ICCJ. Decizia nr. 1949/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1949/2011
Dosar nr. 1885/2/2009
Şedinţa publică de la 01 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1792 din 28 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii P.F. şi P.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligându-l pe acesta să procedeze la înregistrarea cererii reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi la plata sumei de 4,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 11 septembrie 2006, reclamanţii, cetăţeni moldoveni, s-au adresat cu scrisoare recomandată la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române în temeiul art. 10¹ din Legea nr. 21/1991.
Întrucât nu au primit răspuns, la data de 11 noiembrie 2008, s-au adresat recomandat cu o nouă cerere scrisă, însă prin adresa din 20 noiembrie 2008 li s-a comunicat că există un număr foarte mare de solicitări, şi că ambasada are competenţa să stabilească o ordine interioară, astfel încât vor fi invitaţi pentru depunerea dosarului la o dată neprecizată.
Evocând dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, instanţa de fond a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 11 noiembrie 2008 şi data sesizării instanţei cu prezenta acţiune, nu poate fi considerat un termen rezonabil în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate şi a practicii CEDO, împrejurare care a produs reclamanţilor o vătămare în dreptul şi interesul lor legitim, derivat din vocaţia dobândită în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a li se recunoaşte cetăţenia română.
Prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, cu motivarea că obiectul cauzei îl reprezintă refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de înregistrare a solicitării de redobândire a cetăţeniei, situaţie în care, obligaţia înregistrării cererii aparţinea pârâtei, care nu a fost în măsură să indice data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de la care să pornească curgerea termenului de prescripţie de 6 luni.
2. Recursul formulat de pârât
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că hotărârea primei instanţa a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii, dintr-o dublă perspectivă:
1) Respingerea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, întemeiată pe prevederile art. 11 alin. (5) Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care, în raport cu cererea adresată secţiei consulare în luna septembrie 2006 termenul de 6 luni în care trebuia formulată acţiunea în justiţie a fost cu mult depăşit.
2) Constatarea greşită a existenţei unui refuz de rezolvare a cererilor reclamantului prin prisma definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) Legea nr. 554/2004.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul-pârât a arătat că prin răspunsul adresat la data de 20 noiembrie 2008, intimaţii-reclamanţi au fost înştiinţaţi că solicitarea lor va fi soluţionată favorabil, odată cu alte cereri similare formulate în aceeaşi perioadă.
În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care Ministerul Afacerilor Externe îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, a arătat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz de rezolvare a cererii reclamanţilor, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei, şi că în prezent, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, reclamanţii pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1.Argumentele de fapt şi de drept relevante
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că începând cu data de 6 septembrie 2006, intimaţii-reclamanţi s-au adresat în mod repetat Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a li se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996.
Prin adresa emisă în cursul anului 2008 (din 20 noiembrie 2008), secţia consulară a Ambasadei României în Republica Moldova i-a răspuns că invitaţia urmează a-i fi adresată în raport cu evoluţia procesului de analizare a scrisorilor de intenţie depuse, cu precizarea că Legea privind cetăţenia română nu stabileşte termen de soluţionare a cererilor, iar acordarea cetăţeniei române este un atribut al suveranităţii statului. Întârzierea în efectuarea programărilor a fost motivată prin numărul foarte mare de solicitări şi spaţiile limitate de care dispune ambasada pentru desfăşurarea activităţii cu publicul.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii, atât în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, cât şi cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Potrivit art. 1 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) Legea nr. 554/2004.
Or, atâta vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că raportat la cele două cereri din 2006 şi 2007, reclamantul ar fi depăşit termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune în contencios administrativ, termen care, potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că trecerea unui termen de doi ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Cât priveşte posibilitatea reclamanţilor de a depune cererile la autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost adoptate în anul 2010, în timp ce reclamanţii şi-au manifestat intenţia de a depune cererile în anul 2006, respectiv 2008, astfel încât la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010, termenul rezonabil de primire al cererilor era depăşit, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1792 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1947/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1952/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
