei competente să fie făcută cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 sau de legi speciale, atunci când au dispoziţii derogatorii din acest punct de vedere.
Este adevărat că art. 48 din Legea nr. 144/2007 a fost abrogat prin Legea nr. 176/2000 şi că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, art. 48 din lege a fost declarat neconstituţional.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea nr. 144/2007 a fost publicată în M. Of. nr. 294/05.05.2010, ulterior pronunţării sentinţei recurate.
Conform art. 11 din Legea nr. 47/1992, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. şi sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, producând astfel efecte de la data luării la cunoştinţă prin publicare.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 34 din Legea nr. 176/2010, verificările aflate în curs de desfăşurare la Agenţia Naţională de Integritate la data intrării în vigoare a acestei legi, continuă potrivit procedurilor prevăzute de acesta iar actele şi lucrările efectuate în cadrul Agenţiei, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010 în M. Of. nr. 294/.05.05.2010 rămân valabile.
În consecinţă, în mod corect, prima instanţă a reţinut prin aplicarea prevederilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, în vigoare la data verificării, că acţiunea a fost tardiv formulată la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bacău.
În raport de soluţia pronunţată, criticile aduse Actului de constatare din 12 decembrie 2009, nu pot fi analizate, întrucât vizează fondul pricinii care nu a fost analizat, prima instanţă respingând acţiunea pe excepţia invocată de pârâtă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Toate considerentele expuse la pct. II.1 al deciziei, converg către concluzia că soluţia fondului este legală.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva Sentinţei nr. 50 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 1936/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1939/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
