ICCJ. Decizia nr. 2315/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2315/2011
Dosar nr. 7917/2/2009
Şedinţa publică din 19 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1484 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC G.R. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, obligând pârâtul să emită autorizaţie de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 1 aprilie 2009, reclamanta SC G.R. SRL Bucureşti a solicitat pârâtului eliberarea unei autorizaţii de muncă pentru lucrători permanenţi pentru chinezul Y.L., în scopul angajării acestuia pe post de lucrător controlor final.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin adresa nr. 3304195 din 07 aprilie 2009, pârâtul, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. f) şi art. 4 alin. (1) din OUG nr. 56/2007, a comunicat refuzul eliberării autorizaţiei de muncă, motivat de împrejurarea că la data depunerii cererii, societatea nu desfăşura efectiv activitatea pentru care solicita eliberarea autorizaţiei de muncă.
In ceea ce priveşte refuzul pârâtului de a elibera autorizaţia de muncă, prima instanţă a reţinut că este vorba un refuz nejustificat, întrucât pârâtul , în mod eronat, a apreciat neîndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. f), reclamanta fiind o societate comercială care are ca obiect comerţul cu ridicata, iar poziţia pentru care a solicitat eliberarea autorizaţiei de muncă este de lucrător controlor final.
Referitor la susţinerile pârâtului, potrivit cu care în baza de date A.M.O.F.M. Bucureşti s-ar găsi şomeri care au calificările necesare îndeplinirii atribuţiilor prevăzute în fişa postului depusă la cererea de eliberare a autorizaţiei de muncă, instanţa de fond a apreciat că acestea sunt irelevante atâta vreme cât pârâtul nu a fost în măsură a proba existenţa posibilităţii de ocupare de către cetăţenii români a postului amintit.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii,ca neîntemeiate .
In motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă că refuzul eliberării autorizaţiei de muncă a fost întemeiat pe nerespectarea de către angajator a art. 3 alin. (1) lit. f) şi art. 4 alin. (1) din OUG nr. 56/2007.
A mai arătat recurentul-reclamant că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că SC G.R. are nevoie de încadrarea funcţiei de lucrător controlor final, singura activitate desfăşurată în fapt , fiind comerţul cu ridicata al îmbrăcămintei şi încălţămintei, iar societatea are doar 3 angajaţi, motiv pentru care nu se justifică necesitatea angajării unui lucrător controlor final.
Examinând cu prioritate excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru considerentele ce succed.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa instanţelor de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de două criterii:
- criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorităţii centrale sau locale);
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
În baza acestor criterii se stabileşte competenţa materială a soluţionării cauzelor între tribunal şi curtea de apel - secţia contencios administrativ şi fiscal.
Litigiul de faţă are ca obiect anularea actului administrativ nr. 3304195/C.S. din 07 aprilie 2009 prin care Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a soluţionat nefavorabil cererea înregistrată la pârât de reclamanta SC G.R. SRL Bucureşti, prin care solicita emiterea autorizaţiei de muncă pentru cetăţeanul chinez Y.L.
Pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze cauza în fond, operează criteriul poziţionării autorităţii publice emitente a actului administrativ atacat (rangul autorităţii centrale sau locale);
În speţă, actul prin care se comunică refuzul de emitere a autorizaţiei de muncă, adresa nr. 3304195/C.S. din 07 aprilie 2009, este emis de Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, autoritate publică locală (teritorială).
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora depănă la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale(...)
Având în vedere rangul local al Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, în calitate de emitent al actului contestat - adresa prin care se comunică refuzul de emitere a autorizaţiei de muncă - competenţa de soluţionare a cauzei în fond revine Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului, iar în recurs, Secţiei de contencios administrativ a Curţii de apel.
De altfel această soluţie a fost adoptată ca soluţie de principiu de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din 14 martie 2011, conform art. 33 alin. (1) şi (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a I.C.C.J., în raport de jurisprudenţa deja existentă a Secţiei şi în vederea respectării principiului jurisprudenţei unitare, consacrat de Curtea de la Strasbourg.
Având în vedere considerentele expuse şi constatând întemeiat motivul invocat din oficiu, Înalta Curte va admite recursul şi potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1484 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2309/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2318/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
