ICCJ. Decizia nr. 2037/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2037/2011
Dosar nr.9794/2/2009
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.G., să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul, având gradul de maior şi funcţia de şef al Biroului de Paşapoarte şi Evidenţa Străinilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Suceava, a dispus trecerea în evidenţa organelor de securitate a rudelor unei persoane care, „la data de 28 mai 1982 a trecut fraudulos frontiera de stat a României".
În acelaşi context, pârâtul a dispus Securităţii Oraşului Câmpulung Moldovenesc, ca persoana avizată pozitiv pentru o excursie turistică în Republica Federală Germania „să rămână în continuare în atenţia securităţii", iar în cazul în care există „date care să facă inoportună plecarea din ţară", pârâtul poate propune „în timp util retragerea paşaportului, sistarea înmânării acestuia" sau întreprinderea altor măsuri operative.
Pârâtul a depus la dosar un înscris în care arată, în esenţă, că nu a avut calitatea de ofiţer de Securitate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 2195 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul C.G., ca neîntemeiată.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
Astfel, a reţinut instanţa de fond că din actele depuse la dosar a reieşit că pârâtul a avut calitatea de ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean Suceava al Ministerului de Interne - Biroul de Paşapoarte, dar nu şi faptul că respectivul birou avea atribuţii pe linie de Securitate.
În plus, se mai reţine că din adresele emise de pârât, în calitatea sa, nu rezultă că acesta ar fi desfăşurat, în mod concret vreo activitate prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, actele depuse la dosar constituind simple adrese de corespondenţă, între biroul condus de pârât şi organele de securitate, în care nu se dispune nimic cu privire la vreo persoană sub aspectul îngrădirii vreunui drept.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva Sentinţei nr. 2195 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
Susţine recurentul că în cauză în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, modificată prin Legea nr. 293/2008 în condiţiile în care din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul, în calitatea sa de şef al Biroului Paşapoarte şi Evidenţă Străini din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, a luat mai multe măsuri care presupuneau încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.
În acest sens arată recurentul că pârâtul a luat măsuri, care echivalau cu încălcarea dreptului la viaţă privată şi a secretului corespondenţei, cum ar fi iniţierea urmăririi informative în privinţa a cinci persoane rude ale unei persoane care emigrase în Italia şi care era suspectată de propagandă duşmănoasă sub acoperirea unor activităţi religioase; a dispus depunerea la dosarul deschis de Securitate pe numele unui medic a unei scrisori confiscate de la acesta, pe motiv că o persoană din România încerca să ia legătura, prin intermediul medicului, cu un cetăţean român stabilit în Republica Federală Germania; a dispus urmărirea informativă a unor persoane care solicitaseră plecarea temporară din ţară pentru a-şi vizita rudele.
5. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată lucrător al securităţii orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;
Totodată, Înalta Curte subliniază faptul că pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 nu este suficientă doar deţinerea calităţii de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii ci se impune constatarea cu certitudine a faptului că au fost desfăşurate, în această calitate, activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, ceea ce nu s-a putut reţine în persoana intimatului-pârât.
În cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ condiţii prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada calităţii informaţiilor furnizate de intimatul-pârât, în acord cu exigenţele normei legale mai sus redate.
Astfel, Înalta Curte, constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că prin adresele emise de către intimatul-pârât, în calitatea sa de şef al Biroului Paşapoarte şi Evidenţă Străini din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava, nu s-a făcut dovada desfăşurării de către acesta a unor activităţi de natură a suprima drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În ceea ce priveşte Adresa din 9 septembrie 1982, semnată de intimatul-pârât, prin care se comunică, către Serviciile I şi II, simpla luare în evidenţă a cinci persoane, rude ale unui cetăţean român care trecuse fraudulos frontiera de stat a Republicii Socialiste România, Înalta Curte consideră că, în absenţa altor probe, nu este de natură a dovedi îngrădirea dreptului la viaţă privată a persoanelor vizate aşa cum în mod greşit susţine recurentul reclamant, care în virtutea art. 1169 C. civ. ar fi trebuit să explice în ce a constat în mod concret activitatea de luare în evidenţă.
De asemenea, nici Adresa din 19 august 1988, semnată de intimatul-pârât, prin care s-a înaintat către Securitatea Judeţului Iaşi, raportul din 1 august 1988 al Punctului de Trecere a Frontierei Siret, judeţul Suceava, privind pe cetăţeanul român M.D., recrutat în calitate de informator, nu corespunde exigenţelor art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, în condiţiile în care respectivul cetăţean la controlul de frontieră a declarat din propria iniţiativă, că posedă o scrisoare aparţinând unei alte persoane adresată unui cetăţean român stabilit în Republica Federală Germania, fapt ce a determinat confiscarea respectivei scrisori şi transmiterea sa pe linie ierarhică către instituţia la care lucra pârâtul; faptul că pârâtul a semnat adresa de înaintare a respectivei scrisori către Securitatea Judeţului Iaşi nu poate conduce la justificarea ipotezei încălcării secretului corespondenţei, în sensul invocat, în mod exagerat prin motivele de recurs.
De asemenea, nici măsurile dispuse prin Adresa din 21 august 1982, semnată de intimatul-pârât, în urma aprobării plecării temporare în Republica Federală Germania a cetăţeanului român B.V., nu pot fi circumscrise noţiunii de îngrădire a dreptului la viaţă privată, în condiţiile în care în respectiva adresă se făcea referire doar la respectarea unor măsuri stabilite prin Ordinul Ministerului de Interne nr. 001250/1977.
În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a furnizat informaţii de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca fiind nefondate.
În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, împotriva Sentinţei nr. 2195 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2011.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2036/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2038/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
