ICCJ. Decizia nr. 1989/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1989/2011
Dosar nr. 2247/33/2009
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
1.1.- Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare, a solicitat,în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş anularea deciziei din 27 iulie 2009 emisă de aceasta din urmă, constatarea nulităţii Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 02 aprilie 2009, a deciziei de impunere din 03 aprilie 2009 precum şi a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 03 aprilie 2009, emise de Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş, respectiv împotriva sumelor stabilite prin aceste documente cu titlul de obligaţii la bugetul consolidat al statului. S-a mai solicitat obligarea organului de inspecţie fiscală la efectuarea unei noi inspecţii fiscale cu aplicarea strictă a dispoziţiilor legale şi la emiterea unei noi Decizii de impunere precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia din 27 iulie 2008, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei în temeiul dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., întrucât s-a apreciat că nu pot fi stabilite obligaţiile bugetare în cuantum total de 172.890 RON în condiţiile în care prin adresa din data de 07 aprilie 2009 (act întocmit după emiterea deciziei de impunere) a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş pentru că existau suspiciuni cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 241/2005.
S-a mai arătat că actele administrativ fiscale emise de organele de control au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale,organul de inspecţie fiscală a încălcat principiul rolului activ, prevăzut de art. 7 alin. (1) C. proc. fisc., raportat la data începerii inspecţiei fiscale, dată stabilită cu acordul contribuabilului potrivit avizului de inspecţie fiscală pentru 15 decembrie 2008, care însă nu a fost respectată de organele fiscale întrucât inspecţia fiscală a fost începută abia la data de 20 ianuarie 2009, aşa cum rezulta din Raportul de inspecţie fiscală.
Pe fondul cauzei, reclamanta a susţinut că au fost stabilite în sarcina sa, în mod nelegal, obligaţii de plată către bugetul de stat deosebit de mari, respectiv suma totală de 215.056 RON.
Reclamanta a invocat şi excepţia de nelegalitate a deciziei din 27 iulie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş şi a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 03 aprilie 2009, emisă de Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş, invocând, în principal, aceleaşi motive ca şi cele menţionate în cadrul acţiunii în anularea actelor sus-menţionate.
1.2. Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 151/2010, a admis excepţia lipsei de interes invocată de autoritatea pârâtă şi, în consecinţă, a respins ca lipsită de interes excepţia de nelegalitate a deciziei din 27 iulie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş şi a deciziei de impunere din 3 aprilie 2009 emisă de Activitatea de inspecţie fiscală Maramureş, invocată de reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare.
Totodată, a respins ,ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Maramureş.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele argumente:
1.2..1 În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată, instanţa a admis excepţia lipsei de interes şi a dispus în consecinţă, arătând că potrivit dispoziţiilor art. 4 Legea nr. 554/ 2004, reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare a invocat excepţia de nelegalitate a deciziei din 27 iulie 2009 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş şi a deciziei de impunere din 03 ianuarie 2009 emisă de Activitatea de inspecţie fiscală Maramureş, deşi, prin cererea introductivă de instanţă, a solicitat anularea acestor acte, pentru aceleaşi motive pe care, ulterior, le-a invocat în cadrul excepţiei de nelegalitate.
Prin urmare, pornind de la finalitatea pe care o, are admiterea excepţiei de nelegalitate, respectiv înlăturarea actelor a căror nelegalitate se constată din cadrul litigiului şi având în vedere că prin cererea cu care a fost investită Curtea se solicită tocmai anularea acestora, s-a constatat că reclamantul nu a justificat nici un interes în invocarea excepţiei de nelegalitate, simultan cu solicitarea de anulare a aceloraşi acte administrative
1.2.2.Pe fondul cauzei, instanţa a constat că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. A) C. proc. fisc., în mod legal şi temeinic pârâta dispunând suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.
Instanţa a reţinut că, prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 02 aprilie 2009, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta nu conducea amortizarea pentru fiecare mijloc fix în parte, fişa mijlocului fix fiind deschisă doar cu valoarea de achiziţie a acestora şi cu durata de amortizare alocată, iar amortizarea nu se înregistrează lunar. Având în vedere că în anul 2004, când era plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor societatea a înregistrat amortizarea doar în lunile martie şi iunie iar în luna martie 2005 societatea a înregistrat cheltuieli cu amortizarea în sumă de 31.700 RON, organele de inspecţie au stabilit că această sumă este nedeductibilă fiscal. S-a mai reţinut în raportul de inspecţie fiscală că reclamanta a înregistrat în mod fictiv în evidenţa contabilă investiţii (imobilizări corporale în curs) în sumă de 1.062.130,42 RON, reprezentând materiale de construcţii, precum şi cheltuieli cu reparaţiile în sumă de 4.100 RON, reprezentând materiale de construcţii (zidărie BCA) care nu se regăsesc în construcţiile aparţinând societăţii sau închiriate de la SC L. SRL şi pentru care nu au fost prezentate situaţii de lucrări care să le justifice. De asemenea, societatea a înregistrat lunar în evidenţa contabilă consumuri exagerate de combustibil, în baza unor bonuri de combustibil şi a unor facturi fiscale, aceste consumuri nefiind justificate de activitatea societăţii, deoarece în unele perioade aceasta nu avea angajaţi iar în alte perioade nu a înregistrat venituri.
