ICCJ. Decizia nr. 2248/2011. Contencios. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2248/2011
Dosar nr. 2568/2/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1629 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele: „Respinge excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtul N.E. CI. Admite în parte acţiunea formulată de M.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, astfel cum a fost precizată.
Constată nelegalitatea Ordinului M.Ed. C.I. nr. 4801/2004 care a stat la baza emiterii Ordinului M. Ed. CI. nr. 5656/2005.
Anulează în parte Ordinul M.Ed. CI. nr. 5656/2005, anexa 1 poz. 5.
Obligă pârâtul să emită un ordin de confirmare a rezultatelor examenului susţinut de reclamant pentru postul de profesor universitar la catedra de matematică „Spiru Haret".
Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată".
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 noiembrie 2010, reclamantul M.L. a solicitat ca, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 2812 din acelaşi cod, îndreptarea unor erori materiale şi unele completări ale Sentinţei civile nr. 1629 din 7 aprilie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea din 22 decembrie 2010. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de îndreptare eroare materială şi completare hotărâre formulată de M.L., în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi B.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din verificările lucrărilor dosarului, ceea ce în accepţiunea reclamantului sunt erori de natură materială în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., sunt în realitate greşeli de dactilografiere, strecurate în considerentele sentinţei, parţial îndepărtate, care nu aduc nici o vătămare reclamantului şi niciuneia dinte părţile aflate în litigiu, solicitarea nevizând dispozitivul hotărârii pronunţate.
Referitor la cererea de completare a hotărârii, în sensul că instanţa să dispună sancţionarea autorităţii pârâte, cu penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neaplicare a dispoziţiilor din hotărârea ce urmează a fi pronunţată, s-a constatat că prin încheierea din 17 martie 2010 ( fila 120) s-a luat act că reclamantul personal şi asistat de avocat a precizat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind plata de daune morale şi materiale şi alte sancţiuni, astfel încât cererea nu poate fi primită.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul M.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctele 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că erorile materiale strecurate în dispozitivul Sentinţei nr. 1629 din 7 aprilie 2010, creează obstacole la punerea acesteia în executare, având în vedere că a fost trecut greşit numărul Ordinului M.Ed. C.T. atacat, ca fiind „4801/2004" în loc de „4821/2004" cum este corect, iar în dispozitiv nu a fost trecută suma reprezentând cheltuielile de judecată acordate reclamantului de instanţă, aceasta fiind de 6428,05 lei, astfel cum a fost trecută în minuta sentinţei.
Referitor la soluţia dată cererii de completare a hotărârii, recurentul susţine că aceasta este greşită având în vedere că prin încheierea din 17 martie 2010 (fila 120 dosar fond) instanţa de fond a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi materiale şi nicidecum la capătul de cerere relativă la obligarea ministerului pârât la plata penalităţilor pentru fiecare zi de întârziere, ca singură modalitate de constrângere a executării hotărârii.
Recursul este întemeiat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate cât şi de prevederile art. 304 C. proc. civ., de înscrisurile ce există la dosarul cauzei, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. „Erorile cu privire la numele, calitatea sau susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere".
Prin încheierea atacată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că erorile materiale invocate de reclamant nu vizează dispozitivul hotărârii pronunţate, fiind simple greşeli de dactilografiere strecurate în considerente şi care au fost parţial îndepărtate.
Constatările instanţei de fond sunt eronate şi nu reflectă realitatea care rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 1629/2010.
Astfel, chiar dacă erorile materiale din considerentele hotărârii au putut fi îndepărtate prin rescriere, greşelile de dactilografiere, de altfel, reprezentând „erori materiale" în sensul dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce trebuie pus în executare este dispozitivul hotărârii care trebuie să conţină menţiuni exacte şi reale în raport de datele conţinute în actele dosarului.
Or, din analiza dispozitivului sentinţei civile nr. 1629/2010 rezultă că s-au strecurat două erori materiale indicate expres şi în cererea de recurs formulată de M.L. şi care pot crea dificultăţi în executarea hotărârii.
Prima eroare materială constă în aceea că numărul Ordinului Med.CI., constatat nelegal, a fost menţionat greşit ca fiind „4801/2004", în loc de „4821/2004", în considerentele sentinţei fiind trecut în mod corect. Prin urmare, sub acest aspect se impune îndreptarea erorii materiale relativă chiar la obiectul principal al acţiunii.
A doua eroare materială existentă în dispozitivul sentinţei constă în faptul că nu a fost trecut cuantumul sumei acordată reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată, deşi acesta a fost menţionat în minuta hotărârii aflată la fila 118 din dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Înalta Curte constată că formularea generală „obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată" din dispozitivul Sentinţei civile 1629/2010 fără a se indica suma concretă şi nici cui urmează a se plăti acestea, lasă practic la latitudinea pârâtului stabilirea cuantumului cheltuielilor, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere procedural, cu atât mai mult cu cât cheltuielile de judecată au fost indicate precis şi stabilite prin minuta hotărârii ca fiind de 6428,05 lei.
In acest context, Înalta Curte constată că şi această eroare materială trebuia îndreptată, încheierea din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fiind şi sub acest aspect nelegală.
In ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la completarea hotărârii, în sensul pronunţării asupra capătului de cerere referitor la sancţionarea pârâtului cu penalităţi pe fiecare zi de întârziere, în cazul neexecutării hotărârii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, cererea de completare neîncadrându-se în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că situaţia expusă de reclamant nu reprezintă o omisiune de a se pronunţa asupra acelui capăt de cerere, deoarece aceasta presupunea ca instanţă de fond să analizeze temeinicia acestuia în considerentele hotărârii, dar să omită trecerea soluţiei în dispozitiv. Or, din conţinutul Sentinţei civile nr. 1629/2010, precum şi din considerentele încheierii din 22 decembrie 2010, rezultă că instanţa de fond cu bună ştiinţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat acest capăt de cerere, pornind de la situaţia că reclamantul a renunţat la capetele de cerere referitoare la pretenţiile morale şi materiale.
Prin urmare, nemulţumirea reclamantului în ceea ce priveşte nesoluţionarea acestui capăt de cerere nu poate fi rezolvată pe această cale specială prevăzută de art. 2811 C. proc. civ., reclamantul având la îndemână calea de atac a recursului, bineînţeles cu respectare tuturor dispoziţiilor procedurale în această materie.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 2813 alin. (1) raportate la cele ale art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată şi va admite în parte cererea reclamantului.
Faţă de cererea recurentului de obligare a intimatului minister la plata cheltuielilor de judecată, se constată că aceasta nu poate fi primită, faţă de dispoziţiile art. 2813 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.L., împotriva încheierii din 22 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată.
Admite în parte cererea în sensul că se va trece în dispozitivul sentinţei nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:
„Constată nelegalitatea Ordinului M. Ed. CI. nr. 4821/2004".
„Obligă pârâtul la 6428,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare."
Respinge cererea în rest.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 227/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
