ICCJ. Decizia nr. 1980/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1980/2011
Dosar nr. 552/43/2008
Şedinţa publică de la 5 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei.
Soluţia primei instanţe
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Tg. Mureş, reclamanta Eparhia R. din Ardeal, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea deciziei din 23 septembrie 2008 emisă de această autoritate, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare şi obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură, totală sau parţială, a imobilului situat în Municipiul Târgu Mureş, la adresa anume indicată.
Reclamanta a susţinut că decizia atacată este nelegală întrucât s-a menţionat în cuprinsul acesteia că obiectul cererii îl constituia Sanatoriul şi terenul aferent de 3855 mp, proprietatea societăţii comerciale pe acţiuni Sanatoriu Tg. Mureş SA, societate a căror acţionari erau trei biserici: cea R., prin Eparhia R. din Ardeal, cea romano-catolică, prin Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi cea unitară prin Eparhia Unitariană.
De asemenea, s-a menţionat că deşi în cartea funciară apare ca proprietar Sanatoriul Tg. Mureş, unul dintre principalii acţionari ai acestei societăţi a fost Eparhia R. din Ardeal, alături de Eparhia Unitariană şi Arhiepiscopia Romano-Catolică.
S-a invocat şi existenţa unui drept de ipotecă în favoarea împrumutătorilor, respectiv Fondul de pensie a Eparhiei Reformate din Ardeal, celui Romano-Catolic, respectiv Unitariană cu menţiunea că prin deciziunea din 1930 a fost intabulat dreptul de ipotecă asupra imobilelor în favoarea Casei de Economii SA Tg. Mureş pentru suma de 1.600.000 RON cap. de împrumut cu prioritatea rangului serial faţă de dreptul de ipotecă intabulat prin deciziunea din 1928.
În fine, s-a susţinut că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă deoarece reclamanta nu a primit despăgubiri conform H.G. nr. 1094/2005 privind modificarea H.G. nr. 1164/2002.
Pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin întâmpinare formulată a solicitat respingerea acţiunii.
În esenţă, pârâta a susţinut că cererea de retrocedare nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, în vigoare la data emiterii deciziei, arătând şi faptul că la momentul preluării imobilului, proprietar tabular al acestuia era Sanatoriul Tg. Mureş SA, nicidecum reclamanta.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 14 pronunţată în data de 27 ianuarie 2009, a respins acţiunea formulată de Eparhia R. din Ardeal privind anularea deciziei din 23 septembrie 2008 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut, astfel cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Prin decizia din 23 septembrie 2008, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de Eparhia R. din Ardeal pentru retrocedarea proprietăţii imobilului compus din construcţii şi terenul aferent, situat în municipiul Tg. Mureş, jud. Mureş, înscris în CF a localităţii Tg. Mureş, judeţul Mureş.
Instanţa a constatat că a fost sesizată cu verificarea legalităţii deciziei atacate, sens în care a analizat condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 (republicată în M. Of. nr. 797/2005) pentru retrocedarea imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 94/2000, republicată "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Stabilind că retrocedarea se poate efectua numai în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, instanţa a menţionat că verificând extrasele CF aflate la dosar a rezultat că proprietar al imobilului a fost o societate comercială, respectiv Sanatoriul Tg. Mureş SA şi nu un cult religios, astfel că O.U.G. nr. 94/2000 republicată este inaplicabilă în speţă, întrucât vizează imobile ale cultelor religioase, nu ale societăţilor comerciale din România.
Este evident că este neîndeplinită chiar prima condiţie prevăzută de legiuitor şi anume aceea ca imobilul să fi aparţinut unui cult religios.
A mai stabilit instanţa de fond că Eparhia R. din Ardeal era doar acţionar al societăţii Sanatoriul Tg. Mureş SA, şi aceasta alături de Episcopia Unitariană şi Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia.
La data preluării imobilului în cauză (01 decembrie 1948) legea generală care reglementa regimul juridic al societăţilor şi asociaţiunilor comerciale era reprezentată de C. com. al Regatului României din data de 15 iunie 1906.
