ICCJ. Decizia nr. 1947/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1947/2011
Dosar nr. 3284/54/2010
Şedinţa publică de la 01 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 579 din 13 decembrie 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi a dispus suspendarea executării H.G. nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de art. 14 Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cu privire la existenţa cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că actul primar care reglementează stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, respectiv Legea nr. 119/2010, la o analiză în aparenţă a acesteia, nu conţine dispoziţii care să oblige particularul să depună cerere de recalculare a pensiei, să solicite şi să depună documente doveditoare privind veniturile realizate sau în baza căreia să fie obligaţi să suporte vreo consecinţă ca urmare a neefectuării de către aceştia a demersurilor prevăzute în actul normativ.
La rândul său, nici dispoziţiile Legii nr. 19/2000 nu impun o asemenea obligativitate, ci sugerează mai degrabă o facultate a beneficiarilor de a-şi dovedi în situaţiile acolo prezentate cu acte doveditoare stagiile de cotizare.
În opinia primei instanţe, aceste elemente sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi sunt de natură a argumenta pe deplin „cazul bine justificat".
Cât priveşte cea de-a condiţie ce trebuie dovedită, prevenirea unei pagube iminente, instanţa a reţinut faptul că dispoziţiile actului administrativ contestat fiind date în executarea Legii nr. 119/2010, fac pentru prima dată referiri la situaţia în care beneficiarii acestora nu depun cereri de recalculare şi documente doveditoare, caz în care se va proceda în mod discriminatoriu la determinarea punctajului mediu anual pe baza salariului mediu brut pe economie din perioadele respective.
Prin urmare, starea de fapt prezentată este de natură a crea un dezechilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Cât priveşte caracterul iminent al pagubei, acesta se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 1 a H.G. nr. 735/2010, potrivit cărora „pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, într-o perioadă de 5 luni de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri".
Cum H.G. nr. 735/2010 a intrat în vigoare la data de 29 iulie 2010, iar pensiile astfel recalculate în perioada mai sus menţionată vor intra în plată începând cu luna ianuarie 2011, Curtea a apreciat că se justifică susţinerea reclamantului privitoare la iminenţa pagubei ca prejudiciu viitor ce se va realiza în perioada de timp arătată.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Guvernul României.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este greşită, întrucât recalcularea pensiei reclamantului se face prin efectul Legii nr. 119/2010 şi este obligatorie în toate cazurile prevăzute la art. 1 din acest act normative, iar nu facultativă şi lăsată la latitudinea beneficiarilor, aşa cum reţine prima instanţă, care apreciază că i-ar impune reclamantului să solicite această reclaculare, prin adăugare la lege.
Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că prin cererea depusă la dosarul cauzei, intimatul-reclamant H.I. solicită instanţei să ia act de renunţarea sa la judecarea cererii de chemare în judecată, având ca obiect suspendarea executării H.G. nr. 735/2010, întrucât acest act normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 1/2011.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin (1) C. proc. civ. “Reclamantul poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”.
Manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 129 alin (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va lua act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 579 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că ia act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1942/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 1949/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
