ICCJ. Decizia nr. 1965/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1965/2011
Dosar nr. 463/59/2010
Şedinţa publică de la 01 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 338 din 23 iunie 2010, a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamanţii G.C. şi O.S.I.E., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta:
- să finalizeze procedura de evaluare a imobilului înscris în CF Timişoara, situat în Timişoara.
- să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de evaluare;
- să comunice reclamantului decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data emiterii;
A respins în rest acţiunea formulată cu privire la solicitarea reclamanţilor de a se constata tergiversarea nejustificată a pârâtei de a răspunde la cererea acestora de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin dispoziţia emisă la data de 14 decembrie 2004 de către Primarul Municipiului Timişoara, s-a dispus restituirea în natură a unor apartamente din imobilul situat în Timişoara, înscris în CF Timişoara, în favoarea reclamanţilor din prezentul dosar.
Prin aceeaşi dispoziţie s-a stabilit ca valoare echivalentă pentru apartamentele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv: spaţiul ocupat de Casa de Cultură L., spaţiul vândut către SC C. SRL, spaţiul vândut către SC D. SRL şi pentru terenul aferent acestora, suma de 30.494.955.553 RON, ce se va acorda reclamanţilor în cotele menţionate în dispoziţie la art. 1, din care, suma de 1.406.088.960 RON se va acorda sub formă de despăgubiri băneşti, iar diferenţa de 29.088.866.593 RON se va acorda în titluri de valoare nominală,folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit opţiunii reclamanţilor.
În speţă, reclamanţii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de împrejurarea că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 1.406.088.960 RON, astfel cum s-a dispus prin dispoziţia Primarului Municipiului Timişoara.
Reclamanţii, prin avocat, au solicitat pârâtei informaţii cu privire la stadiul de soluţionare al dosarului de despăgubire, iar prin adresa din 05 martie 2010, autoritatea pârâtă a comunicat reclamanţilor că Dosarul este înregistrat sub nr. 8071/CC/2005 şi urmează a fi analizat de un consilier din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea analizării şi transmiterii către un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare.
La data prezentei acţiuni, 23 aprilie 2010, pârâta nu efectuase operaţiunile administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deşi avea obligaţia de a transmite dosarul la evaluator, sau societăţii de evaluare desemnate.
În opinia instanţei de fond, afirmaţiile pârâtei care privesc gradul de complexitate al dosarului administrativ sau perioada cuprinsă între momentul întocmirii raportului de evaluare şi momentul emiterii deciziei, nu sunt de natură să justifice inacţiunea acesteia în sensul în care nu a întreprins nici un fel de măsură prevăzută de legiuitor în vederea analizării dosarului.
În altă ordine de idei, instanţa a constatat că abia la data de 10 mai 2010, ulterior momentului introducerii cererii de chemare în judecată în faţa instanţei de contencios administrativ (23 aprilie 2010), pârâta a solicitat Primăriei Municipiului Timişoara transmiterea în copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publica să determine ea însăşi acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.
Soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din CEDO, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu numai desfăşurarea procedurii în faţa instanţei de judecată, dar şi procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicţii este condiţionata în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.
Pârâta nu a invocat nici un moment împrejurarea că reclamanţii nu ar fi depus la dosar toate înscrisurile care le-ar fi fost solicitate în vederea analizării dosarului, singura justificare a nesoluţionării dosarului fiind determinată de complexitatea dosarului administrativ şi de procedura îndelungată de desemnare a evaluatorului.
În concluzie, prin conduita pârâtei de tergiversare a soluţionării cererii reclamanţilor de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, instanţa a apreciat că se aduc grave prejudicii reclamanţilor.
2. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva sentinţei 338 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurenta-pârâtă nu şi-a structurat motivele de recurs potrivit art. 304 C. proc. civ., dar a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod incorect şi netemeinic faptul că nu a întreprins niciun fel de măsură prevăzută de legiuitor în vederea analizării dosarului.
