ICCJ. Decizia nr. 2336/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2336/2011
Dosar nr. 677/1/2011
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra contestaţiei de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 6 din 6 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei civile nr. 49 din data de 8 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare către Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa investită cu soluţionarea recursului a reţinut că din conţinutul contractului de concesiune, încheiat între SC I. SRL şi Agenţia Domeniilor Statului, rezultă în mod expres că terenul care face obiectul concesiunii face parte din bunurile imobile aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, pe care aceasta le-a concesionat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 268/2001, precum şi potrivit dispoziţiilor Normei metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 626/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că instanţa de fond a apreciat greşit natura juridică a actului dedus judecăţii, respectiv a contractului de concesiune încheiat între SC I. SRL şi Agenţia Domeniilor Statului, interpretând în mod eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004, întrucât acest contract de concesiune are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, astfel că nu este supus competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie în anulare SC I. SRL în temeiul art. 318 C. proc. civ., solicitând desfiinţarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării, respingerea recursului formulat de recurenta-pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva sentinţei nr. 49 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
In motivarea contestaţiei în anulare, SC I. SRL a arătat că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că, anterior, aceeaşi instanţă admiţând cererea de strămutare formulată de Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, a stabilit competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, astfel că soluţia pronunţată în recurs încalcă propria soluţie pronunţată anterior.
De asemenea, contestatoarea a mai arătat că, tot anterior pronunţării deciziei atacate cu prezenta contestaţie în anulare, Înalta Curte a soluţionat excepţia competenţei materiale invocată de recurenta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, prin Decizia nr. 3469 din 14 octombrie 2008 pronunţată în dosarul 1086/54/2007, stabilind competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Concluzionând, contestatoarea precizează că atâta vreme cât Înalta Curte a stabilit în mod irevocabil competenţa materială în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Craiova, noua soluţie de stabilire a competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, este în mod vădit greşită.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu Decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar potrivit acestui text, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
In cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unei greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.. Noţiunea de „greşeală materială" folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.
„Greşelile materiale", conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
In orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Deşi excede motivelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatoare în sensul că instanţa de recurs a greşit când a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, nu pot fi reţinute din perspectiva faptului că această excepţie de necompetenţă este una de ordine publică care poate fi invocată în orice etapă procesuală, fără a se putea opune autoritatea de lucru judecat.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de faţă, contestaţia în anulare formulată nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.
Astfel fiind, criticile invocate de contestatorului nu sunt întemeiate, nefiind săvârşită, în cauză, o greşeală materială şi, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC I. SRL Craiova împotriva Deciziei nr. 6 din 6 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2318/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 241/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