Prima instanţă a mai reţinut, faţă de apărările de fond ale reclamantei că este imposibil ca o persoană să aibă în acelaşi timp şi calitatea de proprietar al imobilului şi pe aceea de creditor ipotecar, întrucât cele două calităţi, se exclud reciproc.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a promovat recurs reclamanta Eparhia R. din Ardeal.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 3041 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat hotărârea primei instanţe, în esenţă, sub următoarele aspecte:
- greşit a apreciat instanţa de fond că cererea de retrocedare respinsă prin Decizia din 2008 de autoritatea pârâtă nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, în condiţiile în care singura opţiune de a depune o astfel de cerere a rămas acest act normativ, fiind real că imobilul în discuţie a fost naţionalizat de la proprietarul Sanatoriul Tg. Mureş SA, însă reclamanta, în calitate de acţionar al societăţii respective, nu a avut posibilitatea de a utiliza procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată;
- la data preluării imobilului, legea generală care reglementa regimul juridic al societăţilor şi asociaţiunilor comerciale era reprezentată de C. com. din 1906, din modalitatea de funcţionare a societăţilor rezultând că şi acţionarii au posibilitatea de a depune cereri de retrocedare la comisiile competente şi de a obţine dispoziţii de restituire în natură totală sau parţială.
Recurenta-reclamantă a solicitat modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată şi a constatării calităţii sale de persoană îndreptăţită în privinţa revendicării imobilului în discuţie, cu consecinţa obligării pârâtei-intimate la emiterea unei dispoziţii de restituire a acestuia.
3. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs
La data de 17 noiembrie 2009 recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de recurs să sesizeze Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, invocată, ceea ce s-a şi realizat prin Încheierea din 12 februarie 2010.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1494 din 18 noiembrie 2010, a respins ca inadmisibilă excepţia invocată, reţinând în esenţă, că autorii excepţiei au criticat formularea actuală a prevederilor art. 1 O.U.G. nr. 94/2000, pretinsa neconstituţionalitate a textului de lege criticat fiind determinată exclusiv de o omisiune legislativă care, însă, nu poate fi complinită de instanţa de contencios constituţional.
4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Recursul nu este fondat.
Analizând hotărârea primei instanţei faţă de criticile recurentei-reclamante, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a atrage modificarea sau casarea sentinţei recurate în considerarea celor în continuare arătate.
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei din 23 septembrie 2008 de respingere a cererii sale de retrocedare, emisă de intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi de constatare a calităţii de persoană îndreptăţită a Eparhiei Reformate din Ardeal în privinţa imobilului descris în acţiune, situat în Târgu Mureş.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute atât în cuprinsul actului administrativ contestat cât şi în sentinţa primei instanţe, apreciază că cererea de retrocedare a recurentei-reclamante în mod legal a fost respinsă, nefiind incidente prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată.
Astfel cum, cel puţin în manieră indirectă, s-a statuat şi în Decizia Curţii Constituţionale pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă prin acţiunea formulată a solicitat, practic, extinderea obiectului de reglementare al legii şi la alte persoane decât cele expres prevăzute, respectiv la cultele religioase care au avut calitatea de acţionari la societăţi comerciale, calitate necontestată de altfel în cauză.
O astfel de interpretare nu este însă posibilă raportat, pe de-o parte, la textul de lege din cuprinsul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, evocat şi de judecătorul fondului, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor de mai sus, iar pe de alta la situaţia de fapt concretă a cauzei dovedită şi de asemeni necontestată.
La momentul preluării de către statul român a imobilului situat în Tg. Mureş, jud. Mureş, înscris în CF a localităţii Tg. Mureş, proprietarul tabular al respectivului imobil era Sanatoriul Tg. Mureş, recurenta-reclamantă fiind doar unul dintre acţionarii societăţii Sanatoriul Tg. Mureş SA, cum de altfel a afirmat şi în cuprinsul recursului promovat.
Potrivit reglementării aplicabile la data preluării imobilului (1 decembrie 1948), respectiv art. 78 din C. com. al Regatului României din 15 iunie 2006, societăţile comerciale, astfel cum era şi Sanatoriul Tg. Mureş SA, constituiau o persoană juridică distinctă de aceea a acţionarilor săi, ceea ce demonstrează că recurenta-reclamantă, participând numai la beneficiile şi pierderile cuvenite asociatului nu a deţinut niciodată în proprietate imobilul solicitat la retrocedare.
Calitatea de proprietar al unui imobil din patrimoniul societăţii nu putea fi dobândită de recurenta-reclamantă în virtutea calităţii sale de acţionar al societăţii Sanatoriul Tg. Mureş.
Reţinând aşadar că instanţa de fond ca şi autoritatea intimată, emitentă a deciziei atacate, au realizat o corectă interpretare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată, potrivit cu care cerinţa esenţială pentru ca restituirea să fie posibilă este ca imobilul solicitat să se fi aflat în proprietatea cultului religios la momentul preluării abuzive, nefiind posibilă lărgirea cadrului de aplicare a acestor texte imperative, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Eparhia R. din Ardeal Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 14 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1965/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1983/2011. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
