ICCJ. Decizia nr. 2036/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2036/2011
Dosar nr.9634/2/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.N.P.V. „P.L.", pentru membrul său de sindicat C.S., a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, următoarele:
- repararea prejudiciului cauzat membrului de sindicat ca urmare a discriminării prin neacordarea majorărilor salariale de 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007 (faţă de nivelul din luna decembrie 2006), cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007 (faţă de nivelul din luna martie 2007) şi cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007 (faţă de nivelul din luna septembrie 2007);
- plata dobânzilor legale (calculate conform art. 3 alin. (3) din OG nr. 9/2000 începând cu luna ianuarie 2007 până la efectuarea plăţii;
- indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie) începând cu momentul naşterii dreptului la despăgubire - 1 ianuarie 2007 şi până în momentul efectuării plăţii efective a drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării;
- efectuarea menţiunilor privitoare la majorările salariale în dosarul personal al membrului de sindicat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că membrul de sindicat C.S. este angajat în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, având calitatea de funcţionar public şi că în anul 2007 Guvernul României a emis un număr de trei Ordonanţe prin care a dispus majorarea salariului - începând cu 01 ianuarie 2007, tuturor demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi salariaţilor contractuali.
Legea nr. 232 din 06 iulie 2007 publicată în M. Of. nr. 171/16.07.2007 pentru aprobarea OG nr. 6/2007, modificând art. 39 alin. (2) al acestuia prevede majorări salariale în cota de 7% aplicată la salariul din 2006 şi de 11% cu începere de la 01 octombrie 2007 aplicată la salariul din luna septembrie 2007 pentru toţi funcţionarii publici, însă la aplicare au fost exceptaţi poliţiştii.
OG nr. 10/2007 a prevăzut creşteri salariale de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică stabilite potrivit anexelor II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică.
Majorările s-au prevăzut în 3 etape astfel: cu 5% începând cu data de 01 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01 aprilie 2007, faţă de nivelul din lună martie 2007 şi cu 11% începând cu data de 01 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007.
Prin excluderea poliţiştilor de la acordarea majorărilor salariale sus-arătate s-a produs o discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000 constând în lipsirea de veniturile corespunzătoare majorărilor salariale acordate celorlalte categorii salariale, aceste ordonanţe de guvern având drept finalitate majorarea - indexarea - salariilor corespunzător inflaţiei existente, inflaţie ce afectează toate categoriile de salariaţi, fără deosebire.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratului General al Poliţiei la plata sumei cuvenite şi neachitate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană (supliment) nr. 12B, ca urmare a nealocării acesteia, începând cu anul 2005 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea acestei cereri, reclamantul a arătat că are dreptul la alocaţia de hrană nr. 12B, acesta fiind reglementat de art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, de HG nr. 65/2003 şi de Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. S/440/2003.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2246 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâţii la plata sumelor reprezentând normă de hrană pentru perioada 01 ianuarie 2007 - la zi, actualizată cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii, reprezentând normă de hrană.
Totodată, a respins ca prescrisă acţiunea pentru sumele aferente perioadei 2005 - 22 iunie 2006 reprezentând normă hrană şi ca neîntemeiată cu privire la norma hrană pentru perioada 23 iunie 2006 - 01 ianuarie 2007 şi pentru majorările salariale solicitate.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul nu face parte din categoriile de salariaţi vizaţi de actele normative invocate prin acţiune şi exceptarea categoriei profesionale din care face parte reclamantul de la creşterile salariale pe anul 2007 reglementate prin ordonanţele 6, 10, 16 şi 27/2007 s-a realizat prin voinţa legiuitorului, or, instanţa nu are atribuţii decât în interpretarea şi aplicarea legii, şi nu poate crea norme de drept.
În ce priveşte discriminarea invocată, prima instanţă a constatat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din OG nr. 137/2000 ce definesc discriminarea, dispoziţii interpretate în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 819 din 3 iulie 2008.
Prin această decizie, s-a stabilit că prevederile art. 2 alin. (3) şi 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituţională a apreciat că un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţei competenţa de a refuza aplicarea legii considerând că este discriminatorie, şi de a aplica la o anumită situaţie de fapt norme de drept instituite pentru alte categorii de relaţii sociale, încalcă principiul separaţiei puterilor în stat.
Referitor la cererea de obligare a pârâţilor la plata normei de hrană, prima instanţă a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Administraţiei şi Internelor nu este întemeiată, având în vedere că acesta a fost chemat în judecată pentru opozabilitate, justificat faţă de calitatea sa de ordonator principal de credite.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în legătură cu pretenţiile solicitate pentru perioada 2005 - 22 iunie 2006 (acţiunea fiind introdusă la 22 iunie 2009), a reţinut că este depăşit termenul general de prescripţie pentru acţiunile în realizarea dreptului de creanţă, de trei ani.
În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâţilor la plata sumelor reprezentând normă de hrană pentru perioada 23 iunie 2006 - 01 ianuarie 2007, prima instanţă a reţinut că potrivit anexei HG nr. 65/2003, norma de hrană este un supliment care se acordă anumitor categorii de personal pentru eforturi deosebite sau în situaţii speciale, iar reclamantul nu a făcut dovada faptului că în aplicarea HG nr. 65/2003 au fost emise acte administrative privind alocarea la dreptul prevăzut de norma 12 B pentru toţi poliţiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Acest drept le-a fost acordat, conform recunoaşterii pârâţilor, doar de la data de 01 ianuarie 2007.