Recurenta a arătat că nu au fost examinate apărările sale, prima instanţă ajungând în mod greşit la concluzia că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
S-a învederat că Legea nr. 247/2005 - Titlul VII prevede o procedură specială de acordare a despăgubirilor, în mai multe etape, în cazul intimaţilor-reclamanţi fiind incidente două proceduri administrative distincte, determinate de acordarea concomitentă de măsuri reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală şi a despăgubirilor băneşti.
În concret, procedura prevăzută de art. 29 Titlul VII Legea nr. 247/2005, pentru măsurile reparatorii acordate sub forma tilurilor de valoare nominală, care s-a aplicat cu prioritate şi procedura evaluării imobilului notificat, în vederea stabilirii valorii totale a acestuia, pentru a stabili procentul corespunzător sumei consemnate de Primăria Municipiului Timişoara în dispoziţia din 14 decembrie 2004.
În cazul intimaţilor-reclamanţi au fost emise titluri de valoare nominală în cuantum de 29.088.866.593 Rol, titluri care au fost depuse la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea convertirii acestora în titlu de despăgubire, potrivit dispoziţiilor art. 29 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Autoritatea pârâtă a emis mai multe decizii, în care au fost consemnate cuantumul despăgubirilor rezultate în urma reactualizării cu indicele de inflaţie a sumelor cuvenite conform titlurilor de valoare nominală, cu menţiunea că reclamanţii au înstrăinat titlurile de valoare nominală în baza unor contracte de cesiune.
În cazul intimatului-reclamant G.C., la data de 23 martie 2010 a fost suspusă aprobării şi cererea din 16 martie 2009 privind convertirea unor titluri de valoare de 606.000.000 Rol.
Recurenta a susţinut că nu se poate reţine o tergiversare din partea autorităţii pârâte cu privire la soluţionarea dosarului de despăgubire, câtă vreme modalitatea de acordare a despăgubirilor a condiţionat şi modalitatea de emitere a deciziilor conţinând titlul de despăgubire.
Recurenta a concluzionat că nu putea fi obligată la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile, fără a avea în vedere procedurile complexe care depind de entităţi diferite, cum sunt acelea ale evaluatorilor.
3. Apărările intimaţilor-reclamanţi
Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atcate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Apărările de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia din 14 decembrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Timişoara, iar dosarul a fost înregistrat în anul 2005 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond întemeiat a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag.1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Complexitatea procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care, într-adevăr, nu poate fi parcursă în termenul general de 30 de zile reglementat în art. 2 alin. (1) lit. h) Legea nr. 554/2004, constituie un criteriu de apreciere a termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite pasive a autorităţii publice. În egală măsură, normelor administrative emise de autoritatea competentă în vederea organizării propriei activităţi de executare a legii şi stabilirii ordinii soluţionării dosarelor nu li se pot conferi efecte juridice, în sensul justificării încălcării principiului termenului rezonabil şi a celorlalte garanţii ale bunei administrări.
Deşi argumentele recurentei privind complexitatea procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape, în care sunt antrenate mai multe entităţi (organe investite cu soluţionarea notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal pentru depăşirea termenului rezonabil de rezolvare a situaţiei litigioase a intimaţilor.
Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, ceea ce a sancţionat instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a fost încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative şi prelungirea stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii, durata excesivă a procedurii aducând atingere atât dreptului la un proces echitabil prevăzut în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cât şi dreptului de proprietate ocrotit în Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
În acelaşi timp, împrejurările invocate nu pot justifica conduita pârâtei, de tergiversare a soluţionării cererii reclamanţilor în cei aproape şase ani care s-au scurs de la data înregistrării Dosarului nr. 8071/CC/2005 şi până după înregistrarea acţiunii la Curtea de Apel Timişoara, când a fost emisă adresa nr. 8071/CC din 10 mai 2010, prin care s-a solicitat Primăriei Municipiului Timişoara actele privind imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, aspect ce conferă un pronunţat caracter “pro causa”.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 sau art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 338 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1959/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1980/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
