ICCJ. Decizia nr. 2309/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2309/2011
Dosar nr.2645/102/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Sentinţa civilă nr. 24 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate invocată de către reclamanta I.E.C. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005, prin acest act normativ fiind definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Prima instanţă a apreciat, în esenţă, că art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, creând o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv, completând în mod nelegal actul normativ de faţă cu forţă superioară, în aplicarea căruia a fost adoptat şi încălcând principiul egalităţii de tratament între copii proveniţi dintr-o sarcină multiplă şi respectiv simplă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş şi Guvernul României, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac, ambii recurenţi au susţinut că supunerea HG nr. 1025/2006 cenzurii instanţei de judecată pe calea excepţiei de nelegalitate este inadmisibilă, că, pe fond, HG nr. 1025/2006 a fost legal şi temeinic adoptată, că însăşi OUG nr. 148/2005 prevede acordarea indemnizaţiei în funcţie de numărul de naşteri şi nu pentru fiecare copil rezultat în urma fiecărei naşteri, soluţie susţinută de practica judiciară în materie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, că natura şi scopul prestaţiei în discuţie nu justifică interpretarea dată normei legale şi că, admiţând excepţia invocată, instanţa de judecată a adăugat la lege.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată recursurile nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Excepţia de nelegalitate invocată vizează prevederile referitoare la definiţia dată naşterii prin prevederile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice, aprobate prin HG nr. 1025/2006, dispoziţii conform cărora: „prin naştere se înţelege aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii."
În jurisprudenţa Instanţei Supreme s-a reţinut în mod constant că, în raport cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum acest text a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, este admisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, întrucât:
- în virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, prevederile menţionate din Legea nr. 554/2004, se interpretează în sensul că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi contestate în procedura excepţiei de nelegalitate;
- din Expunerea de motive la proiectul Legii nr. 262/2007 rezultă că modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 viza includerea ambelor categorii de acte (cu caracter normativ şi cu caracter individual) în sfera de cuprindere a excepţiei de nelegalitate. Modificarea textului art. 4 din Legea nr. 554/2004 a urmărit includerea expresă în sfera actelor supuse controlului de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate şi a actelor cu caracter individual, iar nu excluderea actelor cu caracter normativ;
- principiului coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât şi pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu îşi piardă funcţia pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înţeles să pună la îndemâna justiţiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit persoanelor şi în privinţa actelor normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior acestui moment.
Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi primită critica din recurs referitoare la inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006, având în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară reprezentată, spre exemplu, de deciziile nr. 2917 din 17 septembrie 2008 şi nr. 3009 din 23 septembrie 2008.
In ceea ce priveşte fondul excepţiei de nelegalitate Înalta Curte constată că, potrivit art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, însă prin formularea prevederilor contestate din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 se creează, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, o discriminare nepermisă între persoane aflate în situaţii identice, fără să există o justificare de ordin obiectiv, spre exemplu între copii născuţi şi copii adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
In concluzie, instanţa de fond întemeiat a apreciat că, în raport cu prevederile art. 6 din OUG nr. 148/2005, definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Curtea mai constată că, faţă de aspectele deja reţinute, nu pot fi primite susţinerile din recurs referitoare la faptul că HG nr. 1025/2006 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 108 din Constituţie, republicată, şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cu cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin HG nr. 50/2005, abrogat prin HG nr. 1226/2007, întrucât din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale în practică şi în doctrină s-a apreciat în mod unanim că actele administrative, cum este cazul Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006, se emit în executarea şi pentru organizarea executării dispoziţiilor cu forţă juridică superioară, cum sunt cele ale O.UG. nr. 148/2005, în temeiul cărora sunt emise.
Or, atâta timp cât s-a reţinut că dispoziţiile din Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1025/2006 contravin prevederilor art. 6 din OUG nr. 148/2005 nu se poate considera că au fost respectate dispoziţiile art.4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, conform cărora „Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".
Consideraţiile recurentelor privind scopul indemnizaţiei în discuţie sau natura sa de măsură de protecţie specială rămân sunt fără interes în condiţiile în care norma de valoare superioară stabileşte în mod neechivoc drepturile intimatei, sentinţa recurată fiind în concordanţă cu aceste prevederi legale, şi în nici un fel de natură a adăuga la lege consecinţe contrare.
In consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile formulate vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de către Guvernul României şi Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Mureş împotriva sentinţei civile nr. 24 din data de 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2011. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 2315/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