Cât priveşte susţinerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în sensul că reclamantul a încasat aceste sume după data de 01 ianuarie 2007, a reţinut că acesta nu a făcut dovada faptului pretins.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, care nu a încadrat în drept criticile formulate.
Prin motivele de recurs, recurentul-pârât Ministerul Administraţiei şi Internelor a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, susţinând că prima instanţă în mod greşit a respins această excepţie şi a dispus obligarea sa la plata drepturilor solicitate de reclamant doar pe considerentul că ministerul este ordonator principal de credite.
În esenţă, a susţinut că ministerului îi revenea doar obligaţia de a stabili prin act normativ intern normele de aplicare a HG nr. 65/2003, precum şi structura normelor de hrană, obligaţie îndeplinită prin emiterea Ordinului ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. S/440/2003, iar în raport cu obiectul acţiunii, atribuţiile de alocare/scoatere a reclamanţilor la/de la drepturile pretinse revin şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar nu ministerului, fiind de reţinut faptul că reclamantul are raporturi de serviciu cu acest inspectorat.
În concluzie, recurentul-pârât a arătat că stabilirea şi plata drepturilor băneşti de care beneficiază fiecare poliţist în parte, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sunt în competenţa exclusivă a şefului inspectoratului, care este ordonator secundar de credite, susţinând astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române, în motivarea căii de atac, a susţinut, în esenţă, că reclamantul nu a probat îndeplinirea cerinţelor prevăzute de HG nr. 65/2003, din considerentele hotărârii atacate nereieşind temeiul exact în baza căruia acesta trebuia să beneficieze de norma de hrană nr. 12B. În plus, a arătat că pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 august 2010 s-a achitat reclamantului valoarea acestui drept, astfel că nu mai poate fi obligat la această plată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât este temeinică şi legală, având în vedere că drepturile solicitate de reclamant se acordă din bugetul ministerului, prin bugetul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar ministrul are calitatea de ordonator principal de credite, conform art. 5 din OUG nr. 63/2003 şi, ulterior, art. 7 alin. (2) din OUG nr. 30/2007 (care a abrogat OUG nr. 63/2003).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, reţine următoarele:
Potrivit art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, poliţistul are dreptul la uniformă, echipament specific, alocaţii de hrană, asistenţă medicală şi psihologică, proteze, precum şi medicamente gratuite, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
În aplicarea acestei norme legale, Guvernul României a adoptat HG nr. 65/2003 care reglementează drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului aparţinând structurilor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, căruia i se aplică Statutul poliţistului.
În anexa nr. 1 la HG nr. 65/2003 este prevăzută, între altele, norma nr. 12B (supliment pentru eforturi deosebite sau situaţii speciale) ce se acordă gratuit, personalului căruia i se aplică Statutul poliţistului, precum şi studenţilor din instituţiile de învăţământ de formare a agenţilor şi ofiţerilor, care depun eforturi deosebite sau se află în situaţii speciale (misiuni, aplicaţii, trageri, tabere, instrucţie sau alte activităţi de pregătire, când se deplasează cu unităţi sau subunităţi în alte localităţi decât cele de reşedinţă pe o durată mai mare de 12 ore) şi altor categorii de personal aparţinând structurilor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/440/2003 privind hrănirea efectivelor acestui minister în timp de pace, cu modificările şi completările ulterioare a stabilit că norma nr. 12B este un supliment care se acordă personalului pentru eforturi deosebite sau situaţii speciale, cum sunt deplasarea în bazinele producătoare de cartofi pentru aprovizionarea unităţilor cu cantităţile necesare pentru iarnă, poliţiştilor din structurile aparţinând Poliţiei de Frontieră Române, aflate în zona de frontieră şi celor care deservesc punctele de trecere a frontierei de stat, personalului care face parte din asociaţiile sportive, personalului care încadrează poligoanele de tragere cu activitate permanentă, personalului care participă la parade militare sau manifestări ocazionate de aniversările unor serbări naţionale sau la aplicaţii în România împreună cu efective din ţările membre NATO şi partenere, celui care participă la înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, elevilor şi studenţilor, instituţiilor de învăţământ de formare a agenţilor şi ofiţerilor în zilele festive, ori de câte ori se depune jurământul, în ziua armelor, precum şi absolvenţilor instituţiilor de învăţământ în ziua acordării gradului profesional.
Reclamantul din prezenta cauză şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, dar nu a dovedit că s-ar fi aflat în una dintre situaţiile speciale, enumerate cu caracter limitativ de normele legale precitate.
De altfel, prin dispoziţiile art. 24 din acelaşi ordin emis de ministrul Administraţiei şi Internelor, alocarea (scoaterea) la (de la) drepturi de hrană a personalului Ministerului de Interne care beneficiază de norme de hrană se face în toate situaţiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/dispoziţia zilnică a şefului unităţii.
Prin urmare, reclamantul nu a făcut dovada emiterii unor astfel de acte administrative care să confirme încadrarea în situaţiile prevăzute de reglementările aplicabile, de natură a justifica acordarea dreptului constând în norma de hrană nr. 12B.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva Sentinţei nr. 2246 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul C.S. prin S.N.P.V. „P.L.", ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2034/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2037/2011. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
