ICCJ. Decizia nr. 2255/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 4316/2010 înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de D.F. împotriva sentinței nr. 2581/2008 a Curții de Apel București, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că din probatoriul admis și administrat, a rezultat că situația recurentei - reclamante nu se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 pentru a i se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, și că în speță motivele de recurs prevăzute de art. 3041C. proc. civ., nu sunt întrunite.
împotriva acestei decizii D.F. a formulat contestație în anulare pe prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
A fost motivată această cale extraordinară de atac prin aceea că instanța de recurs nu a avut în vedere probatoriile admise și administrate pe fondul pricinii, restul motivării privind aceleași critici ca și cererea de recurs.
Deasemenea, contestatoarea a arătat că hotărârea judecătorească în discuție ar reprezenta rezultatul unei greșeli materiale a instanței, întrucât aceasta respingând recursul a omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori casare.
Contestația în anulare este inadmisibilă și va fi respinsă.
Examinând motivele mai sus arătate și în raport de dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, îndreptată împotriva unor hotărâri judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură.
Contestația în anulare este de două feluri: obișnuită și contestația în anulare specială.
Contestația în anulare în litigiu este fondată pe prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., deci este contestație în anulare specială și se referă la o greșeală materială a instanței de recurs care ar fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare ori casare.
Motivele contestației în anulare însă, indiferent de forma ei sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
Referitor la prevederile art. 317 C. proc. civ., cazurile în care poate fi exercitată această cale extraordinară de atac sunt numai două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită și când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică, privind competența.
în speță, nu ne aflăm conform acestui text de lege în niciuna dintre cazurile mai sus arătate.
Prin urmare din reglementările art. 317 C. proc. civ., rezultă fără posibilitate de tăgadă că o astfel de cale de atac este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite cele două condiții mai sus arătate.
Nu ne aflăm cu siguranță în speță, în niciunul dintre aceste cazuri.
Referitor la art. 318 C. proc. civ., despre care contestatoarea pretinde că ar fi fost încălcat; din economia textului rezultă că această cale de atac este admisibilă atunci când dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.
Fiind un text de excepție noțiunea de "greșeală materială" trebuie interpretată ca atare, legea având în vedere doar greșeli cu caracter procedural care au condus la soluții eronate. Această "greșeală" trebuie să fie evidentă, textul neprevăzând stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probatoriului.
Acestea sunt de fapt motivele acestei contestații în anulare care sunt reluate din cererea de recurs și se referă la stabilirea eronată a situației de fapt de către instanța supremă.
Greșeala materială la care se referă art. 318 C. proc. civ. nu se poate confunda cu erorile sau omisiunile la care se referă alt text de lege C. proc. civ., respectiv art. 281.
Față de toate aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că în speță nu sunt întrunite prevederile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., instanța de recurs analizând prin prisma probatoriilor administrate toate aspectele invocate de contestatoare fără ca dezlegarea pricinii în recurs să fie rezultatul unei "greșeli materiale".
Așa fiind, înalta Curte de Casație și Justiție, a respins contestația în anulare formulată de D.F., ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2252/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2247/2011. Contencios → |
|---|