Prin procesul verbal din 07 aprilie 2009, organele de inspecţie fiscală au preluat constatările din raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 02 aprilie 2009, referitoare la imobilizările în curs, la cheltuielile privind reparaţiile şi la cheltuielile cu combustibilul, înregistrate de societate în evidenţa contabilă, precizând că stabilirea de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume cu titlu de rambursări sau restituiri şi evidenţierea în actele contabile sau alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive se încadrează în prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Mai mult, instanţa de fond a arătat că prin adresa din 07 aprilie 2009, Activitatea de Inspecţie Fiscală a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş cu privire la faptul că, prin cele constatate prin procesul verbal din 07 aprilie 2009, societatea a încălcat prevederile art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
2.Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta- reclamantă SC S.T. SRL Baia-Mare, prin reprezentant legal, solicitând în principal casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecarea fondului, iar în subsidiar, modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul analizării cu prioritate a excepţiei de nelegalitate şi admiterii cererii în anularea actelor administrativ-fiscale arătate, a dezvoltat, în esenţă, următoarele critici ale sentinţei atacate:
- instanţa de fond nu a analizat argumentele înfăţişate în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată cu privire la aceleaşi acte administrativ-fiscale a căror anulare s-a cerut şi în acţiunea principală, reţinând fără temei excepţia lipsei de interes sub acest aspect;
- instanţa de fond a nesocotit natura excepţiei de nelegalitate şi a apreciat greşit asupra excepţiei, fără a se pronunţa asupra tuturor chestiunilor invocate;
- greşit a fost respinsă şi cererea în anularea actelor administrativ-fiscale menţionată, mai cu seamă că soluţia instanţei de fond nu este motivată şi nu cuprinde o analiză obiectivă a susţinerilor părţilor, ceea ce echivalează, în opinia recurentei, cu soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, aspect de nelegalitate de natură a atrage casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra aspectelor invocate, referitoare la modul de întocmire al raportului de inspecţie fiscală, la nulitatea acestuia şi nici asupra excepţiei inopozabilităţii faţă de recurentă şi a lipsei de efect a actelor administrativ-fiscale.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor intimatei şi faţă de prevederile legale incidente,incluzând art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate de natură a atrage, fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor şi lucrărilor dosarului ca şi a considerentelor sentinţei instanţei de fond, prin decizia din 27 iulie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş, având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate de societatea recurentă împotriva deciziei de impunere din 3 aprilie 2009, la rândul său emisă în baza raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 2 aprilie 2009 şi având ca obiect suma totală de 565.928 RON, s-a hotărât suspendarea soluţionării acestei contestaţii până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală, procedura urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condiţiile legii.
Temeiul legal în baza căruia, prin decizia din 24 iulie 2009, organul fiscal a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative formulată de recurenta-reclamantă, îl reprezintă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003). În cuprinsul deciziei au fost evocate în detaliu şi motivele de fapt pentru care organul administrativ a apreciat că nu se poate pronunţa pe fondul contestaţiei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, date fiind cercetările demarate împotriva reprezentanţilor societăţii pentru evaziune fiscală urmare a unor operaţiuni şi înregistrări contabile a căror realitate nu a putut fi confirmată.
Prin hotărârea recurată, prima instanţă în mod judicios a reţinut şi a motivat convingător în sensul că soluţia adoptată de organul fiscal, raportat la situaţia de fapt reţinută, este corectă şi temeinică.
În deplin acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că în cauză este satisfăcută exigenţa art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. potrivit cu care organul de soluţionare a contestaţiei administrativ poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei atunci când au fost sesizate organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Aşa fiind Înalta Curte reţine că sunt nefondate şi ca atare nu pot fi primite criticile recurentei vizând modalitatea în care prima instanţa a soluţionat fondul cauzei.
În mod evident, faţă de modalitatea de apreciere asupra deciziei din 27 iulie 2009, prima instanţă cu temei a reţinut că nu se poate realiza în această etapă procedurală verificarea susţinerilor recurentei privind legalitatea efectuării raportului şi a deciziei de legalitatea efectuării controlului fiscal, a emiterii raportului şi a deciziei de impunere, fiind necesară, mai întâi finalizarea procedurii fiscale administrative prealabile, cel mai probabil după pronunţarea unei soluţii pe latura penală.
În fine, cu referire la acest din urmă aspect este de reţinut că recurenta-reclamantă, deşi a formulat recurs împotriva soluţiei instanţei de fond, în condiţiile în care a solicitat în etapa soluţionării recursului, suspendarea judecăţii, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune ce ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea), justificat de începerea urmăririi penale faţă de administratorul societăţii recurente, a acceptat şi recunoscut necesitatea soluţionării cu prioritate a laturii penale şi totodată, cel puţin în manieră indirectă, şi caracterul hotărâtor al soluţiei ce se va da în dosarul penal asupra contestaţiei administrative, în condiţiile arătate.
Nefondate sunt şi toate celelalte critici ale recurentei-reclamante vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat excepţia de nelegalitate invocată cu privire la aceleaşi acte ce formează obiectul acţiunii în anulare.
Înalta Curte a statuat deja în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 935 din 6 august 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) că nu este admisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la aceleaşi acte administrative faţă de care s-a promovat şi o acţiune directă, în anularea acestora.
Examinarea actului administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc şi pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate în procedura prevăzută de art. 4 Legea nr. 554/2004, republicată, astfel că soluţia instanţei de fond şi pe acest aspect apare ca fiind corectă.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge aşadar, ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Baia-Mare împotriva sentinţei nr. 151 din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1983/2011. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 1993/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
